Wellness-ul pentru tineri devine o tendinţă, jucători din industria HoReCa la nivel internaţional începând să conceapă servicii pentru cat-egorii de utilizatori tot mai tineri, aflaţi la rândul lor în căutarea unei evadări din lumea digitală tot mai prezentă.
„Din ce în ce mai mult, familiile merg împreună în căutarea unui stimu-lent pentru starea lor de bine. Atât de mult încât un raport al Global Wellness Summit identifică starea de bine a adolescenţilor drept o tendinţă pentru 2025. Industria devine în sfârşit serioasă în ceea ce priveşte bunăstarea adolescenţilor, oferind staţiuni şi resort-uri care îi învaţă inteligenţa emoţională, rezilienţa şi cum să supravieţuiască într-o lume digitală şi creând un nou val de aplicaţii pentru starea mentală a adolescenţilor“, scrie FT.
De multe ori, activităţile includ yoga, meditaţie sau workshop-uri cre-ative, care îi ajută pe adolescenţi să îşi consolideze inteligenţa emoţională şi să se reconecteze cu sinele.
„Schimbarea în rândul tinerilor a fost evidenţiată acum cinci ani, când Mattel a lansat un nou pachet de jucării: Barbie Wellness Collection. Copiii o puteau ajuta pe păpuşă, îmbrăcată într-o rochie prosop şi pan-tofi roz, să petreacă puţin timp cu un set spa, care include bombe de săruri de baie de jucărie, măşti de ochi cu castravete şi o lumânare. Wellness Barbie - o versiune mai radiantă şi mai răcoroasă a lui Scien-tist Barbie şi Astronomer Barbie - este un produs de bază în formarea copiilor pentru a deveni consumatori de wellness“, mai scrie FT. Jurnaliştii FT mai scriu că un raport recent al McKinsey a constatat că generaţia Z - pe care o defineşte ca având vârsta cuprinsă între 15 şi 28 de ani - cheltuieşte mai mult decât consumatorii mai în vârstă pe produse de wellness legate de mindfulness, cum ar fi cursuri de medi-taţie, aplicaţii de mindfulness şi sesiuni de terapie. Aceştia caută chiar „soluţii preventive la problemele de sănătate asociate de obicei cu îmbătrânirea“. Părinţii la rândul lor joacă un rol extrem de im-portant în această misiune de relaxare a tinerilor. De multe ori, gene-raţiile mature îşi concentrează tot timpul liber pentru a-şi ajuta copiii să se dezvolte, adesea în detrimentul dezvoltării propriilor prietenii şi activităţi. Rezultatul acestui parenting intensiv este că prea mulţi tineri nu apucă să îşi vadă părinţii socializând sau im-plicându-se în activităţi care îi pasionează, notează FT.