♦ În fiecare săptămână, ZF va derula pe platformele sale de social media câte un sondaj prin care încercăm să te cunoaştem mai bine, astfel încât să croim conţinutul pe care îl livrăm exact pe măsura ta.
De data aceasta ne-am dorit să ştim ce contează pentru tine cel mai mult la un loc de muncă. Se fac studii multe, dar pe noi ne-a interesat mai mult vocea comunităţii noastre de gen Z. Aşadar, te-am întrebat: Ce e mai important la un job? Am primit 1.465 de răspunsuri pe toate platformele noastre de socializare, pentru care îţi mulţumim. Din răspunsuri a rezultat că pentru 44% dintre voi cele mai importante sunt flexibilitatea şi echilibrul pe care ţi le ofertă un loc de muncă. Apoi salariul este al doilea cel mai important lucru la un job, cel puţin aşa aţi răspuns 25% dintre voi. Aproape la egalitate cu banii vine pasiunea pentru ceea ce faci, aşa că 24% dintre voi ne-aţi spus că trebuie să vă placă ceea ce faceţi la muncă. Pe ultimul loc, cu numai 7% din voturi, a ieşit partea de învăţare continuă asociată unui job.