♦ În fiecare săptămână, ZF va derula pe platformele sale de social media câte un sondaj prin care încercăm să te cunoaştem mai bine astfel încât să „croim“ conţinutul pe care îl livrăm exact pe măsura ta.
Aproximativ 86% dintre cei care au participat la ultimul sondaj realizat de ZF Gen Z pe tema mâncatului şi a gătitului spun că preferă să gătească acasă decât să mănânce mâncare comandată prin diverse platforme de delivery sau să ia masa în oraş.
În total au răspuns la întrebarea ce preferi să mânânci cel mai des peste 2.300 de persoane pe toate platformele media ale ZF. Deşi preferinţa generală este în cea mai mare măsură pentru a mânca mâncare gătită acasă, 7% dintre respondenţi au optat pentru varianta mâncării comandate, iar alţi 7% pentru cea a mâncatului în oraş.
Astfel, cel mai recent sondaj realizat de ZF Gen Z arată că nu renunţăm în totalitate la food delivery şi la cine în oraş o dată la ceva timp, dar tendinţa este de a ne reîntoarce „la cratiţă“ şi de a ne găti propriile preparate.
În medie, potrivit datelor statistice, românii cheltuie aproximativ 1.400 de lei lunar per gospodărie pe mâncare şi băuturi nealcoolice, ceea ce reprezintă circa o treime din cheltuielile de consum.