ZF Esențial în business

Video ZF Esenţial în Business: Cum poate ajuta tehnologia la un mai bun management al oamenilor?

Autor: Ioana Matei

10.09.2019, 16:00 93

„Avansul tehnologiei permite astăzi companiilor să beneficieze de instrumente simple - uşor de folosit şi de implementat - şi care acoperă şi alte procese precum recrutarea sau managementul performanţei”, a spus Claudia Stan, Senior Manager în cadrul echipei People Services a KPMG România în cea mai recentă ediţie a ZF Esenţial în business, realizată de ZF în parteneriat cu KPMG.

Potrivit ei, până acum, procesul de management al performanţei nu se număra printre primele automatizate din România, în special în ceea ce priveşte organizaţiile care nu aveau sisteme impuse de grup. „De obicei companiile care doreau să înceapă automatizarea în HR alegeau procese din sfera administrării de personal – pontaje, salarizare, administrarea de personal – adeverinţe, concedii etc., care sunt procese cu un grad mare de activităţi repetitive, de rutină”, a constatat ea.  

O mai bună eficienţă a proceselor de management al performanţei, o reducere a timpului alocat acestui proces atât de departamentele de HR, cât şi de manageri şi angajaţi, până la creşterea calităţii procesului şi creşterea productivităţii angajaţilor sau a motivării lor sunt câteva dintre îmbunătăţirile pe care astfel de soluţii le-ar putea aduce.

Ea oferă ca exemplu aplicaţia KPMG QuercusApp Performance, o aplicaţie software cloud pentru feedback continuu şi management al performanţei; potrivit Claudiei Stan, aceasta pune la baza procesului de management al performanţei feedback-ul continuu, care răspunde aşteptării noilor generaţii de feedback în timp real şi care poate contribui, potrivit ei, la dezvoltarea competenţelor, la creşterea performanţei şi a motivării angajaţilor.

„Angajaţii pot solicita şi oferi feedback în timp real oricui din organizaţie, printr-o platformă uşor de folosit, iar calitatea feedback-ului creşte semnificativ, acesta fiind mai specific, mai relevant şi mai uşor de pus în practică. Prin dashboardul aplicatiei, angajaţii şi managerii lor pot descoperi cu uşurinţă puncte forte şi arii de dezvoltare, asupra cărora pot interveni în timp real”, a explicat Claudia Stan. Ea a mai spus că, printr-o soluţie de acest tip, organizaţiile pot accesa cu uşurinţă informaţii legate de performanţa angajaţilor, să analizeze tendinţe, nevoi de dezvoltare a competenţelor în timp real şi să ofere susţinere sau să intervină acolo unde este necesar.

În plus, când feedback-ul continuu este parte din proces, aşa cum se întâmplă în cazul Querqus, la momentul evaluării performanţei toată informaţia este deja în sistem la îndemână, crescând astfel  eficienţa  şi obiectivitatea procesului, cât şi valoarea discuţiei de evaluare, care se poate concentrat asupra altor aspecte decât argumentarea unui calificativ de evaluare, aşa cum se întâmplă deseori. „Nu în ultimul rând, tehnologia uşurează şi efortul de administrare a procesului, astfel de sisteme oferind de obicei opţiuni de notificări automate transmise angajaţilor, rapoarte de status şi monitorizare a progresului de management.”

Claudia Stan oferă exemplul specific al unei companii care poate stabili un ciclu annual de performanţă, în care angajaţii sunt evaluaţi în fiecare an raportat la obiectivele stabilite la început de an şi la un set de competenţe importante pentru organizaţie, dar şi revizuiri periodice la 2-3 luni sau chiar mai des, în care se oferă feedback pe bază de competenţe şi se discută progresul înspre atingerea obiectivelor. „În paralel, aceeaşi organizaţie poate derula un proces de feedback continuu sau evaluări pe proiecte specifice.”

Claudia Stan spune că au luat decizia investiţiei în această aplicaţie ca urmare a interesului crescut din partea companiilor către transformarea procesului de management al performanţei – dintr-unul rigid, concentrat pe proces şi văzut mai degrabă ca pe un exerciţiu de conformitate cu cerinţele interne, către un sistem autentic de management şi dezvoltare a performanţei angajaţilor.  „Noi am intrat în contact cu această aplicaţie dezvoltată de un start-up elveţian în calitate de utilizatori ai săi. Ne interesa un instrument care sa ajute managerii şi angajaţii sa dea mai mult feedback-ul continuu in KPMG si am implementat-o intern cu rezultate foarte bune”, povesteşte Claudia Stan.  

Ulterior, au decis să investească în achiziţia aplicaţiei pentru a o oferi clienţilor – „În contextul în care am observat că din ce în ce mai multe organizaţii simt nevoie de instrumente care să le ajute să facă tranziţia către un proces continuu de management al performanţei, bazat pe dialog şi feedback continuu şi care să ducă la creşterea performanţei şi motivării”.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO