• Leu / EUR5.0943
  • Leu / GBP5.8734
  • Leu / USD4.3411
Cariera

Gen Z. Angajatorii spun că este important echilibrul între dinamism şi stabilitate, dar de la vorbe la fapte este cale lungă. Ce vor de fapt angajaţii?

Autor: Roxana Petrescu

124 8 ian 2026

Munca personalizată, croită pe competenţele fiecăruia, este ce-şi doresc cei mai mulţi dintre angajaţi. Pe de altă parte, deşi firmele sunt conştiente de acest lucru, puţine sunt cele care fac saltul de la teorie la practică.

Cele mai multe organizaţii sunt conştiente de faptul că trebuie să asigure un echilibru între dinamism şi stabilitate, dar datele arată că deşi angajtorii ştiu acest lucru, puţini sunt cei care chiar iau măsurile necesare. Datele din studiul Deloitte Global Human Capital Trends 2025 arată astfel că la nivelul anului 2025, 72% dintre organizaţii erau conştiente că trebuie să se reinventeze astfel încât să atragă şi să menţină talente, dar numai 6% fac progrese reale pe acest drum.

„De mult timp, angajaţii sunt legaţi de locurile lor de muncă ca sursă de identitate şi de parcursuri profesionale liniare şi interne pentru a avea un sens al direcţiei. Dar aceste ancore au avut un preţ, deoarece unele organizaţii au subestimat abilităţile şi capacităţile anajaţilor în timp ce au acordat prea multă importanţă definiţiilor posturilor şi experienţei. Între timp, dezvoltarea carierei a stagnat pentru mulţi angajaţi din cauza dependenţei excesive de traiectoriile interne limitate pe care organizaţiile le pot identifica şi oferi“, se arată în studiul menţionat.

Pe scurt, ce înseamnă acest lucru? Că angajaţii vor ca munca lor să fie personalizată pe competenţele lor, nu neapărat în funcţie de diplomele pe care le-au dobândit.

„Conform studiului Global Human Capital Trends din acest an, aproximativ 2 din 3 persoane afirmă că este foarte important sau extrem de important ca organizaţia lor să personalizeze structura şi experienţa muncii şi practicile forţei de muncă în funcţie de competenţele, modelele comportamentale, motivaţiile, pasiunile şi stilurile de lucru ale angajaţilor. În acelaşi timp, 59% spun că organizaţia lor apreciază mai mult experienţa profesională şi diplomele decât abilităţile şi potenţialul demonstrate, iar 66% spun că ar fi mai atraşi şi ar rămâne mai probabil într-o organizaţie care apreciază şi ia decizii pe baza abilităţilor şi potenţialului lor, mai degrabă decât pe cea a diplomelor.“

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels