• Leu / EUR5.2424
  • Leu / GBP6.1368
  • Leu / USD4.5444
Cariera

Cum se simte experienţa antreprenorială a trei prieteni care au pornit o afacere cu burgeri într-o rulotă în Pipera şi s-au extins cu o unitate fixă în Popeşti-Leordeni: „Businessul e ca un copil care cere mâncare, îmbrăcăminte şi şcoală pentru a creşte“

Ce faci cu banii tăi? Un proiect sub umbrela FIT

Autor: Alexandra Ţibrea

231 16 iul 2026

 Daniela Coman şi Mariana Matei, cofondatoare ale proiectului MiT Burgărie din Popeşti-Leordeni, au fost prezente în cel mai recent episod al emisiunii ZF „Ce faci cu banii tăi?“, susţinută de Banca Transilvania şi parte din programul FIT – Finanţe pe Înţelesul Tuturor al BT.

O rulotă amplasată în Pipera, trei prieteni şi o investiţie de aproximativ 22.000 de euro au stat la baza MiT Burgărie, un business local care a reuşit să treacă prin pandemie şi să se transforme într-o locaţie fixă în Popeşti-Leordeni. Astăzi, are o cifră de afaceri de aproximativ 1,8 milioane de lei şi o echipă de opt oameni.

„Nu putem spune că suntem acei antreprenori care se bucură cu adevărat de banii din business. În fiecare an e nevoie de ceva – de scaune noi, de utilaje. Afacerea noastră e ca un copil care cere mâncare, îmbrăcăminte şi şcoală pentru a creşte“, spune Daniela Coman, co­fonda­toarea MiT Burgărie, în timpul emisiunii ZF „Ce faci cu banii tăi?“, susţinută de Banca Transilvania şi parte din programul FIT – Finanţe pe înţelesul Tuturor al BT.

În spatele afacerii se află Daniela Coman, Ma­riana Matei şi soţul acesteia, Costi, care au decis să pornească pe cont propriu după ce au lucrat împreună în străinătate. Mariana şi Dana se cunosc de peste două decenii, iar ideea de a avea propriul res­tau­rant a apărut în pe­rioada în care lucrau

într-un restaurant din Cipru. Aproape jumătate din investiţia iniţială a provenit dintr-un program de finan­ţare nerambursabilă, po­ves­tesc cele două cofon­datoare, iar restul din eco­nomiile proprii. Deşi niciu­nul dintre fondatori nu avea experienţă în antre­pre­noriat, au învăţat din mers.

Noi locuiam în Popeşti şi am decis să mutăm businessul aproape de clienţii care munceau de acasă.

„Am început acum zece ani, fără prea multe cunoştinţe antreprenoriale. În timp, am acumulat experienţă. Anul acesta este însă unul diferit şi dificil din punct de vedere financiar“, afirmă Mariana Matei. Primii clienţi îi găseau la rulota amplasată în Pipera, o zonă dominată de clădirile de birouri.

Înainte de pandemie, afacerea traversa cea mai bună perioadă. în 2019, burgerii erau vânduţi atât în Pipera, cât şi sezonier în Vama Veche.

„Am cumpărat atunci un container fix, cu circa 7.000-8.000 de euro, iar cu rulota plecam la mare vara“, îşi aminteşte Daniela Coman.

Pandemia a schimbat însă complet situaţia. Odată cu mutarea angajaţilor în regim de work from home, zona Pipera s-a golit, iar fondatorii au fost nevoiţi să regândească rapid modelul de business.

„În Pipera era pustiu. Am încercat să rămânem acolo până la finalul anului, dar ne-am dat seama că trebuie să căutăm o variantă rezidenţială, să mergem noi după clienţi. Ştiam că foarte mulţi locuiesc în zone noi, cum ar fi Chiajna sau Popeşti-Leordeni. Noi locuiam în Popeşti şi am decis să mutăm businessul aproape de clienţii care munceau de acasă“, explică Mariana Matei.

Mutarea în Popeşti-Leordeni a însemnat şi o schimbare de identitate. Dacă la început afacerea purta numele „La Rulotă – Burgărie şi altele“, iar meniul includea deja burgeri cu nume inspirate din personaje de basm, odată cu noua locaţie a apărut şi brandul MiT Burgărie.

Astăzi, produsele vedetă sunt burgerii Smeşilă şi Prâslea, preparaţi cu carne de vită de la un producător din judeţul Neamţ şi chifle realizate de o brutărie locală. în meniu se regăsesc şi variante vegetariene, toate păstrând tema inspirată din basmele româneşti.

În prezent, echipa este formată din opt oameni, inclusiv angajaţi din Cuba, pe care cele două cofondatoare spun că au reuşit să îi integreze după obţinerea tuturor documentelor necesare.

Planul nostru de viitor este să fim cât mai stabili din punct de vedere financiar. Incertitudinea ne afectează şi se simte şi în atitudinea clientului.

„Sunt mult mai statornici, poate şi pentru că le este greu să îşi schimbe jobul. Altfel, cred că sunt la fel de muncitori şi românii, şi cubanezii“, afirmă Mariana Matei.

Fondatorii spun că cea mai mare provocare din prezent nu este concurenţa, ci lipsa predictibilităţii economice, care influenţează atât deciziile antreprenorilor, cât şi comportamentul consumatorilor.

„Planul nostru de viitor este să fim cât mai stabili din punct de vedere financiar. Incertitudinea ne afectează şi se simte şi în atitudinea clientului“, spune Daniela Coman.

În paralel cu dezvoltarea burgeriei, cei trei antreprenori pregătesc şi un nou proiect. Au cumpărat, printr-un credit bancar, un teren în Urluieşti, judeţul Argeş, unde îşi propun să amenajeze un camping.

„Este un loc diferit, în care poţi face activităţi în natură. Am decis să nu investim totul în aceeaşi direcţie, să ne punem ouăle în mai multe coşuri“, explică Daniela Coman.

Cele două cofondatoare ale proiectului MiT Burgărie din Popeşti-Leordeni au fost prezente în cel mai recent episod al emisiunii ZF „Ce faci cu banii tăi?“, susţinută de Banca Transilvania şi parte din programul FIT – Finanţe pe înţelesul Tuturor al BT.

„Ce faci cu banii tăi?“ este o emisiune ZF, sub umbrela FIT – Finanţe pe înţelesul Tuturor, programul de educaţie financiară al Băncii Transilvania. BT a lansat FIT – Finanţe pe înţelesul Tuturor, un program naţional de educaţie financiară prin care îşi propune să construiască, pentru generaţiile Alpha, Z şi Y, o bază solidă în ceea ce priveşte gestionarea banilor. Astfel, în proiectul video al Ziarului Financiar, sub umbrela FIT şi susţinut de BT, întrebări concrete şi simple din sfera educaţiei financiare vor deveni teme de discuţie care îi vor ajuta pe tineri să ia decizii financiare bine informate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels