ZF Esențial în business

VIDEO ZF ESENŢIAL ÎN BUSINESS. Ce îi atrage pe investitori în România?

30.01.2020, 16:00 61

„În primul rând, ei vor să cumpere cotă de piaţă: Decât să aştepte ca a lor strategie comercială să dea roade, cumpărătorii pot oricând să opteze pentru achiziţia altei companii. Un alt motiv ar fi integrarea  pe orizontală prin care să captureze sinergii şi economii de scară sau integrarea pe verticală, prin care achizitorul controlează mult mai bine procesele şi întreaga valoare adăugată pe tot lanţul trofic. Un al treilea motiv ar fi o expansiune geografică. România este deja perecepută ca o bună platformă de expansiune regională. Asta datorită prdictibilităţii  macroeconomice, datorită mediului politic stabil şi a numeroase pieţe învecinate foarte interesant”, descrie George Dumitraşcu, director în cadrul deal advisory la KPMG România, motivele pentru care investitorii continuă să vină România.

Chiar dacă România este descrisă uneori drept o piaţă impredictibilă, George Dumitraşcu este de părere că aceasta depinde de reperele la la care ne raportăm: „Dacă ne uităm la alte ţări, alte economii, cred că România a avut rate de creştere susţinute în ultimii ani care formează o bază foarte bună pentru continuarea acestei creşteri”.

Investitorii îşi doresc ca acea companie pe care vor să o cumpere să se potrivească din punctul de vedere strategic cu ce vor ei - portofoliu  de produse, clienţi, canale de distribuţie, întrucât toate acestea dictează de fapt gradul de interes al cumpărătorului şi pun bazele unei discuţii constructive mai departe. „Cumpărătorii îşi doresc foarte mult să găsească o echipă de management foarte bună, care să continue povestea de succes a fostului proprietar, este un aspect foarte important pe care îl vedem atât din partea fondurilor de investiţii, cât şi din partea jucătorilor strategici”, observă Dumitraşcu.

Trendul pozitiv al pieţei de fuziuni şi achiziţii (M&A) va continua şi în anul 2020 pe fondul creşterii încrederii investitorilor, după ce anul trecut a reprezentat unul dintre cei mai importanţi ani din ultimul deceniu, după cum rezultă din prima ediţie a publicaţiei KPMG, „Contextul pieţei de M&A în România”. Concluziile prezentate în acest studiu au fost formulate pe baza răspunsurilor oferite de persoane implicate atât direct, cât şi indirect, în activitatea de M&A din România. Conform participanţilor studiului KPMG, aşteptările pozitive sunt alimentate de tendinţa de creştere economică a României şi de contextul geopolitic favorabil din regiune. În ultimii 15 ani, România a devenit o destinaţie de interes atât pentru investitorii strategici, cât şi pentru cei financiari. În contextul unui mediu de afaceri aflat într-o creştere accentuată, potenţialii cumpărători consideră utilă strategia de achiziţionare a altor companii. De partea cealalta, vânzătorii profită de această oportunitate pentru a monetiza efortul şi succesul acumulat de companii de-a lungul anilor. Mai mult, apetitul crescut al investitorilor pentru companiile românesti va intensifica activitatea de M&A, aceştia având posibilitatea de a-şi consolida poziţia în piaţă sau de a se extinde la nivel regional. De asemenea, antreprenorii români au inceput să integreze în strategia lor de creştere şi optiunea de M&A, pe lângă cea de creştere organică.

Rezultatele studiului KPMG arătă ca 67% dintre respondenţi se aşteaptă că nivelul ridicat al activitaţii de M&A din România va continua şi în viitor, în linie cu trendul global. Tehnologia, sănătatea şi energia sunt considerate cele mai atractive sectoare. Studiul relevă faptul că pregătirea în prealabil a companiei pentru o viitoare tranzacţie va avea un impact pozitiv asupra procesului. Pe de alta parte, anumiţi respondenţi consideră că incertitudinea macroeconomică la nivel global şi aşteptarile asupra preţului pot fi motive de ingrijorare pentru succesul tranzacţiei.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO