ZF English

De ce sa refuzi un salariu de peste 5.000 de dolari pe luna

07.06.2001, 00:00 48



Un tanar de numai 21 de ani din Oradea isi conduce cu succes propria afacere in domeniul IT. Absolvent al Colegiului National "Emanoil Gojdu", Horatiu Tanescu a reusit sa vanda la 19 ani primul soft creat de el, East-Tec Eraser, o prima versiune a unui program utilitar de securitate ce protejeza datele confidentiale si secretul operatiunilor pe Internet.

Ideea de a infiinta o firma de software i-a venit lui Horatiu inca de cand era in clasa a XII-a. Atunci a fost vicecampion la Olimpiada Nationala de Informatica. Acum este student la Informatica in Oradea.

A pornit la drum impreuna cu un alt oradean, Eugen Malita, student la Facultatea de Calculatoare din Timisoara si impreuna au infiintat firma EAST Technologies. Au inceput cu programe mici, de genul celor care ii ajuta pe alti programatori, iar treptat si-au diversificat portofoliul.



Director de marketing la 18 ani

Afacerea cu soft a pornit de la 1.000 de dolari. Atat au costat calculatorul si licentele pentru programele utilizate. Cei doi tineri intreprinzatori s-au lovit insa de lipsa unei legislatii clare in domeniu, iar firme care sa-i indrume in hatisul relatiilor cu partenerii si cu statul nu prea aveau de unde sa ia.

Cu exceptia productiei propriu-zise de soft, intreaga activitate a echipei EAST Technologies se bazeaza pe comertul electronic. Totul se face pe Internet, incepand cu oferta, contactul cu clientul, plata si terminand cu livrarea produsului.

A trebuit sa invete singuri inclusiv cum sa exporte legal soft, de pe o piata romaneasca in care nu exista nici o reglementare legala in domeniu.

Foarte tineri fiind, nu stiau nici cu ce probleme se vor confrunta in contabilitate, inregistrarea de marci si, mai ales, pentru protejarea drepturilor de autor. Cu toate acestea, nu s-au dat batuti si au continuat sa lucreze.

Rezultatele nu s-au lasat asteptate prea mult si firma a inceput sa progreseze, ajungand astazi la o echipa de 12 persoane. Toti angajatii sunt tineri, cu varste intre 18 si 27 de ani. Unul din cei mai tineri membri ai echipei este chiar directorul de marketing si relatii cu clientii, care are doar 18 ani.



Sa spui "No" americanilor

In 1999, cei de la EAST Technologies au avut dovada calitatii muncii lor, cand o agentie de informatii a aviatiei militare a Statelor Unite ale Americii a apreciat softul creat de firma oradeana si a cerut o licenta multipla care sa acopere folosirea softului de catre intreaga organizatie.

Team-ul EAST Technologies s-a orientat catre pietele unde produsele create de ei au trecere. Principalii clienti sunt firme din SUA, dar si din tarile europene, America de Sud sau Australia, unde comertul electronic functioneaza din plin.

Talentul echipei de la EAST Technologies a fost remarcat, anul trecut, de o companie de software din Statele Unite, care a vrut sa-i ia acolo pe Horatiu si pe cei mai buni dintre angajatii sai. Cei care au facut oferta si-au exprimat intentia de a prelua si firma, si produsele create pana in acel moment.

Horatiu a plecat in America, unde s-a aflat pentru prima data pus in situatia de a alege intre Romania si SUA. Oferta americanilor nu l-a dezamagit: casa, masina, un post de middle-management in productie, salariu de peste 5.000 de dolari lunar si actiuni la firma unde ar fi urmat sa lucreze.

Horatiu a remarcat ca, in mod curios pentru gandirea europeana, americanii puneau accent deosebit pe actiuni si pe alte avantaje materiale decat leafa, salariul propriu-zis fiind o chestiune secundara. Dar, cu toate acestea, dupa cinci zile de negocieri, Horatiu a refuzat oferta.

"Nu plecam in SUA, vom continua sa lucram in tara, dar ramanem parteneri pe picior de egalitate! Ei isi doreau un contract de tip take-over, adica ne-ar fi preluat cu firma, cu angajati, cu programele si cu planurile noastre de viitor. Tot ceea ce ar fi urmat sa realizam ar fi fost in prealabil supervizat de ei.

Daca ei ar fi respins propunerile noastre, noi ar fi trebuit sa ne conformam. Nu am fi fost decat niste executanti de idei", spune el.

Principalul motiv care l-a determinat sa respinga oferta a fost senzatia ca isi pierde libertatea de a decide singur. Analizandu-si bine afacerea, a ajuns la concluzia ca poate ramane si din Romania un actor important pe piata de software, avand posibilitatea, impreuna cu asociatul sau, sa decida soarta firmei.



Impreuna cu softistii romani din diaspora

Experienta americana le-a demonstrat celor doi prieteni un lucru: "americanii nu sunt cu nimic mai destepti decat noi. Ce-i drept, noi nu suntem la nivelul lor de dezvoltare, dar cred ca suntem mai capabili", spune Eugen Malita.

Cei doi cred ca este de datoria lor sa contribuie la dezvoltarea pietei de software in Romania si sustin ca romanii inteligenti pleaca fiindca nu au aici conditii de lucru adecvate.

Piata de soft este inca prea putin dezvoltata, pirateria este o moda, comertul electronic nu prea se practica, iar accesul la Internet ramane inca limitat. Cu toate ca EAST Technologies nu are pana acum clienti in tara, Horatiu si Eugen spera ca in curand vor putea sa vanda si in Romania.

In opinia lor, nereusitele romanilor apar din lipsa unui management de calitate si din lipsa eficientei. "Americanii, spre exemplu, tin permanent legatura unii cu altii, organizeaza conferinte si se informeaza in legatura cu noile descoperiri. In acelasi timp, apeleaza la profesionisti pentru a le promova munca", spun cei doi.

Dupa acest model, cei de la EAST Technologies au ajuns sa aiba contacte si cu foarte multi romani din strainatate. "Ne concentram pe colaborarea cu emigrantii romani si incercam sa le spunem ca se poate si de aici. Vrem sa promovam valorile noastre si sa luam exemplul altor tari care se descurca bine", spune Horatiu.

In ceea ce priveste sistemul de invatamant, cei doi asociati sustin ca inteligenta in software nu prea are de-a face cu programa de invatamant. "La noi se formeaza teoreticieni, in timp ce pe piata sunt cautati cei cu practica!".



"Se poate reusi si in Romania"

Produsele EAST Technologies au fost apreciate de publicatii de prestigiu din domeniu, precum Ziff-Davies Interactive, CNET sau PCWorld. Aceste produse au ajuns sa fie in topul popularitatii la magazine de soft precum CNET Download.Com sau SoftSeek.Com.

In urma cu putin timp, la unele din aceste magazine, unul dintre produsele firmei, Add/Remove Plus, a ajuns sa fie aproape la fel de popular ca ICQ sau WinZip. Tot ce poarta semnatura firmei este cotat cu cate cinci stele (din cinci posibile) de catre Ziff-Davies Interactive.

In urma cu cateva saptamani a aparut ultima editie a catalogului Technology Tool Profiles, scos in Washington, care se distribuie primelor 1.000 de companii din lume. In acest catalog figureaza si produsele EAST Technologies.

"Se poate reusi si in Romania - iar acesta nu este un slogan. Cu experienta pe care am dobandit-o, suntem hotarati sa ii ajutam si pe alti tineri romani sa reuseasca", spun Eugen si Horatiu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO