Ce înseamnă să visezi la Wall Street: cum se diferenţiază studenţii de top pentru a-şi asigura un viitor în finanţe? De ce sunt tinerii atât de determinaţi să obţină un loc în sectorul financiar şi ce efort sunt dispuşi să depună în acest scop?
Articolul semnat de Sujeet Indap în Financial Times analizează competiţia tot mai intensă pentru un loc în marile instituţii financiare americane, în special pe Wall Street. Mesajul este clar: pentru a obţine un job prestigios după absolvire, studenţii trebuie să aibă deja în CV stagii la fel de competitive.
Accesul la aceste stagii presupune un nivel ridicat de rigoare şi dedicare încă din primii ani de facultate. Cei care nu reuşesc să îşi construiască din timp un parcurs relevant riscă să pornească cu un dezavantaj semnificativ în procesul de recrutare.
Rezultatul acestui fenomen este o orientare intensă către carieră, într-un mediu alcătuit din universităţi, instituţii financiare şi angajatori, caracterizat prin concurenţă dură şi, pe alocuri, disfuncţionalităţi evidente.
Indap aminteşte că, în urmă cu 25 de ani, când era student, traseul era mai puţin rigid: existau cazuri în care absolvenţi din domenii precum muzica ajungeau să fie recrutaţi de firme de consultanţă sau bănci de investiţii. Astăzi însă, o diplomă de la o universitate de renume nu mai este suficientă.
În prezent, aşteptările sunt ca tinerii de 18–19 ani să stăpânească deja Excel, să înţeleagă modelele de evaluare financiară precum discounted cash flow (DCF) şi să fie pregătiţi pentru interviuri tehnice, în paralel cu studiile universitare.
Această presiune transformă serile obişnuite din campus în sesiuni prelungite de pregătire pentru aplicaţii şi interviuri, povesteşte un student de la Wharton School, pe nume George. Potrivit Vitoriei Okuyama, fostă jucătoare profesionistă de tenis care a lucrat ulterior în divizia de investment banking a Citi, „costul unei orientări excesive spre carieră la o vârstă prea fragedă este că înlocuieşti curiozitatea cu certitudinea”.
Un student în anul penultim a declarat: „Mi-aş fi dorit să fi avut mai mult timp pentru a explora”, după ce îşi obţinuse deja internshipul dorit.
Competiţia a mutat momentul decisiv al recrutării din ultimul an de facultate în primii ani de studiu. Studenţii sunt forţaţi să ia decizii de carieră înainte de a avea o expunere reală la piaţa muncii.
Financial Times a contactat mai multe bănci pentru a le întreba de ce recrutează studenţi atât de devreme, însă toate au refuzat să răspundă. De asemenea, Barbara Hewitt, şefa departamentului de servicii pentru carieră al University of Pennsylvania, a încercat să iniţieze discuţii privind calendarul recrutărilor. După ani de dialog cu marile bănci pentru a amâna deciziile de angajare către ultimii ani de studiu, nu s-a ajuns la o soluţie. Deşi ar fi benefic pentru studenţi să aibă mai mult timp pentru a se dezvolta, iar pentru firme să recruteze candidaţi mai maturi profesional, riscul de a pierde talente în faţa concurenţei perpetuează actualul sistem.
Marile firme de private equity din SUA şi-au încheiat deja recrutările pentru anul următor. Studenţii selectaţi au primit un apel într-o seară de duminică şi au fost chemaţi la interviuri în dimineaţa următoare. Unii au primit oferte chiar în aceeaşi zi.
Cu toate acestea, atractivitatea rămâne ridicată. Un rol pe Wall Street aduce nu doar prestigiu şi remuneraţii consistente, ci poate reprezenta şi o rampă de lansare către cariere de milioane de dolari în private equity sau hedge funds.
Pentru a răspunde acestei presiuni, universităţile au dezvoltat cluburi financiare dedicate pregătirii studenţilor pentru recrutare. Accesul este însă extrem de selectiv. Candidaţii trebuie să treacă prin interviuri, examene şi programe de formare intensive, iar rata de acceptare poate fi sub 10%.
Un student de la University of Chicago povesteşte experienţa admiterii, când aproximativ o treime dintr-o generaţie de 1.700 de studenţi a aplicat pentru clubul de finanţe. După un program de formare de şase săptămâni şi un examen final, doar aproximativ 30 de candidaţi au fost selectaţi.
În cadrul acestor cluburi, studenţii desfăşoară studii de caz, analizează tranzacţii şi susţin recomandări de investiţii folosind fonduri administrate de alumni. Scopul este replicarea cât mai fidelă a mediului de lucru din marile bănci.
Wharton School este considerată unul dintre principalii furnizori de talente pentru industria bancară americană. Cluburile financiare din cadrul universităţii sunt organizate pe structuri care imită departamentele de pe Wall Street, oferind studenţilor roluri clar definite şi responsabilităţi similare celor din mediul profesional.
Nici universităţile nu mai fac faţă volumului ridicat de cereri pentru aceste cluburi. Wharton încearcă să reglementeze procesul de selecţie, pentru a preveni favorizarea studenţilor privilegiaţi.
Ultimul comentariu vine tot din partea lui George, care, după mult efort, a reuşit să devină membru al unui astfel de club. Deşi consideră că procesul a fost dur, dar productiv, concluzionează: „Mediul din aceste cluburi te forţează să devii mai bun; altfel rişti să rămâi în urmă”.
