Ce postezi în mediul online poate avea consecinţe asupra carierei tale. Dacă nu ştiai asta până acum, inteligenţa artificială le permite angajatorilor să îţi verifice rapid şi destul de în detaliu activitatea pe care o ai în mediul digital, iar dacă vei încerca să îţi ascunzi vechile postări, acest lucru poate atrage şi mai mult atenţia.
Tot mai multe companii pun accent pe caracterul candidaţilor, iar pe o piaţă a muncii competitivă se folosesc inclusiv de istoricul online pentru a vedea dacă tinerii se potrivesc cu valorile organizaţiei, se arată într-un articol realizat de The Wall Street Journal. Astfel, atunci când aplici pentru un job, trebuie să fii atent la viaţa ta din online, pentru că fotografiile sau postările controversate ţi-ar putea afecta şansele de angajare sau chiar locul de muncă actual.
În trecut, verificările detaliate ale activităţii online erau rezervate în principal candidaţilor pentru funcţii de conducere, spune The Wall Street Journal. Însă, astăzi, unele companii le aplică şi celor care urmează să ocupe posturi care prevăd o interacţiune directă cu clienţii. Totuşi, descoperirea unor postări controversate nu conduce automat la respingerea candidaturii tale, ci poate determina angajatorul să ceară ştergerea lor.
Utilizatorii pot fi identificaţi, chiar şi atunci când încearcă să rămână anonimi, prin detalii precum numele de utilizator folosit pe mai multe platforme sau chiar portofelele crypto asociate identităţii lor. În unele cazuri, companiile nu se limitează doar la verificările făcute înainte de angajare, ci sunt atenţi şi la prezenţa online a angajaţilor.
Cea mai sigură strategie este să eviţi publicarea conţinutului care ţi-ar putea afecta reputaţia şi să fii responsabil cu ce postezi, subliniază Paul Wilson, CEO of NetReputation, pentru The Wall Street Journal. Deşi tinerii sunt, în general, mai atenţi la amprenta lor digitală, persoanele mai înaintate în vârstă sunt adesea mai expuse, deoarece au distribuit în trecut informaţii personale într-o perioadă în care impactul pe termen lung al reţelelor sociale nu era la fel de puternic.
Este recomandat să verifici ce informaţii există despre tine disponibile pe internet, explică într-un articol publicaţia The Wall Street Journal. Acest lucru te poate ajuta să identifici conţinutul care ţi-ar putea afecta imaginea şi să îl gestionezi din timp.
Pe de altă parte, dacă ai o prezenţă digitală prea redusă, poate ridica suspiciuni, iar unele companii dezvoltă deja instrumente care identifică profilurile cu un istoric online neobişnuit de limitat.
„Devine o povară atunci când este foarte clar că ai avut o prezenţă în trecut, iar acum nu mai ai. În calitate de responsabil cu recrutarea, acest lucru mi-ar trezi întrebări”, spune pentru The Wall Street Journal Vinda Souza, RefAssured’s chief marketing officer.
RefAssured, o companie americană de software, dezvoltă un instrument care să identifice candidaţii cu o amprentă digitală neobişnuit de redusă. Potrivit Vindei Souza, problema nu este că ai puţină activitate online, ci că este evident că ai şters intenţionat aproape tot, ceea ce îi poate face pe recrutori să fie mai atenţi.
În cealaltă extremă, dacă ai un profil care pare „perfect”, acest lucru ar putea lăsa impresia unei persoane lipisite de autenticitate. Ce înseamnă acest lucru? Un profil de social media care nu prezintă greşeli, nu are opinii personale exprimate sau nu există urme ale unei activităţi fireşti poate ridica semne de întrebare.
Aproximativ 89,3% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 16 şi 29 de ani din Uniunea Europeană au declarat că au utilizat platforme de socializare în anul 2025, conform unui sondaj realizat de Eurostat. Procentul este semnificativ mai ridicat comparativ cu media generală a populaţiei, unde doar 67,3% dintre oameni folosesc astfel de reţele. România este aproape de media UE, mai bine de 90% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 şi 29 de ani au folosit reţelele sociale în 2025.