• Leu / EUR4.7759
  • Leu / GBP5.5810
  • Leu / USD4.3145
ZF Esențial în business

Video ZF Esenţial în business. Liana Alexe, KPMG: Companiile care nu reciclează 60% din ambalajele pe care le-au pus pe piaţă riscă să plătească o taxă de 2 lei/ kg de deşeu de ambalaj

Autor: Adelina Mihai

16 iul 2019 3054

România continuă să se situeze în coada clasamentului statelor membre ale UE când vine vorba de managementul deşeurilor, colectarea selectivă şi reciclarea, iar companiile trebuie să îndeplinească anumite obligaţii legale când vine vorba de acest aspect. Ce taxe de mediu trebuie să plătească o companie în România?

„Una dintre cele mai importante taxe datorate la Fondul pentru mediu în România este taxa pentru ambalajele introduse pe piaţa naţională. Ai, de exemplu, o afacere online în care cumperi produse din alte state din Uniunea Europeană sau poate din afara Uniunii (China este un exemplu des întâlnit) şi ulterior le vinzi în România? Dacă aceste produse vin ambalate în cutii de carton, aceste ambalaje trebuie declarate la Administraţia Fondului pentru Mediu, care reprezintă autoritatea responsabilă în România de administrarea acestor taxe”, a spus Liana Alexe, consultant la KPMG România, în cadrul celei mai recente ediţii a emisiunii ZF Esenţial în business, realizată de ZF în parteneriat cu firma de audit şi consultanţă fiscală KPMG. De asemenea, a mai spus ea, dacă un antreprenor participă la diverse târguri şi vinde produsele împreună cu pungi inscripţionate cu marca companiei sale, acele pungi vor trebui, de asemenea, declarate ca introduse pe piaţa naţională.

”Constituie ambalaje şi umeraşele pentru haine, vândute împreună cu un articol de îmbrăcăminte, cutiile de chibrituri, capsulele pentru cafea, care rămân goale după utilizare sau buteliile din oţel reîncărcabile, utilizate pentru diferite tipuri de gaz”, a mai spus Liana Alexe.

Companiile nu trebuie să plătească taxa de mediu pentru toate aceste cantităţi de ambalaje declarate, dar au obligaţia să recicleze şi să valorifice deşeurile de ambalaje.

”Doar în cazul în care nu îşi îndeplinesc ţintele de valorificare stabilite prin lege de până la 60% într-un an de zile, ajung să plătească o taxa de 2 lei/kg de deşeu de ambalaj ce nu a fost reciclat. De exemplu, o companie care introduce în medie in jur de 10.000 de kg de ambalaje pe lună poate ajunge să plătească în jur de 30.000 de euro pe an”, a mai spus Liana Alexe.

Ea a mai precizat că există mai multe taxe datorate la Fondul pentru mediu. În afară de ambalaje, companiile mai au, de exemplu, obligaţia să declare şi să colecteze echipamentele electrice şi electronice şi bateriile şi acumulatorii introduşi pe piaţa naţională.

”În cazul în care nu îşi îndeplinesc ţintele de colectare, taxa variază între 4 lei/kg şi 20 de lei/kg pentru ce nu au colectat. Companiile mai au obligaţii de plată şi pentru uleiuri, pentru substanţele periculoase pentru mediu introduse pe piaţa naţională, pentru veniturile din vânzarea deşeurilor precum şi o ecotaxă pentru toate pungile de cumpărături, ce va fi majorată în curând”, a adăugat consultantul KPMG.

Ea a mai spus că, începând cu anii 2015 - 2016 KPMG a observat o preocupare crescută a autorităţilor pentru acest subiect şi o intensificare a controalelor Administraţiei Fondului pentru Mediu.

”Inspectorii fiscali pot controla până la 5 ani în urmă, iar companiile ajung de multe ori să plătească în urma controalelor de la câteva mii de euro până la peste un milion”, a spus Liana Alexe.

 
Cele mai citite ştiri
Principalele valute BNR - astăzi, 13:59
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7759
Diferență: 0,4395
Ieri:
Azi: 4.3145
Diferență: 0,9972
Ieri:
Azi: 5.5810
Diferență: 0,9624
Ieri:
Azi: 4.3522
Diferență: 1,2092
Ieri: