Tot mai mulţi tineri, oameni de 30-40 ani, ajung la medici de la vârste din ce în ce mai mici pentru probleme de sănătate pe care, până acum, le aveau în general seniorii. Aceasta este observaţia comună pe baza experienţei a patru medici de specializări diferite, de la chirurgie la oncologie, recuperare sau radiologie.
Motivele pentru care tinerii sunt mai predispuşi la probleme de sănătate mai devreme ţin de sedentarism, de stilul de viaţă, folosirea tehnologiei în mod excesiv, dar şi de la stres sau componenta genetică.
„Dacă până acum câţiva ani ne veneau pacienţi de peste 40 de ani, acum din ce în ce mai mulţi tineri au probleme cu coloana vertebrală şi se prezintă în cadrul centrelor noastre. Sunt din ce în ce mai sedentari, iar pandemia a accentuat foarte mult această problemă şi oamenii pun mai puţin accent pe sănătate”, povestea Claudia Diaconu, de profesie fizioterapeut, fondatoarea clinicii de recuperare medicală Kineto Consult din Capitală.
Ce este alarmant este momentul în care tinerii ajung la medic, de cele mai multe ori atunci când problema de sănătate este deja gravă.
„Le recomand ca la primul semn de durere să se prezinte la un specialist, la un medic de recuperare medicală sau la un fizioterapeut şi să putem începe cât de repede putem tratamentul”, a mai spus Claudia Diaconu.
Un factor de risc pentru tineri este şi timpul prea lung petrecut în faţa ecranelor, de la laptopuri la telefoane, tablete. Tastând ore în şir cumulate pe zi, tinerii dezvoltă probleme la mâini, atrage atenţia chirurgul Daniel Vîlcioiu, specializat în chirurgia mâinii.
„Tehnologia vine cu un preţ pentru mâini şi primim adolescenţi cu sindrom de tunel carpian, care teoretic apare după 40 - 50 de ani, şi automat ne gândim din start la tehnologie. La adolescenţi, la vârste mici, vedem timpul petrecut în faţa ecranului de 10 ore pe zi care înseamnă scrolling şi texting. E clar că suferim din cauza asta şi vom suferi”, a spus medicul Daniel Vîlcioiu, fondatorul Clincii de Chirurgia Mâinii. Georgiana Mihalache
Iar sedentarismul, cumulat cu alimentaţie incorectă, stres, poate şi factori genetici sau probleme post pandemie pun presiune pe inima tinerilor. Astfel, în cabinetele de cardiologie încep să ajungă oameni de 30 de ani.
„Foarte mulţi pacienţi vin destul de devreme cu patologii vasculare severe. Colegii noştri cardiologi ne spun că văd pacienţi tineri, 30-30 şi un pic de ani, cu infarct miocardic. Se întâmplă accidente vasculare la vârste mici sau la vârstă nepotrivite, pe care poate anterior sau când eram în facultate nu se descriau încă de la vârstă atât de fragedă”, potrivit medicului Dragoş Comănescu, directo¬rul diviziei de imagistică din cadrul reţelei de sănătate Regina Maria.
Bolile oncologice sunt din ce în ce mai des întâlnite în rândul tinerilor, spune medicul Cătălin Vlad, managerul Institutului Oncologic din Cluj-Napoca.
„Ce ceea am observat în ultima perioadă este o creştere a incidenţei a cancerelor la populaţia tânără, 30-40-50 de ani, lucru care este într-adevăr îngrijorător. Mare parte dintre ei se prezintă şi în stadiu destul de avansat, pentru că simptomatologia este fie neglijată, fie suportată mai cu uşurinţă”, a spus medicul Cătălin Vlad.