♦ Cel mai important lucru pe care îl poţi face în anii de facultate este să acumulezi experienţe pentru că acel job la care visezi nu va veni doar dacă ai 10 pe linie ♦ De la organizaţii studenţeşti, burse Erasmus, conferinţe sau un loc de muncă care-ţi permite să acumulezi, toate te aduc mai departe de visul tău. „Orice uşă se deschide, orice drum se luminează doar dacă există dorinţă şi interes. Atâta tot”, spune Victor Nicolaescu, alumnus Econosofia, analist Path2Capital, într-un dialog cu ZF Gen Z.
Victor Nicolaescu este din Republica Moldova, a făcut cursurile Facultăţii de Finanţe Asigurări Bănci şi Burse de Valori (FABBV) din cadrul ASE, este alumnus al Econosofia, una dintre organizaţiile studenţeşti dedicate economiştilor, şi analist la buticul de fuziuni şi achiziţii Path2Capital.
„În toţi ani de Econosofia, am avut şi posibilitatea să particip la foarte multe conferinţe dedicate mediului de afaceri, inclusiv organizate de Ziarul Financiar. Şi din experienţa mea personală, foarte rar am simţit oameni de afaceri reticenţi la interacţiunea cu tinerii. Din contră, erau extrem de bucuroşi să ne vadă pe noi interesaţi de acelaşi domeniu, cum punem zeci de întrebări. N-am simţit niciodată un fel de judecată din partea lor ca şi cum nu aş fi fost destul de pregătit“, spune Victor.
Mai departe, facultatea, deşi are lucruri de îmbunătăţit, depune eforturi constante pentru a ţine pasul cu vremurile.
„Profesorii sunt foarte deschişi inclusiv la întrebări. Nu am simţit niciun profesor să fie reticent, să nu-mi răspundă, să nu fie alături de mine când am vreo nedumerire. Dar această deschidere apare doar atunci când ai şi tu interesul să mergi către ea.“
Tot în anii de facultate, Victor a aplicat pentru o bursă Erasmus care l-a dus jumătate de an în Malaezia, în Kuala Lumpur. Au fost mai mulţi factori care l-au determinat să aleagă această destinaţie, dar Victor a analizat şi partea financiară din simplul motiv că nu şi-a dorit ca acestă experienţă să fie un stres pentru părinţii săi.
„Bursa Erasmus, la momentul actual, nu prea îţi acoperă cheltuielile pe zona european-occidentală, dar cu 700 de euro pe lună trăieşti relaxat, fără absolut niciun stres, în zone cum sunt Malaezia. Cu banii aceştia, eu am putut să-mi închiriez un apartament şi să nu-mi stresez părinţii.”
Toate aceste experienţe acumulate în timpul facultăţii i-au deschis poarta către jobul pe care îl are acum, cel de analist la buticul de fuziuni şi achiziţii Path2Capital. „Niciun om de afaceri cu care am discutat, niciun om din domeniul financiar cu care am interacţionat nu mi-a zis că da, te angajez doar dacă ai peste media 9. Punct.“
Partea de investiţii îi atrage atenţia, astfel că o parte din venituri se duc la Bursă. Victor este familiarizat cu mai multe pieţe financiare, dar are o atracţie pentru BVB.
„Am investiţii pe pieţe internaţionale, inclusiv Hong Kong, Canada. Analizez companiile înainte de a face un plasament, dar nu pot pune sume foarte mari pentru că sunt încă în perioada studiilor. Sincer însă, eu am o atracţie faţă de bursa noastră locală, pentru că în primul rând noi introducem bani tot la noi în economie, ar trebui să promovăm Bursa noastră. Am mai mulţi colegi care de acord cu mine, dar în acelaşi timp, fiind tânăr, vreau să testez şi alte ape.”
Pe termen lung, Victor crede că-şi va face un viitor aici, deşi a analizat la un moment dat gândul de a pleca.
„M-am mutat în România la liceu, acum aproximativ 8 ani de zile, din Republica Moldova. Am venit aici cu dorinţa de a crea ceva nou, de a deveni cineva. Sincer, mie îmi place România ca ţară, îmi plac oamenii, nu am simţit vreo mare diferenţă faţă de Republica Moldova. Am avut şi ideea de a pleca în străinătate, nu m-am dezis complet de această idee, dar în adâncul sufletului vreau să construiesc aici, local, să lucrez pentru economia României, de care până la urmă depinde atât de mult economia Moldovei.”
Şi tot pe termen lung spune că-şi va păstra aceeaşi deschidere pentru nou care l-a adus şi până aici, acesta fiind şi sfatul pe care îl are pentru cei de vârsta sa.
„Pune întrebări cât de mult posibil, arată-ţi interesul, bate la uşă şi o să ţi se deschidă. Nu am avut până acum niciodată cazuri în care să demonstrez că vreau ceva cu adevărat, să depun tot efortul posibil pentru a ajunge acolo şi să mi să mi se închidă uşa doar pentru că sunt prea tânăr. Atât timp cât tu eşti de acord să depui un efort puţin mai ridicat decât colegii tăi, totul se deschide, absolut orice uşă se deschide, orice drum se luminează doar cu dorinţă şi interes. Atâta tot.”