Bogdan Florea, cu background în marketing, IT şi unul dintre primii angajaţi pe care i-a avut UiPath şi Sorin Bădulescu, cu experienţă în zona de health tech au construit o aplicaţie care traduce limbajul şi comportamentul câinilor.
Zoomies AI, proiectul lor care a luat naştere în toamna anului trecut, după o investiţie de 150.000 de euro, vine în sprijinul „părinţilor” de căţei, iar totul a început de la o nevoie personală.
„Acum ceva timp eu am adoptat un căţel de mic, cu foarte puţină experienţă, pe care nu am reuşit să-l asimilez în contextul familial. Căţelul avea tot felul de comportamente pe care nu ştiam să le identific corect. Mi-am dat seama că ar fi util un instrument, un produs care să te ajute în acest proces. Ne-am propus să creăm un tool care te poate ghida şi îţi poate crea multă armonie în relaţia cu un căţel pe care începi să-l cunoşti şi să-l descoperi”, povesteşte Sorin.

Pentru a putea transforma ideea lor într-un proiect real, care astăzi numără aproape 1.000 de utilizatori din Europa de Vest, Europa Centrală şi America de Nord, cei doi prieteni au avut susţinerea unor investitori individuali din România, dar şi din străinătate.
Aplicaţia, detaliază Bogdan, e construită în baza discuţiilor cu utilizatorii şi cu părinţii de câini.
„Zoomies AI îşi propune să transforme confuzia pe care o au părinţii de câini în acţiuni care să-i ajute pe ei, dar şi pe câinii lor. Întotdeauna, în creşterea unui câine, este esenţială relaţia”, spune el.
Cei doi şi-au propus să decodifice comportamentele animalului de companie. În spate, explică Sorin, sunt mai multe sisteme, cum ar fi cele de computer vision care fac detecţie şi care sunt rafinate de echipa Zoomies AI, ajungând la o acurateţe de 85%.
O altă componentă a produsului, mai spune acesta, se bazează pe modurile conversaţionale. „Practic, tu filmezi căţelul şi primeşti o replică din partea lui, iar aplicaţia traduce acea replică cât mai apropiat de ce ar putea să exprime un căţel dacă ar putea să vorbească.”

Echipa Zoomies AI este formată din 14 persoane, iar peste jumătate dintre ei sunt tineri gen Z. Din echipă fac parte şi doi dog trainers şi dog behaviourists.
Cei doi fondatori au făcut trecerea de la angajaţi la antreprenori şi sunt full time prezenţi în business. Pentru Bogdan a contat foarte mult, în dezvoltarea afacerii alături de Sorin, experienţa pe care a acumulat-o de-a lungul timpului la joburile anterioare.
„Am început la Redbull pe partea de marketing, după care am făcut tranziţia către IT şi am făcut parte din echipa UiPath, am fost printre primii 20 de angajaţi ai companiei. A fost o experienţă care m-a ajutat să înţeleg cum să gândesc etapizat construcţia unui business. După UiPath, am lucrat la Druid, iar în acea perioadă l-am cunoscut pe Sorin”, povesteşte el.
Zoomies AI se adresează tuturor părinţilor de câini care vor să înţeleagă comportamentul şi schimbările de comportament ale câinelui. Cei mai mulţi dintre utilizatori se află pentru prima dată în ipostaza de a avea un câine, spun cei doi, în timp ce alţii au de ceva vreme câine, dar experimentează fluctuaţii de comportament.

Printre utilizatori se numără şi acei dog owners care încearcă constant să îmbunătăţească relaţia cu câinele.
„O mare parte dintre utilizatorii aplicaţiei Zoomies AI sunt tineri gen Z şi Millennials”, a subliniat Sorin.
Aplicaţia, în momentul de faţă, este gratuită timp de o lună. Apoi, utilizatorii pot opta pentru unul dintre cele trei pachete de subscripţii: săptămânală, lunară şi anuală, dar şi pentru pachetele de In App Purchases, care oferă resurse punctuale pe nevoia fiecărui utilizator.
Preţul pentru un abonament lunar porneşte de la aproximativ 18 dolari.
Dincolo de componenta de inovaţie şi sprijin pentru „părinţii” de câini, Zoomies AI, după cum spun cei doi fondatori, vine şi cu o componentă socială pe care ei vor să o dezvolte în timp.
„Vrem să propunem Zoomies AI ca instrument gratuit pentru centrele de adopţie şi să reducem abandonul. (...) Dacă lucrurile se aliniază, cred că vom reduce abandonul la peste jumătate de milion de căţei şi vom ajuta în peste două-trei milioane de adopţii în următorii ani”, spune Sorin.
Proiectul celor doi antreprenori este încă la început, dar planurile sunt mari şi sunt gândite pe termen lung.
„Văd Zoomies AI în mâinile a milioane de părinţi de câini din toată lumea”, a mai adăugat Bogdan.