ZF Esențial în business

Video ZF Esenţial în business. De ce ai nevoie pentru o cariera de succes?

Autor: Ioana Matei

30.07.2019, 16:00 124

Pentru compensarea efectelor creşterii duratei de viaţă şi ale îmbătrânirii populaţiei, specialiştii în resurse umane spun că va creşte şi vârsta de pensionare. Cum facem să rămânem relevanţi şi să ne păstrăm energia atunci când ne gândim că ne aşteaptă o carieră care se întinde pe parcursul a 50 de ani?

„Succesul vine atunci când faci ceea ce îţi place, atunci când simţi că munca pe care o faci te ajută să creşti şi, cu fiecare proiect, te aduce mai aproape de următoarea provocare, care te face mai bun, mai agil, mai pregătit. Deci, atât timp cât te trezeşti în fiecare zi şi simţi entuziasm faţă de faptul că urmează să îţi faci jobul, din punctul nostru de vedere ai o carieră de success. Chiar dacă pe cartea ta de vizită, sub KPMG nu apare o funcţie, între ghilimele fiind spus de < şef>””,  a spus Raluca Frăţilă, HR Business advisor în KPMG România, în cea mai recentă ediţie a emisiunii ZF Esenţial în business, realizată de ZF în parteneriat cu KPMG.

Potrivit ei, evoluţia profesională – chiar şi în ce priveşte ierarhiile profesionale – depinde strict de modul în care o persoană reuşeşte să acumuleze cunoştinţe, experienţă sau aptitudini.  

„Timpul necesar pentru a ajunge la un anumit nivel în carieră depinde în mare măsură de capabilităţile individuale. De la un anumit nivel se mai adaugă şi alte aspecte care sunt luate în considerare la o eventuală ascensiune către poziţia de partener. Aceste aspecte sunt legate în principiu de performanţă companiei la acel moment, a echipei pe care o conduci şi de potenţialul pieţei, bineînţeles”, descrie specialistul elementele care contribuie la dobândirea unui rol precum cel de partener în cadrul unei companii de consultanţă fiscală şi audit.

În ceea ce priveşte orele de lucru petrecute peste program, cu care sunt de multe ori asociate firmele din acest domeniu, Raluca Frăţilă consideră că, într-adevăr, nu este sustenabil să lucrezi excesiv pe termen lung, însă ţine de capacitatea fiecăruia să îşi dozeze energia şi  eforturile pentru crearea unui echilibru între viaţa de familie şi carieră.  „Nivelul de sustenabilitate a unui ritm alert nu depinde numai de volumul de lucru. Din experienţă personală, mai precis 13 ani în KPMG, din care 10 ani într-un rol de consultanţă-pot să va spun cu siguranţă că există perioade cu un volum de muncă foarte ridicat, însă acestea sunt limitate în timp. Iar tendinţa este ca aceste perioade să devină din ce în ce mai rare şi din ce în ce mai scurte. Asta se datorează tot progresului tehnologic, dar şi optimizării şi automatizării proceselor”, observă Raluca Frăţilă.  

Pe de altă parte, ea o consideră că în prezent este din ce în ce mai greu să stabilim graniţele între timpul personal şi orele petrecute la muncă.

„Devine din ce în ce mai dificil să vorbim despre <orele de lucru în sensul unui program strict. Asta deoarece pe de o parte programul de lucru flexibil a devenit ceva normal la noi şi, pe de altă parte, nu trebuie să uităm nici faptul că tehnologia elimină tot mai mult limită dintre muncă şi viaţă personală. În plus, muncim într-un domeniu în care chiar dacă la oră 5 am stinge calculatorul sau telefonul, nu putem comandă creierului să se oprească din a găsi rezolvarea la problemă pe care am analizat-o toată ziua.”

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO