ZF Gen Z

Prima generaţie care transformă în investiţii banii de la bunici şi bursele de merit. Visul unor tineri investitori? „Independenţa financiară, fericirea şi să ajungi să fii mulţumit cu cât ai”

Gen Z. Ce faci cu banii tăi? Un proiect ZF sub umbrela FIT

239 joi, 00:06

 Despre cum reuşesc să investească la bursă încă din anii de facultate, când resursele sunt limitate, şi despre motivele care i-au determinat să facă acest pas au vorbit Cristian Martânov, Darius Anghel şi Teodor Duşa, în timpul celui mai recent episod al emisiunii ZF Ce faci cu banii tăi, susţinută de Banca Transilvania şi parte din programul FIT – Finanţe pe Înţelesul Tuturor al BT.

Generaţia ta vede banii diferit, ca pe un instrument prin care îşi poate construi libertatea. Banii de la bunici, bursele de merit sau primele salarii nu mai înseamnă doar haine, gadgeturi sau ieşiri în oraş, ci primele investiţii, către care se uită acum cu o uşoară părere de rău pentru că nu au început mai devreme.

Este o schimbare clară de mentalitate - mai puţin acum, dar mai mult pentru viitor -, care se vede cu ochiul liber în cazul a trei tineri care au făcut deja pasul către primele lor investiţii la Bursă. Dar care este visul lor şi de ce investesc încă din facultate?

„Visul meu nu este să fiu milionar. Viziunea mea, ceea ce vreau eu să devin nu este strict legat de bani, ci de ce sunt eu capabil să fac. A fi fericit, pentru mine, a depăşit cumva obiectivul legat de bani. O parte din nevoile financiare am reuşit să le acopăr, iar odată ce am făcut asta, am început să mă uit şi la alte părţi importante ale vieţii, prieteni, relaţii şi aşa mai departe. Deci, pentru mine, visul este o viaţă completă în care sunt împlinit pe toate planurile”, spune Cristian Martânov, student la master la Antreprenoriat, în cadrul ASE şi investitor.

El e din Timişoara, unde avea şansă să urmeze o facultate bună, dar a plecat din oraş pentru a deveni independent şi spune că a fost cea mai bună alegere. În paralel cu facultatea, tânărul are şi propria firmă de consultanţă în marketing.

Cristian se descrie ca fiind o persoană strângătoare. Încă din copilărie obişnuia să economisească şi îşi ţinea banii într-un sertar, îşi aminteşte el.

„Greşeala a fost că nu am investit mai devreme. Am investit în toamnă, prima dată în viaţa mea. Încă de la 18 ani aveam o sumă pe care nu am folosit-o şi cred că ar fi fost mai inteligent să investesc acei bani pe care i-am strâns de-a lungul anilor într-un sertar”, a mai spus Cristian.

Darius Anghel, student la Cibernetică la ASE, a făcut şi el recent primele investiţii şi are un obiectiv puternic deja stabilit: independenţa financiară.

„Pentru mine, independenţa financiară înseamnă să nu mai depind de părinţi şi, în cazul în care rămân fără job, să pot trăi chiar şi un an”, explică tânărul.

Darius este din Câmpina şi a venit la Bucureşti pentru studii. Banii săi provin din bursa de la facultate, care merge integral către investiţiile la Bursă. O altă sursă este bunicul său, care îi dă 500 de lei pe lună.

Tânărul a făcut prima sa investiţie la 19 ani şi spune că ar fi fost mai bine să înceapă chiar mai devreme. „Nu ştiam despre Bursă când eram la liceu. Cele mai multe lucruri le-am aflat când am venit în Bucureşti, la facultate. Am citit, m-am documentat şi m-a ajutat foarte mult şi asociaţia Econosofia”, mai adaugă el. Alexandra Matei

Teodor Duşa este şi el student la ASE, la Facultatea de Finanţe şi face parte şi din comunitatea studenţească Econosofia. La rândul său, investeşte la bursă.

„Nu totul se rezumă la a avea milioane. Ideea e doar să îţi dai seama când e de ajuns. Altfel, niciodată nu vei fi mulţumit. Scopul e să poţi fi mulţumit cu cât ai. Pentru mine, asta înseamnă să nu am probleme financiare – să îmi pot plăti facturile, să am un fond de urgenţă”, spune el.

Teodor Duşa este din Gura Humorului şi a absolvit Producţie de film şi TV în Anglia, în 2023, după care s-a mutat în Bucureşti şi a început să lucreze ca freelancer în domeniu. Se află într-un proces de schimbare de carieră, orientat spre zona financiară. A pornit de la zero, cu lectură şi documentare online, iar apoi a decis să facă o a doua facultate, la ASE şi să investească la bursă.

Poveştile celor trei tineri arată că Gen Z nu caută scurtături, ci direcţie. Pentru ei, investiţiile nu sunt despre îmbogăţire rapidă, ci despre siguranţă, echilibru şi libertatea de a-şi construi viaţa în propriul ritm.

Despre cum reuşesc să investească la bursă încă din anii de facultate, când resursele sunt limitate şi despre motivele care i-au determinat să facă acest pas au vorbit cei trei tineri în timpul celui mai recent episod al emisiunii ZF Ce faci cu banii tăi, susţinută de Banca Transilvania şi parte din programul FIT – Finanţe pe Înţelesul Tuturor al BT.


Ce faci cu banii tăi? este o emisiune ZF sub umbrela FIT – Finanţe pe înţelesul tuturor, programul de educaţie al Băncii Transilvania. BT a lansat FIT - Finanţe pe Înţelesul Tuturor, un program naţional de educaţie financiară prin care îşi propune să construiască pentru generaţiile Alpha, Z şi Y o bază solidă în ceea ce priveşte gestionarea banilor. Astfel, în noul proiect video al Ziarului Financiar, sub umbrela FIT şi susţinut de BT, întrebări concrete şi simple din sfera educaţiei financiare vor deveni teme de discuţie care îi vor ajuta pe tineri să ia decizii financiare bine informate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels