Scroll, scroll şi iar scroll pe toate platformele de imobiliare. Cauţi neîncetat o variantă decentă, accesibilă pentru propria ta locuinţă. Nu vrei lux, dar vrei un spaţiu în care să poţi trăi, lucra, poate chiar creşte un copil peste câţiva ani. Câştigi peste 1.000 de euro, deci eşti unul dintre acei gen Z care au avut norocul să îşi găsească un job stabil, cu un salariu decent, care, până la proba contrarie, să îţi permită măcar să te gândeşti la propria ta locuinţă.
Teoria sună bine. Dar practica? Aici începe distracţia. Apartament cu trei camere, bloc din 1961, sectorul 1 – 140.000 de euro. Faci un calcul repede: avans 15% – căci, conform normelor bancare actuale, chiar şi prin programul Noua Casă, dacă proprietatea este cuprinsă între 70.000 de euro şi 140.000 de euro, avansul nu mai e 5%, ci 15%. Adică, în cazul apartamentului de 140.000 de euro, dai un avans de 21.000 de euro.
Poate că ai reuşit să strângi cumva banii aceştia. Poate te ajută părinţii. Dar ce faci cu rata? Te încadrezi la un credit ipotecar pe 30 de ani? Merită un bloc din anii ’60?
Rata lunară pentru un credit ipotecar de 119.000 de euro – practic, cât îţi creditează banca pentru acel apartament de 140.000 de euro – pe o perioadă de 30 de ani este de aproximativ 680–785 de euro, în funcţie de dobânda practicată de bancă, iar tu câştigi puţin peste 1.000 de euro. Poţi să duci o rată ca asta?
Răspunsul generaţiei tale la această întrebare e incert şi tinde, mai degrabă, către nu.
„Nu am reuşit să mă încadrez la un credit pentru un apartament. Am 26 de ani şi încă locuiesc cu partenerul meu în chirie (plătim 380 de euro pe lună), pentru că preţurile apartamentelor, chiar şi ale celor vechi, sunt mult prea mari. Greu sau aproape deloc găseşti ceva la 70.000 de euro ca să ai avans de 5% cu Noua Casă”, povesteşte Ioana.
Şi atunci începi să faci compromisuri. Varianta 1: rămâi în chirie, fără vreo direcţie sau vreo certitudine. Varianta 2: sectorul 1 devine Militari (Chiajna), Berceni sau Popeşti-Leordeni. Blocul nou la care visai devine bloc din anii ’70 sau chiar mai vechi. Zece minute până la metrou devin 20 de minute cu autobuzul până la metrou. Iar apartamentul în care îţi imaginai că vei sta se transformă, încet, într-o listă de lucruri la care trebuie să renunţi doar ca să te apropii de un preţ mai mic.
Şi nici măcar preţul din anunţ nu este totul. Ai nevoie de avans, dar ai nevoie şi de bani pentru notar, evaluare, eventuale comisioane, mobilă, electrocasnice şi reparaţii. Dacă apartamentul este vechi, poate trebuie să schimbi instalaţia electrică, ţevile, parchetul. Ce părea iniţial un apartament de 100.000 de euro poate deveni rapid un proiect de 120.000 de euro dacă ne raportăm la toate preţurile de astăzi.
Încerci să pui deoparte 300 de euro lunar. Pare mult şi chiar este mult raportat la un salariu de puţin peste 1.000 de euro. După un an ai 3.600 de euro. După trei ani, puţin peste 10.000 de euro, dacă nu apare între timp o problemă medicală, o maşină care trebuie reparată, o nuntă, o mutare sau, pur şi simplu, viaţa.
Cazul Ioanei este doar unul dintre diversele scenarii în care se poate afla un gen Z care îşi caută drumul către propria locuinţă. Maria şi Dragoş, în vârstă de 27 şi, respectiv, 29 de ani, tocmai s-au căsătorit anul trecut şi anul acesta şi-au propus să facă trecerea de la două camere la trei, cu gândul ca în următorii ani să îşi mărească familia.
Cu 12.000 de euro rămaşi de la nuntă şi cu optimism, cei doi tineri au început un drum pe care, însă, la fiecare pas s-au lovit de obstacole – apartamente în blocuri vechi la preţuri nejustificate, apartamente în blocuri noi prost compartimentate, care ajung la peste 170.000 de euro chiar dacă nu sunt în zone centrale, TVA de 21% în cazul cumpărării de la dezvoltator, loc de parcare care se apropie de 10.000 de euro.
„Câştigăm împreună circa 15.000 de lei pe lună, uneori şi peste acest prag. Eu mai am un apartament, luat cu credit acum mai mulţi ani, cel cu două camere în care stăm acum, iar din acest motiv avansul e obligatoriu de 25% pentru că suntem căsătoriţi. Deci, doar pentru avans, ne trebuie, la un apartament de 100.000 de euro – preţ pe care cu greu îl găseşti astăzi pentru trei camere –, undeva la 25.000 de euro. Unde mai pui că, dacă e bloc nou, trebuie să iei şi loc de parcare, să plăteşti şi TVA de 21%. Mi se pare un drum imposibil de parcurs, chiar şi cu salariile noastre cumulate, care nu sunt atât de mici”, povesteşte Maria.
