ZF Investiți in România

Urmează luni, 30 mai, la Timişoara, evenimentul ZF Investiţi în România! Marius Perşenea, Iulius: Când va veni o ajustare, important este să acţionăm

30.05.2022, 00:05 Autori: Bogdan Alecu , Mircea Nica

♦ ZF şi CEC Bank organizează azi la Timişoara evenimentul ZF Investiţi în România! ♦ Antreprenorii şi investitorii români se vor întâlni faţă în faţă cu finanţatori şi oficialităţi locale

Marius Perşenea, chief operating officer (COO), IULIUS este de părere că există o maturitate deja în piaţă şi cât timp există circulaţie în piaţă, mediul de afaceri încă poate spera la continuitate.

„În ultimii 10 -15 ani, forţa de muncă a devenit unul din driverele principale din România, adică este cea care defineşte decizia de dezvoltare a companiilor, pe lângă infrastructură. Ca un agent economic susţin în continuare că atât timp cât există o piaţă, este bine. Am văzut în 2009-2010 cât de mult a contat această atitudine a jucătorului pe piaţă prin blocajul pe care l-a generat criza. Blocajul este cel mai mare rău care se poate întâmpla pe o piaţă“, a declarat Marius Perşenea  în cadrul Conferinţei ZF Investiţi în România, organizată la Iaşi luna trecută.

În a doua criză, cea de COVID, Iulius iniţiat două proiecte majore. Primul este un nou brand în cadrul grupului, Family Market şi al doilea este Palace Campus, cea mai mare clădire de birouri din România la ora actuală. Ambele concepte sunt aşteptate a fi finalizate în cursul acestui an.

"Credem că va veni o ajustare, dar important este să acţionăm cum am făcut-o şi în trecut. Noi am anunţat în ultimele săptămâni două proiecte majore, unul din ele în zona Moldovei, este vorba de extinderea mallului din Suceava şi un proiect mixed-use de jumătate de million de euro în Cluj-Napoca", a spus Marius Perşenea.

În ultimele trei luni, traficul din mall-urile Iulius a înregistrat o creştere între 15% şi 25%, iar acest trend este aşteptat să continue, în ciuda unor factori majori din momentul de faţă precum inflaţia.

"Acum este o efervescenţă în mall-uri. Înregistrăm în ultimele trei luni o creştere a traficului undeva între 15% şi 25%. Bineînţeles există explicaţii, printre care una din ele ţine de fluxul mare de persoane din ţară din ultimul timp, dar este vorba şi de natura umană", a spus Marius Perşenea.

Din perspectiva aşteptărilor, Marius Perşenea mai adăugat că acest trend este aşteptat să continue în ciuda unor factori majori precum inflaţia.

"Ne aşteptăm să continue acest trend, chiar dacă sunt factori majori în momentul de faţă care ne influenţează, precum inflaţia. Credem că va veni o ajustare, dar important este să acţionăm cum am facut-o şi în trecut. Noi am anunţat în ultimele săptămâni două proiecte majore, unul din ele în zona Moldovei, este vorba de extinderea mall-ului din Suceava şi un proiect mixed-use de jumătate de miliard de euro în Cluj-Napoca", susţine Marius Perşenea.

 

O campanie Ziarul Financiar și CEC Bank