La doar 26 de ani, Ramona Bizbac este o creatoare de modă care a ajuns să îşi prezinte ţinutele pe podiumuri din Milano şi Tokyo şi a fondat RAM Recycle, un brand de upcycling şi un altul care îi poartă numele.
„Când eram în liceu eram focusată să dau la Medicină. Prin urmare, undeva la trei ani din liceu, am făcut pregătire strict pentru Medicină, la biologie şi chimie. Brandul acesta de upcycling, RAM, l-am început la 16 ani. Am avut cumva şi noroc pentru că am prins un val foarte specific, era perioada aia cu vintage-urile. La momentul acela se numea RB Vintage şi ulterior, cred că acum trei-patru ani, a devenit RAM”, povesteşte Ramona Bizbac, fondatoarea celor două branduri, în cadrul unui interviu ZF Gen Z.
Mica afacere, la vremea aceea, a început dintr-un amestec de nevoie şi ambiţie. Dorinţa de a contribui financiar la bugetul familiei şi de a-şi câştiga propriii bani pentru deplasările din trupa de teatru au determinat-o să pornească un business. Pasiunea pentru hainele second-hand a fost punctul de plecare. Tânăra a început afacerea prin a-şi vinde propriile piese vestimentare din dulap, iar treptat s-a transformat într-un brand personal şi un business lansat în 2021.
„Ţin minte că primul produs pe care l-am vândut a fost o jachetă neagră de la Adidas, cu scris auriu. Asta a fost prima mea vânzare, am câştigat undeva la 50 de lei. După am început să umblu prin SH-uri, cumpăram hainele, le îmbunătăţeam, le pozam, le postam pe Instagram şi le vindeam. Cam aşa a început efectiv businessul.”
Ulterior, tânăra a lăsat Medicina deoparte şi a decis să aplice la Fashion Design. Prima ei colecţie de haine s-a lansat în timpul facultăţii şi a fost denumită RAM, de aici şi numele brandului.
„A fost un nume pe care i l-am dat împreună cu profesoara mea de la licenţă şi semnifica cumva mai multe lucruri din colecţia respectivă, pentru că folosisem lemn în colecţie, avea legătură cu ramura, cu memoria RAM, cu numele meu. Colecţia a fost bazată pe memoriile copilăriei mele”, explică Ramona Bizbac.


În atelierul său din Bucureşti, tânăra creează prototipul pe care mai apoi îl externalizează într-o altă fabrică, unde se realizează producţia efectivă a creaţiilor sale. Conform datelor publice, în 2024, ultimul an pentru care există date disponibile, firma SC BIZBAC R.DESIGN SRL, sub care fucţionează cele două branduri ale Ramonei Bizbac, a ajuns la o cifră de afaceri de 24.000 de euro.
Brandul RAM Recycle are în portofoliul său haine care se adresează în principal femeilor, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani.
Cel mai scump produs cu eticheta RAM costă 750 lei, iar cel mai accesibil, circa 200 lei. Produsul vedetă, menţionează antreprenoarea, este sacoul cu fundiţe detaşabile, în valoare de 350 lei.

„Pentru brandul Ramona Bizbac încerc să merg în zona de luxury. Produsele sunt făcute din materiale naturale premium, precum lână, caşmir, mătase, iar croiurile şi preţurile sunt altele. Însă, ambele branduri pun accent pe sustenabilitate”, a mai adăugat ea.
Contrar aşteprărilor, realitatea din spatele unui brand nu este una boemă, aşa cum poate părea din exterior. Inspiraţia tinerei vine din muncă, presiunea de face o treabă cât mai bună şi responsabilitatea de a livra clientelor sale produse din materiale calitative.
„Îmi plac texturile, îmi place să mă joc cu texturi, îmi place să adun cât mai multe tipuri de ţesături sau să construiesc eu unele noi şi în felul ăsta să văd ce pot face din ele. Caut cumva să lucrez cu nişte materiale mai nonconformiste, dacă vrei să le zici aşa.”

A fi designer în România este o meserie plină de provocări, mai ales în lipsa resurselor. Tânăra povesteşte că sprijinul pentru designeri este unul limitat, existând puţine iniţiative, precum Romanian Fashion Week şi The Institute, care oferă vizibilitate şi susţinere reală tinerilor creatori.
„Când creezi o colecţie, tu ai nişte bugete, trebuie să-ţi împarţi aceste bugete, trebuie să cauţi distribuitorii care cumva au continuitate, pentru că dacă faci o colecţie în care nu tu te duci într-un magazin, cumperi 2-3m de materiale şi faci o ţinută, mai departe nu poţi să vinzi cantitate, pentru că nu vei mai găsi acelaşi material”, spune Ramona Bizbac.
Atunci când are un show de lansare a unei noi colecţii, tânăra se pregăteşte mai bine de şase luni de zile, pentru cele zece minute de bucurie pe scenă.
„Zilele alea în care sunt efectiv acolo te întâlneşti cu toţi oamenii, socializezi foarte mult, vezi foarte multe lucruri creative. Bineînţeles că, înainte de show, atunci când efectiv trebuie să intri, este un haos total, pentru că modelele intră şi în alte show-uri, trebuie să se schimbe, să alerge la tine, să le pregăteşti. Dar este foarte frumos şi cumva toată munca asta pe care o face un designer de câteva luni este pentru momentul ăla în care ajungi efectiv să-ţi prezenţi munca.”

Cea mai grea confruntare din industrie este lupta contra fast fashion-ului şi a trendurilor care se schimbă constant, dar şi a dorinţei de a rămâne relevant prin ceea ce creezi.
Zara, explică ea, produce un un sacou din 45% lână în compoziţia materialului cu 400 lei, iar clientul aşteaptă perioada reducerilor unde îl va găsi mai ieftin. Un designer, în schimb, ca să producă un sacou identic, probabil reuşeşte să-l scoată la 2.000 lei. De ce? Pentru că, detaliază antreprenoarea, îl face singur cap-coadă, materialele nu le cumpără în cantităţi enorme, ci mult mai mici şi automat preţurile sunt de trei ori mai mari.
„Ceea ce mă linişteşte este că fast fashion-ul nu o să bată niciodată lucrul de mână, cumva aici este compromisul pe care îl fac. Trendurile, de cele mai multe ori, sunt ca o flacără care arde foarte puternic şi după se stinge brusc”, a mai spus Ramona Bizbac.
Pentru anul acesta, obiectivele tinerei sunt clare: şi-a propus să înceapă producţia în fabrică pentru brandul Ramona Bizbac şi să lanseze produsele pe site.
