♦ „Când ai politicieni în care să crezi sau atunci când simţi că ţara a făcut lucruri pentru tine, poate eşti mai însufleţit de ideea de a-ţi apăra ţara. Dar eu simt că de multe ori m-am luptat cu România în România“. Tânăr român, 28 de ani ♦ ZF a încercat să vorbească cu tinerii gen Z despre ce ar face dacă ar fi chemaţi să îşi apere ţara. Devotamentul pentru familie, în cazul în care nu ar putea pleca împreună, i-ar ţine aici ♦ Sunt adepţii protestelor paşnice pentru libertate şi valori comune ♦ În rest, ideea de a lupta în numele unor lideri pe care nu îi apreciază într-un conflict pe care nu îl înţeleg este respinsă, iar asta vine într-un context în care eforturile europene de înarmare sunt la un nivel fără precedent de la Războiului Rece încoace.
România este de peste 20 de ani membră a NATO şi de 18 ani membră a UE, iar contextul geopolitic şi vecinătatea cu Ucraina sunt motive pentru o trecere în revistă a Armatei Române, mai ales într-o perioadă în care la nivel european cursa pentru înarmare este de proporţii istorice. Potrivit informaţiilor publicate de Euronews, la finalul anului 2024 Armata Română avea circa 90.000 de militari, dintre care 3.000 de rezervişti voluntari. De la intrarea în NATO în 2004, efectivele militare ale României s-au redus simţitor, de la 350.000 de militari, aşa cum arată informaţiile publicate de Monitorul Apărării, la cei 90.000 de anul trecut.
La scurt timp după aderarea la NATO, în 2005, guvernul a decis ca de la 1 ianuarie 2007 serviciul militar obligatoriu să fie suspendat, acesta urmând să se facă de la data amintită pe bază de voluntariat. Ţinând cont de situaţia de la graniţă, la începutul acestui an ministrul apărării Angel Tîlvăr a anunţat că obiectivul României este de a ajunge la 100.000 de soldaţi.
Întrebarea care se ridică este cum poate fi atins acest obiectiv în condiţiile în care generaţiile tinere sunt crescute pe timp de pace, în alte valori faţă de cele anterioare.
Ar lupta gen Z pentru România?
„E o întrebare complicată pe care mi-am pus-o de multe ori din 2022 încoace“, spune un tânăr de 28 de ani. „Răspunsul este că aş fugi dacă aş putea, dacă aş avea unde şi dacă îmi pot lua familia apropiată cu mine. În cazul în care mama n-ar putea pleca de aici, aş rămâne să o protejez, atât cât pot. Chiar şi în situaţia asta, nu m-aş înscrie să lupt în mod voluntar, probabil aş fi luat cu forţa.“
El spune că în perioada de la declanşarea conflictului din Ucraina, a întrebat mai mulţi oameni de 25-30 de ani, care deja erau în armată, cum se raportează la ideea de a lupta pe front pentru ţară. „Absolut toţi au zis că sunt liniştiţi, că în caz de conflict statul mă va trimite pe mine pe front carne de tun înainte să îi trimită pe ei. Repet, ei fiind totuşi cadre militare. E o spaimă şi în asta, să fii bărbat, să te încadrezi în intervalul de vârstă potrivit ca să fii înrolat cu forţa, şi să nu vrei de nicio culoare să lupţi într-un război pe care nu îl înţelegi, într-o lume condusă de un criminal rus şi un om de afaceri american."
Încrederea aproape inexistentă în clasa poilitică este un factor determinant în respingerea ideii de apărare a ţării. „Mai mult, cred că atunci când ai politicieni în care să crezi sau atunci când simţi că ţara a făcut lucruri pentru tine, poate eşti mai însufleţit de ideea de a-ţi apăra ţara. Dar eu simt că de multe ori m-am luptat cu România în România. Spre exemplu, am avut nenorocul să interacţionez cu sistemul medical din România de zeci de ori şi aproape de fiecare dată am fost tratat ca un inamic, care n-avea ce căuta acolo.“
Familia revine ca singurul motiv şi pentru un alt tânăr cu care a discutat ZF.
„În principiu, nu (nu aş lupta într-un război - n.red.) Singurul motiv pentru care aş lupta pentru România ar fi protejarea familiei. Dar pentru conducătorii noştri, în niciun caz.“
Severitatea conflictului este luată în calcul în conturarea unui răspuns.
„Din punctul meu de vedere, este important tipul de conflict. Dacă vorbim de un război mondial în care România alege o tabară, aş participa. În rest, nu ştiu“, spune un alt tânăr.
