Pornind cu 500 de euro şi un prototip dintr-un halat de baie, Oana Zidaru a creat ondulatorul "Magic Rope". Acum, fondatoarea OZ Style foloseşte cea mai mare platformă de marketplace din România pentru a accesa un public nou şi a gestiona volumul de comenzi.
Într-o perioadă de incertitudine globală, când majoritatea oamenilor căutau stabilitate, Oana Zidaru a ales exact opusul. În noiembrie 2020, în plină pandemie, a renunţat la un job sigur la stat în domeniul comunicării pentru a risca totul pentru un vis. Visul a pornit de la o nevoie personală – bucle perfecte fără deteriorarea părului – şi o investiţie iniţială de doar 500 de euro. Astăzi, business-ul ei, OZ Style, al cărui produs vedetă este “Magic Rope” – un ondulator pentru păr fără căldură, a atins o cifră de afaceri de peste 500.000 de lei în 2024 şi se pregăteşte strategic pentru Black Friday, un eveniment în care parteneriatul cu eMAG Marketplace joacă un rol esenţial.
“Totul a pornit în timpul pandemiei, într-o perioadă de incertitudine pentru toată lumea, când am decis să transform o nevoie personală într-o soluţie pentru femeile care îşi doresc un păr frumos şi sănătos, fără a-l expune zilnic la căldură. Aşa a apărut OZ Style Magic Rope, ondulatorul handmade fără căldură. Nu am avut nicio aşteptare. Am vrut doar să împărtăşesc un produs care mie îmi era util. Dar reacţia femeilor a fost uimitoare, iar ceea ce a început ca un simplu <<test>> s-a transformat peste noapte într-un business real”, a relatat pentru ZF Oana Zidaru, fondatoarea OZ Style.
Prototipul pentru "Magic Rope" a fost un halat de baie tăiat, iar găsirea materialului perfect, cu magazinele fizice închise, a fost o provocare logistică. Investiţia iniţială modestă, de 500 de euro, a fost o decizie conştientă de a testa piaţa.
“Acea perioadă de început a fost despre multă răbdare, testare şi intuiţie. Deşi procesul creativ a fost solicitant, m-am simţit în elementul meu. Sunt o fire creativă şi îmi place să construiesc lucruri de la zero. Partea cu adevărat dificilă a venit, de fapt, după lansare, când am realizat că pasiunea nu este suficientă pentru a susţine un business. Atunci am început să învăţ din mers ce înseamnă antreprenoriatul”, a mărturisit ea.
Produsul s-a diferenţiat rapid: nu era un produs de masă din China, ci unul realizat în România, fiind şi singurul brand care oferea două grosimi diferite. “Am lansat OZ Style Magic Rope într-un moment în care singurul trend pe piaţă era metoda <<cordonului de halat>> pentru bucle, fără ca oamenii să poată cumpăra un produs dedicat care să ofere rezultate fără căldură. Personal, având părul ondulat natural, căutam o soluţie cu care să obţin bucle mai largi şi care să înlocuiască ondulatorul conic şi peria rotativă, care îmi deteriorau firul de păr”, a detaliat tânăra antreprenoare.
Succesul a fost atât de rapid încât în primul an, fără nicio investiţie în publicitate, business-ul atinsese o cifră de afaceri cu şase cifre. Acest succes a dus-o la "Imperiul Leilor" în 2022, de unde a plecat cu o investiţie de 50.000 de euro de la unul dintre "lei". Totuşi, experienţa a maturizat-o ca antreprenor: după doi ani şi jumătate, Oana Zidaru a decis să meargă mai departe pe cont propriu. "Am înţeles că atunci când construieşti un brand cu suflet, el trebuie să crească în ritmul tău şi din energia ta".
Scalare strategică pe marketplace-ul eMAG
După ce a consolidat brandul pe cont propriu, Oana a luat în 2023 o decizie strategică de scalare: listarea pe eMAG Marketplace. Motivaţia a venit din propria experienţă de consumator.
"Am realizat că, la rândul meu, atunci când am nevoie de ceva, primul instinct este să caut pe eMAG. Este cea mai rapidă şi comodă variantă, fără stresul livrării. Coletul ajunge repede la easybox". Decizia a fost de a face produsele OZ Style cât mai accesibile unui public extins.
Astăzi, eMAG este în top 3 colaboratori ai brandului şi generează aproximativ 30% din profit. Cele două canale, site-ul propriu şi marketplace-ul, se completează perfect: "Site-ul propriu, oz-style.ro, construieşte relaţia emoţională cu clientul, iar eMAG aduce volum şi expunere către un public nou".
Contrar aşteptărilor sale, produsul cel mai vândut pe eMAG nu este ondulatorul, ci apa de rozmarin "Magic Water", care, spre surprinderea Oanei Zidaru, este comandat în număr foarte mare şi de bărbaţi – un public nou, descoperit prin intermediul platformei.

Miza pe Black Friday într-un context economic dificil
Pentru un antreprenor care a făcut totul de la zero, de la ambalare şi facturare în propriul apartament, eficienţa este extrem de importantă. Ea a precizat că înrolarea pe eMAG a fost "foarte uşoară şi intuitivă", deşi provocările logistice, precum sistemul FBE (Fulfillment by eMAG), au necesitat răbdare şi organizare.
“Experienţa de înrolare pe platforma eMAG a fost una foarte uşoară şi intuitivă. Procesul este bine structurat, iar platforma oferă ghiduri clare şi suport constant, ceea ce m-a ajutat să listez rapid produsele OZ Style. Un mare avantaj este sistemul de mesagerie internă, unde poţi lua legătura oricând cu un reprezentant eMAG, lucru care face diferenţa atunci când ai nevoie de asistenţă sau clarificări.”
Acum, Oana Zidaru priveşte spre finalul anului 2025. Primele nouă luni au fost marcate de provocări, într-un context economic dificil în care clienţii caută mai mult promoţiile. În acest peisaj, evenimentele majore de shopping au un impact substanţial în businessul comercianţilor.
"Perioadele de reduceri, precum Black Friday, oferă oportunitatea de a creşte semnificativ vânzările, pentru că voi avea cele mai mici preţuri din an", a subliniat ea. Pentru un brand autohton, "handmade în România", a fi prezent pe cea mai mare platformă în timpul celui mai mare eveniment de shopping este un avantaj strategic. "eMAG nu este doar un canal de vânzare, ci un partener strategic. Ai nevoie de parteneriate cu branduri mari, bine organizate. Tot ce trebuie să faci este să ai produse bune. Apoi eMAG îţi uşurează munca".