Şi mai apare un paradox. Cu două salarii care însumează circa 3.000 de euro, Maria şi Dragoş sunt, cel puţin pe hârtie, într-o poziţie financiară bună. Nu vorbim despre doi tineri aflaţi la început de carieră, cu venituri minime, ci despre o proaspătă familie care munceşte, economiseşte şi care, în teorie, ar trebui să îşi permită să facă pasul către o locuinţă mai mare.
În practică însă, fiecare 10.000 de euro adăugaţi la preţul apartamentului mai înseamnă câteva mii de euro pentru avans şi o rată mai mare pentru următorii 30 de ani. Iar economisirea începe să semene cu o cursă în care linia de sosire se mută în timp ce alergi spre ea.
Strângi într-un an încă 5.000 de euro? Apartamentul pe care îl urmăreai poate că între timp s-a scumpit cu 10.000. Mai aştepţi doi ani ca să ai un avans mai mare? Rişti să descoperi că cei 30.000 de euro pe care i-ai strâns nu mai reprezintă acelaşi procent din preţul locuinţei pe care ţi-o doreşti.
Şi atunci ce faci? Cumperi acum, cu o rată care îţi va lua o parte importantă din venit în fiecare lună sau mai aştepţi, fără să ştii dacă aşteptarea te va ajuta sau te va îndepărta şi mai mult de obiectiv?
Mai există apoi un prag despre care vorbeşti mai puţin atunci când începi căutarea: banca poate considera că îţi permiţi un credit, dar asta nu înseamnă neapărat că şi tu consideri acelaşi lucru. Una este gradul maxim de îndatorare dintr-un calculator bancar şi alta este viaţa de după plata ratei. Din salariu trebuie să mai rămână bani pentru facturi, mâncare, transport, reparaţii, economii, situaţii neprevăzute şi, eventual, un copil într-un viitor mediu-apropiat. Concediile, într-un astfel de scenariu, se taie de pe listă, fie că vrei sau nu. O rată pe care o poţi achita tehnic nu este neapărat şi o rată cu care poţi trăi liniştit.
Pentru Maria şi Dragoş, problema este cu atât mai complicată cu cât apartamentul cu trei camere nu reprezintă un moft, ci următorul pas în viaţa lor. Cei doi nu caută marmură, piscină sau vedere către parc. Caută pur şi simplu încă o cameră care, la un moment dat, să poată deveni camera copilului. Numai că această cameră poate însemna astăzi câteva zeci de mii de euro în plus.
Şi poate tocmai aici se află una dintre marile frustrări ale generaţiei Z când vine vorba despre locuire. Ai urmat traseul considerat „corect”: ai terminat o facultate, ai intrat pe piaţa muncii, ai crescut profesional, ai ajuns la un salariu de peste 1.000 de euro şi ai început să economiseşti. Doar că, atunci când ajungi în faţa anunţurilor imobiliare, descoperi că un salariu bun nu mai înseamnă automat şi acces la propria locuinţă. Uneori înseamnă doar că banca este dispusă să îţi împrumute suficient de mulţi bani încât să încerci. Dar merită un bloc de aproape 70 de ani? Poţi să trăieşti la limita supravieţuirii? Eşti dispus să faci compromisuri legate de zonă, să te muţi la ieşirea din Bucureşti, ca să îţi poţi cumpăra o locuinţă? Iar lista de întrebări poate continua.
Preţurile locuinţelor continuă să crească în marile oraşe ale României, iar diferenţele dintre pieţele locale rămân mari. Un metru pătrat util fără TVA în Bucureşti a ajuns să coste 2.180 de euro, conform celor mai recente date centralizate de ZF.
Piaţa imobiliară rezidenţială din România continuă să sfideze aşteptările celor care anticipează o corecţie a preţurilor: costurile de construcţie în creştere, rarefierea terenurilor disponibile şi ritmul tot mai lent al autorizaţiilor emise menţin preţurile apartamentelor pe o traiectorie ascendentă, fără perspective clare de ieftinire în orizontul apropiat, afirmă Mihnea Bradu, CFO în cadrul Cloud9 Residence.
„Preţurile de construcţie vor continua să crească, după părerea mea, deoarece costul materialelor creşte, autorizaţii se dau din ce în ce mai puţine, terenurile sunt din ce în ce mai puţine. Este foarte greu să scadă preţurile. Şi asta nu spun că este din cauza faptului că dezvoltatorii încearcă să mărească preţurile cât mai mult, nu, costurile cresc. Deci, automat, anul viitor, dacă se va construi un alt bloc lângă apartamentul pe care l-ai cumpărat anul acesta, apartamentele de acolo vor fi cu minimum 10% mai scumpe”, a detaliat el într-un interviu recent acordat ZF.
Aşadar, punând totul cap la cap, concluzia e clară: drumul către propria locuinţă, pentru un tânăr gen Z, rămâne unul lung, incert şi anevoios.