Pentru cei mai mici din gen Z, cei de la liceu, ideea unui război este cu atât mai delicată. „În cazul unui conflict, nu cred aş vrea să lupt pe front, poate să ajut în vreun alt fel“, spune un tânăr de 19 ani. „Însă nu pot spune exact pentru că nu ştiu ce aş face pe moment, dacă chiar s-ar ivi un conflict şi cum aş reacţiona atunci. Principalul motiv pentru care nu aş vrea să lupt pe front este să nu îmi pierd viaţa, iar războiul în sine e o experienţă traumatică, cu care vei rămâne toată viaţa chiar dacă supravieţuieşti.“
Crescută pe timp de pace, cu preocupări care mai degrabă vizează echilibrul muncă-viaţă personală, sustenabilitate, protecţia mediului, gen Z este o generaţie care se implică în promovarea libertăţii, a egalităţii de drepturi şi de şanse, dar care mai degrabă alege modalităţi paşnice pentru exprimarea nemulţumirilor.
„Cea mai recentă manifestaţie la care am participat a fost un miting de susţinere a valorilor pro-UE, iar înainte de asta am paticipat la proteste antifasciste. De-a lungul anilor, am participat la proteste anticorupţie şi la diferite mitinguri de susţinere, cum a fost cel în sprijinul jurnalistei Emilia Şercan atunci când era vizată de o acţiune de kompromat. Mi-aş dori să ies chiar şi mai mult la mitinguri şi proteste, în special cele pentru drepturile femeilor şi cele pentru drepturile minorităţilor. Anul acesta sper să ajung şi la Pride“, spune un alt tânăr.
În opinia sa, participarea la mitinguri şi proteste este vitală pentru a menţine democraţia. „E greu să te superi o dată la patru-cinci ani când vin alegerile dacă nu ai fost activ şi implicat în restul timpului. Pe ideea asta, consider că nici eu nu mă implic pe cât ar trebui. Într-o lume în care politicienii de extremă dreapta au transformat orice idee de stânga şi drepturi egale într-o marotă hiperinflamată cu care sperie populaţia în sens larg pe TikTok, cred că e cu atât mai important să ne implicăm în cauzele în care credem.“
Există şi categoria celor care nu ies în stradă, dar care susţin valorile europene. „Nu particip activ la mişcări de proteste, dar rezonez cu manifestaţiile pro-europene, anti-extremism. UE a făcut multe pentru noi şi în aceste condiţii putem avansa în continuare. Valul de extremism şi mai ales politicienii din spatele lui nu rezonează deloc cu principiile mele. Cred că nemulţumirea publică trebuie exprimată în stradă, dar în mod paşnic şi civilizat şi pe internet, prin postări sau petiţii.“
Şi ceilalţi tineri cu care a interacţionat ZF cred în exprimarea paşnică a nemulţumirii.
„Nemulţumirea ar trebui exprimată într-un mod clar, concis, printr-o campanie de anvergură pe toate canalele media posibile. Nemulţumirea ar trebui exprimată prin creşterea gradului de informare, ca ulterior la alegeri fiecare să facă o decizie în perfectă cunoştinţă de cauză“, spune un alt tânăr care la rândul său spune că nu iese la proteste.
Alţii spun că nu participă la proteste pentru că preferă modalităţi şi mai organizare de exprimare a nemulţumirii. „Consider că nemulţumirea publică este cel mai eficient exprimată în forma grevelor generale sau a celor de solidaritate (modelul francez).“
De asemenea, un Gen Z cu care a interacţionat ZF spune că sunt tipuri de manifestaţii şi forme de reprezentare care acum lipsesc din România. „În primul rând sindicatele, dincolo de cele câteva care sunt active şi parţial politizate. într-o lume în care avansul AI va redefini piaţa muncii, productivitatea şi modul în care ne raportăm la muncă, avem din nou nevoie de acele manifestaţii care au dus acum un secol la reducerea programului de lucru la 8 ore pe zi.“
Al doilea tip de manifestaţii la care ar participa, spune tânărul de mai sus, dar care sunt foarte puţine în România, sunt protestele climatice.
„Pentru că avem nevoie de ele. La noi, ministrul Energiei vorbeşte despre cărbune în 2025, în contrast cu OMV Petrom, cea mai mare companie de oil&gas, care spune categoric că nu ne mai putem întoarce la cărbune. De cealaltă parte, ministrul Mediului spune că biodiversitatea n-ar trebui să încurce niciodată un proiect. Populaţia e unul dintre principalii stakeholderi în toată ecuaţia asta, n-ar trebui ca discuţia să fie acaparată doar de politicieni cu interese îndoielnice şi campanii de greenwashing.“
Comunitatea de Gen Z cu care ZF a interacţionat pentru realizarea acestui material are o voce similară şi cu opiniile tinerilor din vestul Europei.
„Este foarte bine ca liderii europeni să pară determinaţi să acţioneze. Chestia este că, în cele din urmă, eu voi fi în tranşee. Mă bucur de libertăţile de acum, dar nu vreau să-mi dau viaţa pentru ele. Prefer să trăiesc sub ocupaţie decât deloc.“ Aşa sună vocea unui tânăr german de 27 de ani, Ole Nymoen, întrebat de Financial Times dacă ar fi gata să lupte pentru ţara sa. Ole a publicat şi o carte intitulată Why I Would Never Fight for My Country (De ce nu aş lupta niciodată pentru ţara mea) în care susţine că oamenii obişnuiţi nu ar trebui să fie trimişi în luptă în numele statelor naţionale şi al conducătorilor acestora - nici măcar pentru a respinge o invazie. În timp ce Ole spune aceste lucruri, Berlinul a investit aproape 100 de miliarde de euro în echipamente noi pentru Bundeswehr, forţele armate germane, de la invazia Rusiei în Ucraina în 2022.
