• Leu / EUR4.9211
  • Leu / GBP5.7073
  • Leu / USD4.6615
ZF Investiți in România

Investiţi în România! Alina Verdeaţă, compania de consultanţă imobiliară Green Alley: 2021 a început neaşteptat de bine, vânzările s-au dublat în ianuarie faţă de decembrie 2020

07.04.2021, 16:30 Autor: Alex Ciutacu

♦ ​Green Alley a intermediat vânzarea pentru 350 de unităţi în 2020. ♦ Preţul mediu de vânzare se situează la 200.000 de euro pe proiectele intermediate, dar compania a intermediat şi vânzarea unei vile de peste 1,2 mil. euro. 

Piaţa rezidenţială înregistrează un început de an bun, cu semnări de contracte, iar pentru compania de consultanţă imobiliară Green Alley vânzările s-au dublat în ianuarie 2021 faţă de decembrie 2020, a explicat Alina Verdeaţă, managing partner, Green Alley Real Estate, în emisiunea Investiţi în Ro­mânia, realizată de ZF în parteneriat cu CEC Bank. 

„A început neaşteptat de bine anul. Tot timpul a fost o efervescenţă la început de an, poate nu aşa aprinsă în ultimii 2-3 ani, însă anul acesta există. Ce am mai observat diferit este că în anii precedenţi luna ianuarie începea cu multe semnale către tranzacţio­nare, dar nu se concretizau aşa de repede contractele, însă anul acesta s-au concluzio­nat mult mai rapid tranzacţiile. Nouă ni s-au dublat vânzările în ianuarie faţă de decembrie 2020“. 

Compania de consultanţă imobiliară Green Alley a intermediat anul trecut circa 350 de unităţi, în contextul în care compania este specializată în proprietăţi situate în centrul şi în nordul Capitalei. Printre pro­prie­tăţile intermediate se numără atât proiecte boutique precum Opera Residence al Dagesh Group, precum şi proiecte de nivel mediu, cum ar fi Estic Park – un proiect care promite în final 1.500 de unităţi. „Acoperim printr-una dintre divizii segmentul reziden­ţial, cu precădere proiec­tele premium şi high-end aflate în locaţii selectate de noi prin prisma tendinţelor cererii pe care le-am vă­zut de-a lungul anilor şi ne-am axat pe boutique. Avem o selecţie de astfel de pro­iecte noi în zona Dorobanţi, Floreasca, Polonă“. Preţul mediu per unitate vândută se situează la circa 200.000 de euro pentru Green Alley, iar compania a intermediat anul trecut şi vânzări de vile cu preţuri mai ridicate. 

„Dat fiind că avem şi proiectul Estic Park unde preţurile sunt undeva la 1.300 euro/mp, media se aşează pe la 200.000 de euro per unitate vândută, pentru că am tranzacţionat şi vile în Dorobanţi. Cred că în toamnă am avut o tranzacţie de peste 1,2 milioane de euro pe o vilă, am mai avut o tranzacţie tot în zona Dorobanţi cu o vilă mai micuţă, peste 600.000 de euro“. 

Alina Verdeaţă este de părere că preţurile nu au înregistrat creşteri mari la nivel general şi au rămas în principal stabile. 

„Preţurile au fost stabile, nu am simţit creşteri semnificative, poate izolate, dar nu semnificative.“

„Este important la ce segment de piaţă ne uităm şi zona de piaţă de lux sau high-end poate suporta diverse variaţii de preţ pentru că acolo oamenii cumpără pentru comfort, experienţă, statut, diverse motive, şi pentru plasarea şi aprecierea investiţiei pe termen lung. (...) Pe zona de middle level nu am văzut variaţii mari, o creştere de 3-3,5-4%, influenţată doar de inflaţie normală, sănătoasă“.

În ceea ce priveşte scopul achiziţiei, invitata a explicat că evoluţiile arată diferit în funcţie de segmentul de piaţă aflat în discuţia, în contextul în care apartamentele de nivel mediu sunt achiziţionate în principal pentru locuire, cu doar 10-15% în scop investiţional. În acelaşi timp, pe sgmentul upper-medium ponderea creşte spre 30-40%, însă pe segmentul high-end ponderea rămâne una redusă 

„Pe zona de high-end achiziţia este făcută mai degrabă în scop de locuire, nu prea se practică achiziţii de câteva sute de mii, 5-6-700.000 de euro pentru închiriere, dar există şi aici un procent de circa 15%“. 

Odată cu tendinţele din piaţă, Green Alley se uită şi spre proiecte de case care se pliază pe activitatea companiei de consultanţă, întrucât este un segment care atrage din ce în ce mai mult atenţia cumpărătorilor. 

„Având în vedere segmentul căruia vrem să ne adresăm din ce în ce mai mult, şi-anume segmentul premium high-end, ne uităm şi la case acum. Pe zona de nord, în special, cumva acolo unităţile nu pot ajunge la preţuri foarte mari acum, deşi nu este exclus să asistm la proiecte de dimensiuni mai mici tot pe segmentul premium, dar adaptat la nivelul cererii de acolo şi la parametrii lor“. 

Pe fondul acestor tendinţe, consultanţii au observat un apetit al dezvoltatorilor care vor să pună pe piaţă fie proiecte de case, fie proiecte care includ terase spaţioase. 

„Există o nişă de piaţă la nivel de viziune, o nişă a dezvoltatorilor care au un apetit, aceasta este viziunea lor şi îşi doresc, vor să livreze, să pună în piaţă proiecte boutiquem exclusiviste prin număr şi concept, şi tendinţa cu terasele este absorbită la toate nivelurile de piaţă, toţi am stat în casă“. 

 

O campanie Ziarul Financiar și CEC Bank