ZF Deschiderea de astăzi

ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Valentin Budeş, Sphera Franchise Group: Avem în vizor deschiderea a şase noi restaurante KFC în 2024, concentrându-ne pe unităţi de tip drive-thru

29.05.2024, 00:06 Autor: Eduard Ivanovici

 

 Preţul unei acţiuni SFG s-a dublat în ultimele 12 luni la BVB.

Sphera Franchise Group (simbol bursier SFG), operatorul în sistem de franciză al lanţurilor KFC, Pizza Hut şi Taco Bell în România, cât şi al restaurantelor KFC în Republica Moldova şi Italia, vizează anul acesta şase noi deschideri şi depăşirea pragului de 170 de unităţi în portofoliul de restaurante, spune directorul financiar Valentin Budeş, invitat la emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi din 28 mai.

„Avem un plan de dezvoltare care prevede şase noi deschideri în 2024 pentru KFC. În România avem deja un restaurant deschis în T1, un drive-thru la Sibiu. Imediat după T1 există încă o deschidere de tip food court la Piteşti. În perioada următoare vom veni cu încă un restaurant drive-thru. Ne propu­nem să depăşim bariera de 170 de restaurante“, afirmă CFO-ul.

Acţiunile SFG se tranzacţionează în creştere cu 37% de la începutul anului, pe o lichiditate de 41 de milioane de lei, fiind unul dintre performerii din această perioadă ai indicelui de referinţă BET, pe plus cu 16%. Compania este evaluată la 1,36 miliarde de lei după ce cotaţia s-a apreciat cu aproximativ 100% în ultimele 12 luni.

„Putem să avem chiar şi în Republica Moldova un restaurant, poate chiar şi în Italia, în funcţie de oportunităţile pe care ni le oferă pieţele respective. Strategia noastră este concentrată pe drive-thru, un format de restaurant care ne acoperă toate canalele de vânzare“, continuă Valentin Budeş.

Sphera a început 2024 cu cel mai mare profit net din T1 din istoria grupului, respectiv 21 de milioane de lei, triplu faţă de aceeaşi perioadă de anul trecut, conform raportului financiar. Vânzările s-au majorat cu 9% la 366 de milioane de lei. Ponderea cheltuielilor în totalul vânzărilor din restaurante a scăzut de la 91,8% în T1/2023 la 88% la finele lunii martie de anul acesta.

„Vânzările sunt alimentate, pe de-o parte, de vânzările de tip same store, cât şi cele de tip new store. Avem o contribuţie dată atât de volum, cât şi de bonul mediu – două componente sănătoase care construiesc veniturile pe care le-am atins în T1. În acelaşi timp, am călărit foarte bine acest trend al consumului, chiar peste nivelele medii statistice înregistrate în T1.“


BVB Arena este programul Bursei de Valori București creat pentru a descoperi și promova companiile antreprenoriale românești de succes. Proiectul dedicat antreprenorilor români, a fost lansat în 2017 și în cele 6 ediții a strâns peste 1.200 de companii nominalizate în program și 20 de companii semifinaliste și finaliste care au folosit instrumentele puse la dispoziție de BVB. Valoarea totală a celor 37 de runde de finanțare de acțiuni și emisiuni de obligațiuni la BVB derulate de cele 20 de companii a depășit suma de 236 milioane de euro.

Companiile finaliste din Program au oportunitatea de a interacționa cu alte companii românești de succes și de a beneficia de programul de mentorat care le oferă informații utile despre elaborarea strategiei de business și accesul la capitalul necesar pentru a-și duce compania la nivelul următor. În final, ele vor face parte din BVB Arena și vor primi recunoașterea pe care o merită.

Înscrie-ți compania pe www.bvbarena.ro sau recomandă-ne o afacere locală în care ai încredere. BVB Arena. Antrenăm capitalul românesc.
O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
BVB Banca Transilvania Evergent