Pârtiile din ţară au început să găzduiască tot mai mulţi snowboarderi în ultimii ani, iar sportul a devenit foarte popular, mai ales în rândul tinerilor. Odată cu prima ninsoare mai puternică, pârtiile se umplu de schiuri şi plăci de snowboard. Dacă în urmă cu cinci sau zece ani practicanţii de snowboard erau o raritate pe pârtiile de schi, astăzi lururile stau altfel, iar a te da cu placa a devenit o activitate cool în rândul tinerilor.
Deşi este mai dificil şi necesită o perioadă mai lungă de timp de pregătire, snowboardul este „mai cool“ decât schiul, acesta fiind unul dintre elementele care îi determină pe tineri să practice acest sport.
„Părinţii întreabă ce este mai uşor pentru copii, cu ce ar trebui să înceapă, schiul este mai uşor, capeţi mult mai repede control decât pe snowboard, la snowboard ai nevoie de mai multe lecţii pentru a dobândi control. Snowboardul a devenit atât de popular pentru că e cool. Schiul e elegant, snowboardul e cool“, spune Roxana Trifan, managerul şcolii de schi şi snowboard R&J din Poiana Braşov.
Faţă de acum cinci sau zece ani, numărul celor care optează pentru snowboard a crescut, chiar şi pasionaţii de schi încearcă placa, dar se întorc apoi tot la schi, spune Roxana Trifan.
„Sunt mai mulţi doritori de snowboard decât erau în anii anteriori. În general, snowboarderilor le place zăpada proaspăt ninsă şi, din păcate, pe pârtiile de la noi din ţară este foarte multă zăpadă artificială, neprietenoasă pentru boarderi. Probabil că numărul lor ar fi mai mare dacă am avea mai multă zăpadă naturală“.
Pentru un echipament complet de snowboard, un cost mediu ajunge la circa 3.500 de lei pentru toate cele necesare practicării acestui sport, conform unui calcul făcut de ZF pe baza preţurilor produselor de pe site-urile Hervis şi Sportisimo. Un echipament complet de snowboard presupune o placă, legături, cască, ochelari, geacă şi pantaloni. Preţurile produselor variază în funcţie de brand, dar şi de specificaţiile pe care le au produsele, astfel, costul final ar putea fi mai mic sau mai mare de 3.500 lei.

Pe lângă echipament, snowboarderii trebuie să mai scoată din buzunare şi bani pentru plata unui skipass care pleacă de la circa 180 - 200 lei pentru o zi în Sinaia, Poiana Braşov sau Şureanu.
Cele mai aglomerate staţiuni de schi sunt cele aflate pe Valea Prahovei şi Poiana Braşov, proximitatea faţă de Bucureşti fiind principalul motiv pentru care există cozi la transportul pe cablu din staţiuni.
Sinaia este cea mai mare staţiune de schi din România, având 24 de pârtii omologate cu un total de 26 de kilometri. Pe al doilea loc se află Poiana Braşov, cu peste 15 kilometri de pârtii de schi, potrivit datelor de la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.
Numărul pârtiilor omologate a crescut în acest an faţă de anii anteriori, fiind circa 202 kilometri în toată ţara. Cu toate că e un număr în creştere, România se află încă sub ţări precum Italia, Austria sau Franţa la capitolul staţiuni de schi. O singură staţiune din cele trei ţări are pârtii cu o lungime totală cât numără România în total.