ZF Investiți in România

Investiţi în România!, proiect ZF şi CEC Bank. Iulian Nedea, CEO, Simtel: Vom investi 62 mil. euro în centrale electrice fotovoltaice în următorii şapte ani. Lansăm un nou concept cu care mergem către clienţi

22.06.2020, 00:07 Autor: Alex Ciutacu

Investiţia într-o centrală electrică fotovoltaică se amortizează în 6-7 ani, în contextul în care aceasta poate produce timp de 25 de ani.

Simtel va investi 62 milioane de euro în următorii 7 ani în construcţia de centrale fotovoltaice pentru clienţi din România, întrucât compania a gândit un nou concept prin care să livreze către partenerii din piaţa locală, a explicat Iulian Nedea, CEO al Simtel, în cadrul emisiunii Investiţi în România!, realizată de ZF în parteneriat cu CEC Bank.

„Pentru zona de fotovoltaice, unde vedem un potenţial destul de mare, am terminat un plan de business prin care ne dorim ca în următorii 7 ani să investim 62 milioane de euro în centrale electrice fotovoltaice. Vom investi 2 milioane de euro anul acesta şi câte 10 milioane de euro în anii următori. Este un concept nou“; a declarat Iulian Nedea, CEO-ul companiei de inginerie Simtel, cu afaceri de aproape 5 milioane euro în 2019.

Invitatul a explicat că Simtel vrea să atragă finanţare de la bancă pentru a construi aceste proiecte, pe care să le livreze către clienţii din piaţă, urmând ca aceştia să plătească un cost lunar. „Conceptul este nou pentru că ideea noastră este să accesăm finanţare de la bănci cu care să mergem în piaţă către beneficiarii reali, să le construim centrale electrice fotovoltaice pe clădirile lor, să stea împreună cu noi în contractul acesta şi să plătească o rată lunară egală cu ce plăteau pentru energie, dar să o plătească către noi. Stăm împreună 8 ani de zile, apoi ei rămân cu centrala fotovoltaică până la 25 de ani. Noi îi finanţăm şi cheltuiala apare ca una operaţională, nu ca o cheltuială de business“, a detaliat CEO-ul Simtel.

Pentru proiectul pe care îl pregăteşte, compania caută mai multe bănci partenere cu care să lucreze, dar Iulian Nedea a spus că ia în calcul şi finanţare parţială prin obligaţiuni – un plan care s-ar fi pus în mişcare chiar de anul acesta, în conformitate cu planurile de dinaintea crizei. „Ne-am gândit să emitem obligaţiuni pe bursă, dar ne gândeam să facem asta chiar acum în iunie, însă a venit toată povestea cu coronavirusul şi a mai apărut şi IMM Invest. Acolo avem acces la o finanţare cu un preţ plătit ceva mai mic“, a adăugat el.

În ceea ce priveşte businessul în domeniul facilităţilor fotovoltaice, Simtel a construit până în prezent peste 50 de proiecte în România, pentru companii precum Penny Market, Mega Image şi Dedeman, urmând să dea startul unui nou proiect împreună cu Altex, cel mai mare retailer electro-IT din România. Cu afaceri de aproape 5 milioane de euro în 2019 şi 45 de angajaţi, Simtel ţinteşte o dublare a businessului în 2020 şi atingerea pragului de 50 de angajaţi, traseu pe care s-a menţinut, în ciuda pandemiei.

„Suntem în licitaţie cu un retailer mare de mobilă şi cu un retailer mare din zona de food. Licitaţiile continuă, cererea văd că este mare şi oamenii sunt interesaţi de astfel de proiecte. Sunt multe motive. E şi contextul cu Green Deal care a făcut destul de multă publicitate în zona aceasta, dar oamenii se îndreaptă către soluţii de energie verde pentru că astfel au predictivilitatea preţului, în contextul în care costul la energie a crescut destul de mult şi au început să simtă presiunea în factură. Costul tehnologiei a scăzut destul de mult şi mixul de preţ crescut la energie şi cost scăzut la tehnologie face ca energia regenerabilă să fie extrem de interesantă. Vedem interes şi în zona de producţie, de siderurgie şi chiar zona de producţie geamuri“, a explicat şeful companiei.

Compania de inginerie Simtel activează în trei domenii de business şi-anume telecomunicaţii, energie verde şi automatizare. Simtel este integrator pentru operatorii mobili de telecomunicaţii, construieşte şi oferă mentenanţă pentru centralele electrice fotovoltaice şi oferă soluţii de automatizări prin acţionări electrice şi roboţi.

În 2019, circa 60% din veniturile companiei au provenit din construcţia şi mentenaţa parcurilor fotovoltaice, unde Simtel a explicat că are activităţi de mentenanţă în mai multe ţări, precum Marea Britanie, Franţa, Suedia, Ucraina, Bulgaria sau chiar Chile. În acelaşi timp, în România compania face mentenanţă pentru circa 70 de parcuri fotovoltaice, având în mentenanţă aproximativ 70 MW putere instalată.

În ceea ce priveşte businessul de telecom, compania construieşte site-uri 5G şi vrea să extindă această direcţie în ţările nordice, după ce a câştigat un contract în Finlanda.

„În România am fost primii care am construit site-uri 5G şi avem un proiect în derulare în Finlanda. Pentru noi este prima ancoră acolo şi pe următorii 5 ani ne gândim să ne dezvoltăm în ţările nordice“, a spus Nedea.

 

Principalele probleme identificate de Simtel

► Finanţarea bancară. Noi avem bancă parteneră cu care lucrăm bine, ne-au ajutat de fiecare dată, dar pentru proiectele următoare ne trebuie un partener bancar, mai multe bănci, să facem un parteneriat, să înţeleagă businessul, pentru că o perioadă de timp ei au avut ceva probleme cu proiectele dezvoltate în 2012-2013 şi atunci apetitul lor nu este unul foarte ridicat, dar înţelegând că aici nu ai nevoie de o schemă guvernamentală, riscurile se minimiează, iar din discuţiile noastre cu ei vedem că sunt dispuşi să finanţeze.

► Infrastructura educaţională. Noi nu suntem o companie clasică, ci venim cu tehnologii noi, lucruri care nu s-au mai făcut până acum în România, cum ar fi mentenanţa pentru roboţi industriali. Nu a fost o şcoală de mentenanţă pentru roboţi în România, nu a fost o şcoală pentru construcţia de centrale electrice fotovoltaice şi trebuie să luăm lucrurile de la zero, inclusiv dacă mă refer la partea de telecomunicaţii. Mai este o componentă imporantă şi-anume zona de alpinişti utilitari. Cererea este destul de mare în zona de telecomunicaţii, cel puţin în afara României, şi avem în plan ca de anul acesta să ne facem intern o minişcoală în care să trainuim oamenii, să atragem în următorii ani cel puţin 30 de oameni cu care să şi rămânem.

O campanie Ziarul Financiar și CEC Bank