„Tinerii nu mai vor să fie profesori!“ Chiar aşa să fie? Care este povestea tânărului care a ales catedra, deşi putea câştiga mai mulţi bani în IT

♦ Într-o perioadă în care tot mai mulţi absolvenţi de Informatică aleg să lucreze în marile clădiri de birouri, cu faţade din sticlă, stând în faţa unui laptop şi scriind cod de la nouă la cinci, un tânăr de 23 de ani a făcut o alegere diferită: s-a aşezat la catedră, în faţa unor elevi, din dorinţa de a aduce un suflu nou în învăţământ.

Imaginează-ţi că ai 23 de ani, ai absolvit Facultatea de informatică şi ai putea alege aproape orice companie din IT. Salarii atractive, beneficii şi oportunităţi de dezvoltare nu lipsesc. Tu ce ai alege? Pentru Tudor Oprea, răspunsul a fost altul: catedra. Imediat după absolvire, a devenit profesor de informatică şi TIC la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu“ din Bucureşti.

Scopul lui? Să aducă un aer fresh în învăţământ, într-o perioadă în care tot mai puţini tineri din generaţia ta iau în calcul o carieră didactică.

„Eu întotdeauna mi-am dorit să fiu profesor. Mă gândeam încă de când eram elev cum ar fi să ajung la catedră, iar acum pot să spun că îmi trăiesc visul. Am ales această meserie pentru că este nevoie de oameni tineri în învăţământ, iar elevii au nevoie să înveţe şi de la profesori mai apropiaţi de vârsta lor“, spune Tudor Oprea, în cadrul unui interviu acordat emisiunii ZF Gen Z, susţinută de Banca Transilvania.

Profesoratul este şi primul său loc de muncă. În ultimul an de facultate s-a înscris atât la modulul psihopedagogic, cât şi la examenul de titularizare, iar rezultatul obţinut i-a permis să aleagă şcoala în care îşi dorea să predea.

Peste 500 de elevi şi o lecţie nouă în fiecare zi

Astăzi, Tudor predă la 21 de clase de gimnaziu şi interacţionează, săptămânal, cu peste 500 de elevi. Deşi îi vede doar o oră pe săptămână, spune că încearcă să îi cunoască pe fiecare în parte şi să înţeleagă ce îi motivează. „Îmi place să ştiu ce le place, ce nu le place, cine este mai timid, cine este mai rebel, cine este pasionat şi cine are nevoie de mai mult sprijin. Cred că este important ca elevii să aibă ce învăţa de la noi, profesorii, nu doar la nivelul materiei.“ Începutul nu a fost însă deloc uşor. Prima oră a avut-o la o clasă de a VII-a, considerată una dintre cele mai dificile din şcoală.

„Când am terminat ora, m-am întrebat dacă chiar pot să fac asta şi dacă fiecare zi va fi atât de solicitantă. Apoi am descoperit că fie­care clasă este diferită şi că relaţia cu elevii se construieşte în timp“, povesteşte profe­sorul.

Catedra vs. biroul unei corporaţii. Cât de mult contează banii?

Pasiunea pentru informatică a apărut în ultimul an de liceu, când o profesoară l-a încurajat să urmeze Facultatea de Informatică. În paralel, şi-a dat seama că îi făcea plăcere să le explice colegilor problemele pe care aceştia nu le înţelegeau.

În timpul facultăţii a descoperit însă că, deşi îi place domeniul, nu se vede lucrând exclusiv în faţa calculatorului. „Nu pot să stau toată ziua doar să programez şi să mă lupt cu erori. La şcoală fiecare zi este diferită, mereu apare ceva nou şi asta îmi place foarte mult.“

Într-un domeniu în care salariile reprezintă unul dintre principalele motive pentru care tinerii aleg alte cariere, Tudor spune că a intrat în învăţământ asumându-şi această realitate.

