• Leu / EUR5.0988
  • Leu / GBP5.8563
  • Leu / USD4.3365
ZF Gen Z

Generaţia cocoşată: de ce avem probleme cu postura din ce în ce mai des?

Generaţia cocoşată: de ce avem probleme cu postura din...

Autor: Ilinca Oniciuc

2039 24 mar 2026

În ultimii ani, postura incorectă a devenit o problemă tot mai frecventă în rândul tinerilor din generaţia Z, influenţată în principal de lipsa activităţilor fizice, poziţiile vicioase adoptate în timpul studiului, dar şi de utilizarea îndelungată a dispozitivelor electronice. Aceste obiceiuri, aparent inofensive, pot avea consecinţe semnificative asupra sănătăţii şi dezvoltării posturii incorecte pe termen lung.

„Noi am făcut evaluări posturale în şcoli prin intermediul asociaţiei Little Help şi un procent de 80% dintre copii au probleme de postură, adoptă posturi vicioase la statul în bancă. Aici ar trebui cineva să-i corecteze în mod constant. Văd, ca mamă, cât de complicat este să ajungi cu copiii la kinetoterapie atât cât ei au nevoie, pentru că nu mai petrec mult timp afară, nu se mai caţără şi atunci se simte”, explică Claudia Diaconu, fondatoarea Kineto Consult, în cadrul emisiunii ZF Private Health.

Mai intervine şi problema cu ecranele, adaugă ea, postura capului se schimbă, apar cifozele şi de aici alte probleme asociate. Cred că în ceea ce priveşte copiii ar trebui un semnal de alarmă mare pentru a se introduce kinetoterapia în şcoli. Este foarte greu ca părinte, să reuşeşti să ajungi şi să integrezi în toate activităţile pe care le are copilul şi aceste şedinţe de kinetoterapie.

Cei mai mulţi pacienţi ajung foarte târziu la un consult, ceea ce îngreunează intervenţia terapeutică şi întârzie evoluţia favorabilă. Totuşi, când ar trebui ca un tânăr să ajungă în clinică la un consult medical?

„La primul semn de durere la nivelul unei articulaţii, când simte un dezechilibru, o instabilitate la nivelul genunchiului sau o durere când vrea să ia ceva de pe un dulap, la primul semn ar trebui să se prezinte la noi, mai ales dacă se uită în oglindă şi vede că a adoptat o postură vicioasă, că un umăr este mai ridicat, unul mai lăsat”, spune Claudia Diaconu.

E important să mergi la consult cât mai din timp şi periodic, nu doar când apar probleme, pentru a susţine o dezvoltare corectă a posturii, subliniază Claudia Diaconu.

„Nu trebuie să ne axăm doar pentru probleme, putem să mergem cu copiii de când sunt micuţi doar pentru ideea de dezvoltare armonioasă, de o postură corectă, de un tonus adaptat activităţii pe care ei o desfăşoară.”

Prevenţia, educaţia şi adoptarea unui stil de viaţă activ sunt esenţiale pentru corectarea şi evitarea acestor dezechilibre. Postura incorectă poate fi evitată dacă se face activ un efort de a sta în poziţii corecte pentru spate, cap şi umeri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels