• Leu / EUR4.8922
  • Leu / GBP5.5612
  • Leu / USD4.4928
ZF Investiți in România

Investiţi în România! Daniela Marişcu, Aqua Azur: Aquaparcurile câştigă tot mai mult teren pe măsură ce multe staţiuni investesc în acestea pentru a le asigura turiştilor cât mai multe facilităţi, chiar şi atunci când vremea nu permite activităţi în aer liber

16.04.2021, 00:20 Autor: Bogdan Alecu

Cu experienţă în antreprenoriat şi văzând potenţialul de dezvoltare al industriei de agrement din România, Daniela Marişcu, o antreprenoare din Constanţa, a demarat alături de soţul ei businessul Aqua Azur în 2008.

Antreprenoarea susţine că Ro­mâ­nia are un potenţial de creştere major în industria de agrement şi in­vestitorii au şansa de a se dezvolta de la zero într-un sector profitabil.

Proiectele realizate de companie până acum sunt Parquarium-Cluj, Primus-Sângeorz Băi, Aqua Parc Prun­du Bârgăului şi Centrul Balnear Legacy, proiectate împreună cu Novelty AE, precum şi Plaja Urbană Du­­nă­rea – Galaţi, Centrul de Agre­ment Aria - Sibiu, extindere Aqua Parc Arsenal. „Am demarat busi­nessul în 2008, pe timp de criză. Am pornit cu un proiect la Băile Figa lângă Bistriţa, un pro­iect care a reuşit la nivel euro­pean, unde cu trei piscine şi trei tobo­ga­ne atrag peste 10.000 de oameni în weekend. Avem Mirajul Oltului la Căli­măneşti, multe resorturi, com­ple­xul Tisa, Peninsula Resort, multe tobo­gane din deltă, la Suceava. Fiecare zonă cu potenţial turistic are cel puţin un parc acvatic sau o piscină pu­blică. Noi ne-am perfecţionat în ul­ti­mii ani pe proiectare specifică şi pu­tem menţiona proiecte precum aqua­parcul ce urmează a fi construit la Cluj – Parquarium. Putem menţiona Sinaia, companii private. În următorii trei ani vom avea cel puţin 10 pro­iecte multi­funcţionale, nu doar aqua­parc cu parte de recuperare, recreere, agre­ment, proiectate de noi“, a spus Daniela Marişcu.

Până în prezent compania Aqua Azur a construit peste cinci hectare de piscine şi peste un kilometru de tobogane. Durata de realizare a unui proiect, de la concept la operare, este de aproximativ 2-3 ani în România.

„În medie, costul unui aquaparc aco­­perit este între 1.500 şi 2.000 de euro pe metru pătrat, iar la outdoor costurile scad deoarece suprafaţa este mai mare, dar sunt în medie între 700 şi 900 de euro pe metru pătrat. Până acum am lucrat la proiecte de 200 de mi­­lioane de euro. Cel mai scump pro­iect la care am lucrat este cel de la Ga­laţi, la care lucrăm în prezent. Acolo suntem antreprenori alături de alte două firme la proiectul Plaja Du­nărea. Pe acesta îl vom finaliza în iu­nie, iar proiectul este evaluat la 5,5 mil. euro fără TVA“, a spus Daniela Marişcu.

Ponderea din valoarea unui pro­iect a echipamentelor specifice şi servi­ciilor furnizate de companie este de minimum 65% din valoarea tota­lă, incluzând atracţii, piscine, tobo­gane, sisteme de acces şi de control.

„Sunt şi parcuri acvatice con­struite de primării, sunt şi investitori publici şi investitori privaţi. În cazul nostru ponderea este de 50/50 între investitori publici şi privaţi. Cel mai mic contract este de cel puţin 100.000 de euro pentru un contract public. Pe partea de rezidenţial lucrurile stau altfel, dar pe comercial nu ai cum să construieşti o piscină care să respecte toate normele legale ale Ministerului Sănătăţii cu privire la calitatea apei la un buget mai mic pentru 200 mp luciu de apă“, a spus antreprenorul.

Ea explică faptul că sunt schimbări de când cu pandemia. „Sunt schimbări tehnice care ţin de proiectare la nivel de securitate mai amplu, sanitar cât şi exploatarea proiectului şi s-a schimbat şi solicitarea clientului  - există dorinţa de a proiecta un spaţiu mai intim, de a nu mai exista acele mari spaţii comune aglomerate“.

Proiectarea durează între 3 şi 6 luni partea de studiu de fezabilitate iar proiectul tehnic încă cel puţin şase luni iar implementarea depinde de situaţia financiară, de aplitudinea proiectului. Per total durează între 1 şi 3 ani.

„Intenţionăm să ieşim şi în afara României. Am făcut primii paşi în afara României şi avem un precontract pentru un concept de aquaparc în Thailanda, care a fost pus în standby în perioada pandemiei, însă am reluat săptămâna trecută discuţiile. Am făcut servicii de montaj cu producătorul cu care noi colaborăm în ţări UE dar noi dorim să avem proiecte întregi, cap coadă, la nivel european“.

 

O campanie Ziarul Financiar și CEC Bank