„A fost o alegere conştientă şi asumată. În învăţământ am găsit o stabilitate, prin faptul că nu mă poate da afară nimeni peste noapte dacă se fac restructurări. Am siguranţa că, indiferent ce se întâmplă mâine, eu am unde să merg să lucrez. Cred că, dacă faci ceea ce îţi place, satisfacţiile vor veni pe parcurs, inclusiv pe partea financiară“, afirmă el.

Pentru Tudor, cea mai mare recompensă este relaţia pe care o construieşte cu elevii şi impactul pe care îl poate avea asupra lor. „Copiii aceştia vor deveni adulţi şi peste ani îşi vor aminti de profesorii care i-au ajutat. Pentru mine, asta valorează mai mult decât partea financiară.“

Cum arată o oră de info sau TIC cu un „prof cool“ la catedră

Tudor se descrie ca fiind un „profesor cool“. El consideră că informatica nu se poate face doar pe hârtie, astfel că, în cazul elevilor săi, calculatorul este nelipsit.

Orele de informatică nu înseamnă manuale şi definiţii învăţate pe de rost. La şcoala unde predă, elevii lucrează direct pe calculator, folosesc conturi dedicate şi îşi desfăşoară activitatea într-un laborator modern. „Facem informatică pe calculator, nu pe caiet. E foarte important să facem lucrurile practic. Dacă doar scriem pe caiet sau deschidem un manual, cel puţin la infor­matică, n-avem cum să reuşim“, explică el.

Dincolo de materia propriu-zisă, spune că încearcă să îi înveţe pe copii să folosească tehnologia în mod firesc şi responsabil, o competenţă pe care o consideră esenţială, indiferent de profesia pe care şi-o vor alege.

În activitatea sa la catedră, Tudor încearcă să combine apropierea faţă de elevi cu fermitatea necesară, fără ca din acest echilibru să lipsească latura umană.

„Toţi profesorii au şi partea umană, dar, de multe ori, nu vor să le-o arate elevilor, pentru că poate consideră că este mai bine aşa. Eu cred că este important să găsesc acel echilibru între a fi prieten cu ei şi a-i sancţiona atunci când este cazul.“

Lecţiile pe care le înveţi când te aşezi la catedră la 23 de ani

Pe lângă rolul de profesor, Tudor este şi diriginte, experienţă care i-a schimbat perspectiva asupra relaţiei dintre şcoală, elevi şi părinţi.

„Meseria de diriginte mi se pare cea mai mare provocare. Nu este complicat să mergi la oră, cât este să gestionezi relaţia cu părinţii.“

Prima şedinţă cu părinţii pe care a susţinut-o a fost un moment pe care nu îl va uita prea curând: el, la catedră, în faţa unor oameni de vârste apropiate de cele ale părinţilor săi, cărora trebuia să le explice ce este în regulă şi ce nu în comportamentul copiilor lor.

Elevii sunt, spune el, cei care i-au oferit şi cea mai importantă lecţie de până acum.

„Am învăţat că niciun copil nu este la fel cu altul. înainte să sancţionezi un elev, trebuie să înţelegi de ce se comportă într-un anumit fel. Fiecărui copil îi ajungi la inimă într-un mod diferit.“

Cum se împacă profesoratul cu antreprenoriatul

În paralel cu profesoratul, Tudor şi-a transformat pasiunea pentru maşinile de epocă într-un proiect antreprenorial. A înfiinţat, în urmă cu câţiva ani, proiectul Dacia Roşie, prin care redă o nouă viaţă autoturismelor marca Dacia.

„Dacia Roşie este proiectul meu de suflet. Este o colecţie de maşini de epocă, marca Dacia, fabricate între 1969 şi 2004. Am adunat aproximativ 50 de astfel de maşini, pe care le păstrez şi încerc să le aduc într-o stare cât mai bună.“

Pe termen lung, îşi doreşte să transforme această colecţie într-un muzeu dedicat istoriei automobilelor Dacia. Până atunci, îşi împarte timpul între şcoală şi atelier, convins că ambele pasiuni pot merge în aceeaşi direcţie: aceea de a construi ceva care să rămână şi pentru generaţiile următoare.