♦ Într-un sistem educaţional marcat de îmbătrânirea cadrelor didactice şi de un deficit tot mai mare de profesori, atenţia se îndreaptă către generaţia Z – tinerii care ar putea aduce schimbarea mult aşteptată ♦ Deşi cariera didactică nu este considerată de mulţi "la modă", datele arată o creştere a interesului pentru studiile în ştiinţele educaţiei.
În ultimii ani, învăţământul din România se loveşte de diverse lipsuri, dar cea mai mare dintre ele este legată de cea mai importantă resursă, oamenii. Una dintre tendinţele majore observate în ultimii ani este îmbătrânirea personalului din învăţământ. Media de vârstă a învăţătorilor este de 43 de ani, a educatoarelor este de 38 de ani, iar a profesorilor este de 46 de ani, arată date transmise de Ministerul Educaţiei anterior Ziarului Financiar.
De altfel, statisticile europene arată că majoritatea ţărilor din regiune se confruntă cu un deficit de cadre didactice, în special în domeniile STEM, şi de personal calificat în educaţia şi îngrijirea preşcolarilor.
În acest context, toţi ochii sunt aţintiţi spre GenZ - potenţialii dascăli de mâine - pentru a întineri sistemul de educaţie local şi a aduce reformele de care are atâta nevoie.
Despre tinerii din generaţia Z auzim cel mai des că vin cu o trăsătură care le lipsea generaţiilor anterioare: sunt neînfricaţi. Gen Z este adesea descrisă ca o generaţie preocupată de problemele sociale şi de impactul lor asupra comunităţii. Tinerii din această generaţie ar putea fi motivaţi de oportunitatea de a influenţa pozitiv viitorul elevilor şi de a contribui la o societate mai bună prin educaţie. Întrebarea este cum îi aducem la catedră?
Deşi toate studiile internaţionale spun că tinerii nu se mai îndreaptă spre cariera didactică, în România datele nu arată aceleaşi tendinţe. Dacă ne uităm la statisticile INS pentru perioada 2014 – 2022, singurele date care sunt publice în acest moment, vedem că o creştere netă de aproximativ 52% a numărului de absolvenţi de studii superioare în domeniul ştiinţelor educaţiei, ceea ce arată un interes crescut al tinerilor pentru o carieră în educaţie.
Ponderea absolvenţilor de ştiinţele educaţiei din totalul absolvenţilor de studii superioare a crescut de la 3,5% în 2014 la 5,7% în 2022. Această creştere a ponderii indică faptul că, în ansamblu, mai mulţi tineri aleg specializarea în ştiinţele educaţiei comparativ cu alte domenii de studii superioare, ceea ce poate arăta un interes crescând pentru carierele didactice sau în domenii conexe educaţiei.
Generaţia Z cuprinde tinerii născuţi în perioada 1997 – 2012, iar un tânăr născut în 1997 ar împlini vârsta de 21 de ani, vârsta la care ar absolvi o facultate, în anul 2018. Din acel an şi până în prezent, datele de la INS arată creşteri ale numărului celor care se îndreaptă spre o carieră didactică.
„Vreau să devin profesor, ştiam pentru ce mă pregătesc când m-am înscris la facultate, dar trebuie să recunosc că sunt multe aspecte ale sistemului educaţional din România care m-ar descuraja în acest moment. În primul rând, cred că ar trebui să existe mai multă apreciere şi respect pentru profesori, atât din partea societăţii, cât şi a autorităţilor. Este nevoie de condiţii de muncă mai bune, salarii decente şi resurse educaţionale moderne pentru a atrage tinerii şi ca mine în învăţământ”, spune Alexia C, proaspăt admisă la Facultatea de limbi străine de la Universitatea din Bucureşti.
Tinerii au nevoie de un spaţiu care să le permită să inoveze şi să fie creativi, unde profesorii sunt încurajaţi să-şi aducă propriile idei şi metode în clasă, crede ea, subliniind că ar trebui să existe mai mult sprijin pentru tinerii profesori, poate de la profesorii cu mai multă experienţă la catedră, astfel încât să nu se simtă pierduţi la început de carieră.
„Dacă aceste lucruri s-ar schimba, mi-ar plăcea o carieră în învăţământ, îmi place ideea de a inspira şi de a contribui la formarea generaţiilor viitoare. Cred că profesorii pot schimba chiar şi întreaga societate, dar au nevoie de un sistem care să-i susţină în mod real”, spune tânăra.
Alegerea unei cariere în învăţământ are o componentă vocaţională, nu este o meserie «la modă», ci una în care trebuie să-ţi doreşti să petreci timp în preajma copiilor, să le transmiţi cunoştinţe şi să te bucuri de progresele lor, spune Raluca Pârvu, business manager la BPI România, companie de consultanţă în management şi resurse umane.
