♦ În fiecare săptămână, ZF va derula pe platformele sale de social media câte un sondaj prin care încercăm să te cunoaştem mai bine, astfel încât să „croim“ conţinutul pe care îl livrăm exact pe măsura ta.
Dincolo de investiţiile clare pe bursă, există şi alte moduri de a investi, mai ales în tine. Aşa că am fost curioşi să aflăm unde consideri tu că rentează cel mai mult să plasezi banii când vine vorba să alegi o investiţie în dezvoltarea ta personală. Întrebarea noastră a fost: Ce simţi că are cel mai mare ROI personal acum? ROI este o abreviere pentru Return on Investment, adică rentabilitatea investiţiei.
Acesta este un indicator financiar important care măsoară performanţa unei investiţii şi se calculează ca raport între profitul obţinut şi costul investiţiei. În esenţă, ROI arată cât de mult ai câştigat din investiţia făcută într-un anumit proiect sau afacere, explică platforma Startarium. Am primit din partea voastră 484 de răspunsuri din care am aflat următoarele. Circa 12% spuneţi că obţineţi cel mai bun randament personal când investiţi într-un curs nou.
Partea de networking îi atrage pe 27% din voi. Investiţia în dezvoltarea unui proiect propriu a strâns 16% dintre voturi. Dar de departe, pentru voi investiţia personală care generează cel mai mare randament este cea în mindset şi sănătatea mintală, cu un total de 44%.