Cancelarul în exerciţiu Friedrich Merz a anunţat că intenţionează să permită împrumuturi nelimitate pentru a finanţa cheltuielile de apărare, promiţând să facă „tot ce este necesar“ pentru a proteja libertatea şi pacea în Europa. Dar, în timp ce aceste fonduri ajută la acoperirea lacunelor în materie de arme şi echipamente, una dintre cele mai mari probleme rămase este forţa de muncă, arată FT.
La rândul său, Donald Tusk, prim-ministrul Poloniei, a declarat săptămâna trecută că ţara sa pregăteşte „un antrenament militar la scară largă pentru fiecare bărbat adult“. Un alt expert citat de FT aduce o altă perspectivă. Sophia Besch, senior fellow la Carnegie Endowment for International Peace, cu sediul la Washington, a declarat că, deşi percepţia ameninţării în rândul publicului european se schimbă rapid, „următorul pas pe care guvernele îl cer cetăţenilor este unul uriaş - vreau să lupt pentru ţara mea şi vreau ca copiii mei să lupte pentru ţara mea“.
„Besch a declarat că naţiunilor, inclusiv Germaniei, le lipseşte acea încredere profundă şi acea înţelegere comună a ameninţării între cetăţeni şi guvern, care au fost forjate în locuri precum Finlanda, care este renumită pentru concentrarea sa de zeci de ani asupra pregătirii pentru un atac din partea Rusiei.“ Aceasta încredere lipsesşte şi în România, cel puţin aşa arată mica comunitate Gen Z la care a apelat ZF pentru realizarea acestui material.
Ce zice Gen Z
♦ „Aş fugi dacă aş putea, dacă aş avea unde şi dacă îmi pot lua familia apropiată cu mine. În cazul în care mama n-ar putea pleca de aici, aş rămâne să o protejez, atât cât pot. Chiar şi în situaţia asta, nu m-aş înscrie să lupt în mod voluntar, probabil aş fi luat cu forţa.“
♦ „Când ai politicieni în care să crezi sau atunci când simţi că ţara a făcut lucruri pentru tine, poate eşti mai însufleţit de ideea de a-ţi apăra ţara. Dar eu simt că de multe ori m-am luptat cu România în România. Spre exemplu, am avut nenorocul să interacţionez cu sistemul medical din România de zeci de ori şi aproape de fiecare dată am fost tratat ca un inamic, care n-avea ce căuta acolo.“
♦ „Singurul motiv pentru care aş lupta pentru România ar fi protejarea familiei. Dar pentru conducătorii noştri, în niciun caz.“
♦ „Din punctul meu de vedere, este important tipul de conflict. Dacă vorbim de un război mondial în care România alege o tabară, aş participa. În rest, nu ştiu.“
♦ „E greu să te superi o dată la patru-cinci ani când vin alegerile dacă nu ai fost activ şi implicat în restul timpului.“
♦ „Nu particip activ la mişcări de proteste, dar rezonez cu manifestaţiile pro-europene, antiextremism. UE a făcut multe pentru noi şi în aceste condiţii putem avansa în continuare. Valul de extremism şi mai ales politicienii din spatele lui nu rezonează deloc cu principiile mele.“
♦ „Este foarte bine ca liderii europeni să pară determinaţi să acţioneze. Chestia este că, în cele din urmă, eu voi fi în tranşee. Mă bucur de libertăţile de acum, dar nu vreau să-mi dau viaţa pentru ele. Prefer să trăiesc sub ocupaţie decât deloc.“
♦ „Consider că nemulţumirea publică este cel mai eficient exprimată în forma grevelor generale sau a celor de solidaritate (modelul francez).“
♦ „Sunt două tipuri de manifestaţii şi formă de reprezentare care mi se pare că lipsesc în România, din păcate. În primul rând sindicatele, dincolo de cele câteva care sunt active şi parţial politizate. într-o lume în care avansul AI va redefini piaţa muncii, productivitatea şi modul în care ne raportăm la muncă, avem din nou nevoie de acele manifestaţii care au dus acum un secol la reducerea programului de lucru la 8 ore pe zi. Apoi sunt cele legate de mediu.“
♦ „Este foarte bine ca liderii europeni să pară determinaţi să acţioneze. Chestia este că, în cele din urmă, eu voi fi în tranşee. Mă bucur de libertăţile de acum, dar nu vreau să-mi dau viaţa pentru ele. Prefer să trăiesc sub ocupaţie decât deloc.“