„Este un job stabil, cu un orar rezonabil, o meserie care-ţi oferă sens în ceea ce faci. Căutarea de sens în viaţa profesională este o motivaţie importantă pentru Gen Z, cumva în egală măsură cu aspectul financiar.
Chiar dacă nu reprezintă principalul argument în alegerea acestei căi profesionale, perspectivele financiare s-au ameliorat în educaţie şi măcar nu mai descurajează doritorii să ia în considerare acest parcurs”, a spus ea pentru ZF.
Mai mult, consultantul în resurse umane punctează că în marile oraşe s-a dezvoltat foarte mult şi sistemul de învăţământ privat, aşadar sunt oportunităţi de dezvoltare. Toate acestea sunt argumente în favoarea unei cariere didactice, crede Raluca Pârvu.
„Din păcate, meseria de învăţător sau profesor nu are o imagine foarte bună în prezent, iar sistemul public de învăţământ se reformează greu spre deloc. E regretabil că nu se dezvoltă mai mult orientarea şcolară, astfel încât tinerii să fie îndreptaţi către carierele spre care au înclinaţie, care să le placă pe termen lung. Gen Z îşi caută încă drumul, se informează mult în social media, dar modelele pe care le-ar putea urma sunt poate dascălii pe care i-au avut în şcoală”, a subliniat ea.
Deşi vine cu multe greutăţi, ore muncite la şcoală şi acasă, profesia de dascăl pare că nu le iese „din sânge” celor care au predat nici la mulţi ani după ce nu au mai stat în faţa clasei.
„Am fost profesor de limba franceză la un liceu din Bucureşti. Sunt ani de atunci şi ceaţa s-a aşezat peste ei. Dar un sistem se schimbă în generaţii, nu în ani. Aşa că nu văd de ce ar fi azi altminteri decât ieri. Nu cred că s-a schimbat ceva fundamental iar meseria de profesor, dacă era frumoasă atunci, înseamnă că este frumoasă şi azi. Dacă profesorul era bine văzut atunci, cred că este bine văzut şi azi” spune Alin. A, care are mai bine de 20 de ani de când a părăsit cariera didactică.
Şi azi, ca şi ieri, sunt două categorii de tineri profesori: unii care vin în şcoală ca să rămână şi alţii care vin pentru că nu au un angajament la vremea absolvirii facultăţii. Şi „vin ca să plece” pentru că ei ştiu dinainte condiţiile în care vor lucra.
„Cei care vin ca să rămână, rămân, deşi drumul unui profesor este lung, este un examen continuu, practic, şi o muncă de adaptare contină. Eşti evaluat zilnic de elevi, probabil şi de părinţi, la clasele mici, eşti evaluat de cancelarie, de inspectorat. Eşti, iniţial, suplinitor şi trec ani şi ani până să prinzi titularizarea pe post care-ţi convine (aproape de casă, de exemplu), ani în care poţi fi mutat de la o şcoală la alta (sau obligat să faci uneori navetă, mai ales în mediul rural), în funcţie de nevoile inspectoratului. Cei care vin să plece, pleacă cu prima ocazie, iar ocaziile sunt multe”, spune el.
Pe primul loc în lista motivelor pentru care a ales să plece din învăţământ era atunci salariul.
„Locuiam în chirie iar banii din salariu nu-mi ajungeau pentru plata ei. Acum înţeleg că lucrurile s-au mai schimbat în privinţa banilor. Privind aşa lucrurile, nu cred că sunt cel mai bun judecător. Un judecător bun ar fi acela care a venit ca să rămână, dar şi el ar putea exagera cu <<nobila meserie de dascăl>>, pentru că, de cele mai multe ori, nu e aşa. Meseria de profesor este stresantă - nu se rezumă la cele patru - cini ore pe zi la şcoală. Lecţiile de a doua zi sunt pregătite acasă, tezele sunt corectate acasă, cursurile de perfecţionare sunt obligatorii, examenele de grad didactic sunt de neocolit.”
Fostul profesor de limba franceză crede că profesorii nu şi-au pierdut poziţia în societate, ci sunt încă trataţi cu respect în clase şi în afara lor, deşi sunt multe voci care acuză că profesia de cadru didactic nu mai are prestigiul social pe care l-a avut în trecut.
„Dacă m-aş întoarce? Nu. Nu aş mai face faţă stresului zilnic. Dar salariile mai mari, tehnologia care ajută munca profesorului şi chiar banalitatea unui drum asfaltat şi a unei băi în interior (la ţară mai ales) pot fi o ofertă bună pentru un tânăr absolvent. Şi apoi, în mintea oamenilor, un profesor este, totuşi, un profesor chiar dacă vecinul, electrician sau mecanic auto, câştigă de două-trei ori mai bine decât el. Cât am fost profesor nu am simţit din nicio parte ca munca mea nu ar fi preţuită şi nu văd de ce ar fi altfel şi azi”, a concluzionat el.
