• Leu / EUR5.0988
  • Leu / GBP5.8563
  • Leu / USD4.3365
O carte pentru Gen Z

Ce carte îţi recomandă Michele Nusco, CEO Nusco Imobiliara, dezvoltator de real estate

Ce carte îţi recomandă Michele Nusco, CEO Nusco...

Autor: Oana Ioniţă

317 17 mar 2026

În rubrica „O carte pentru GenZ”, mergem direct la sursă şi îi întrebăm pe cei mai importanţi oameni din businessul românesc ce lecturi recomandă generaţiei tale. Astăzi, răspunsul vine de la Michele Nusco, CEO Nusco Imobiliara.

„Unele cărţi te fac să înţelegi mai bine cum se construieşte, în timp, un destin. <I leoni di Sicilia> de Stefania Auci este mai mult decât un roman istoric – este o lecţie despre curaj, ambiţie, muncă şi rădăcini. Romanul urmăreşte ascensiunea familiei Florio, care porneşte de la o mică afacere, o prăvălie cu mirodenii, şi reuşeşte, pas cu pas, să construiască un destin remarcabil. M-am regăsit în această poveste pentru că arată cât de importante sunt valorile din spatele unui business, iar pentru mine, familia este una dintre cele mai solide temelii – îţi dă echilibru, sens, încredere şi motivaţia de a merge mai departe chiar şi atunci când lucrurile devin dificile.”, spune el.

„Cred că tinerii pot găsi în această carte o lecţie extrem de simplă, dar foarte puternică: succesul nu vine peste noapte şi nu se construieşte singur. Pentru un business durabil, ai nevoie de perseverenţă şi de oameni dragi aproape. Povestea familiei Florio arată că, atunci când ai răbdare şi rămâi fidel valorilor tale, succesul devine o consecinţă firească.”

Nusco se numără printre cei mai importanţi dezvoltatori imobiliari din România, cu un portofoliu divers care include proiecte rezidenţiale şi de birouri de referinţă. Printre acestea se regăsesc complexul boutique premium Premio, complexul rezidenţial CITTA Park, clădirea de birouri Nusco Towers, clădirea de birouri Caramfil, clădirea de birouri Floreasca One, clădirea de birouri Floreasca Two, Pipera Commercial Park, Faza 1 a Nusco City, Faza 2 a Nusco City – lansată şi aflată în dezvoltare. În zona de nord a Capitalei, Nusco lucrează la cel mai nou ansamblu de vile – Nusco Green Homes. Până în prezent, compania a livrat peste 1.300 de apartamente, iar în cursul acestui an are în dezvoltare încă 828 de apartamente şi 118 vile, consolidându-şi astfel poziţia pe piaţa imobiliară locală.

Ziarul Financiar a lansat „O carte pentru GenZ”, o nouă rubrică în platforma online ZF GEN Z – Feed-ul generaţiei tale, dedicată vouă, tinerilor din generaţia Z. Această nouă rubrică îşi propune să vă îndrume către cele mai interesante, neaşteptate şi benefice recomandări de lectură, venite însă nu din partea profesorilor sau a prietenilor, ci din partea celor mai importanţi oameni din businessul românesc.

„O carte pentru GenZ” va fi o rubrică permanentă în platforma ZF GEN Z şi îţi va aduce noi idei de lectură. Aici ne propunem să strângem cât mai multe recomandări de la CEOs, directori ai celor mai mari companii din România şi de la cei mai importanţi oameni din business, care să ajungă direct la tine şi să te inspire.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels