Cei trei tineri au transmis aceste mesaje către cei aflaţi la conducerea ţării în timpul unui interviu video acordat ZF sub umbrela Top 1.000 de motive de încredere în România. Anisia, Marcu şi Bogdan, cei trei liceeni de la Colegiul Naţional Garabet Ibrăileanu din Iaşi, dar şi alţi mii de tineri care creează, se dezvoltă, au rezultate remarcabile şi se implică în comunităţile din care fac parte, sunt motive de încredere în România.
Tu ce îţi doreai pe vremea când erai la liceu şi care erau atunci preocupările tale? Pentru trei tineri din Iaşi, elevi în clasa a XII-a la Colegiul Naţional Garabet Ibrăileanu, răspunsul la această întrebare este simplu şi spus la unison: vrem să se pună mai mult accent pe cultură, pe artă, pe educaţie şi pe tineret. Ei vor să rămână în România şi să aibă posibilitatea de a se dezvolta aici, în ţara lor.
Anisia Pătraş are 18 ani, e pasionată de literatură şi scrie proză fantastică. Ea vrea să urmeze Facultatea de litere la Iaşi sau la Cluj.„Pasiunea mea pentru artă a început atunci când eram mică şi desenam. Asta m-a condus către alte domenii, cum ar fi scrisul, pe care l-am descoperit tot la o vârstă fragedă. M-a atras tot ceea ce însemna poveste şi scufundarea în fantastic. Mi-ar plăcea să fac cercetare în domeniul lingvisticii, în filologie. Îmi doresc să se pună mai mult accent pe cultură, pe promovarea tinerilor care doresc să îşi facă un nume în ţara asta. Mi-aş dori să văd o schimbare în direcţia aceasta“, a spus ea în timpul unui interviu ZF.
Bogdan Marinescu are 18 ani şi urmează profilul matematică-informatică. Pasiunile lui sunt turismul, istoria şi arta, dar vrea să urmeze Facultatea de Drept la Iaşi. Dorinţa lui este să îi ajute pe cei din generaţia lui şi pe tineri, în general, să descopere Iaşiul şi să aleagă să rămână în oraşul lor.
Tânărul a fost ghid turistic până în clasa a XII-a. La Iaşi, povesteşte el, există o asociaţie care, împreună cu compania de transport public, organizează tot felul de evenimente, cum ar fi vizitarea Muzeului Transportului Public - unde el e în continuare ghid şi Iaşi – şi Iaşi, oraşul tramvaielor pictate.
„Îmi doresc ca tinerii să descopere Iaşiul aşa cum este el astăzi şi să nu mai plece din oraş, să descopere mai mult decât un mall sau un magazin de haine. Sunt multe oportunităţi aici şi multe de făcut. Îmi doresc să crească nivelul de educaţie din România. Ar trebui început de la temelia sistemului. Odată cu educaţia cred că s-ar îmbunătăţi şi modul în care funcţionează instituţiile statului. Mi-ar plăcea să fim mai toleranţi, să fim o ţară cu adevărat liberă şi europeană, aşa cum ne dorim“, a adăugat Bogdan.
Aceeaşi viziune o are şi Marcu Nistor, în vârstă de 19 ani, coleg cu cei doi tineri. El este de asemenea pasionat de artă şi scris, dar şi de muzică, un hobby pe care l-a descoperit recent, când a început să studieze pianul. Marcu vrea să urmeze Facultatea de Sociologie la Iaşi sau la Cluj.
„Mi-ar plăcea să merg şi în străinătate cu un proiect Erasmus. Însă, îmi doresc să rămân în România şi să o ajut să fie un loc mai bun. Vreau să existe o mai mare promovare a culturii, a tinerilor cu potenţial. Aş vrea ca oamenii să fie mai atenţi la micile detalii care ne umplu viaţa. Cultura şi arta sunt foarte importante, iar oamenii din această ţară trebuie promovaţi“, a adăugat el.
Cei trei tineri au transmis aceste mesaje către cei aflaţi la conducerea ţrăii în timpul unui interviu video acordat ZF sub umbrela Top 1.000 de motive de încredere în România. Anisia, Marcu şi Bogdan, dar şi alţi mii de tineri care creează, se dezvoltă, au rezultate remarcabile şi se implică în comunităţile din care fac parte, sunt motive de încredere în România.