ZF Investiți in România

ZF Investiţi în România! Adrian Danciu, director medical Telios Care: Circa 20-25% dintre UAT-urile din România ar putea beneficia de servicii de telemedicină până la sfârşitul anului viitor

01.09.2021, 16:15 Autor: Alex Ciutacu

♦ Principalele provocări ţin de gradul redus de alfabetizare IT în unele părţi din ţară, dar şi de o oarecare rezistenţă a factorului de decizie local în anumite cazuri ♦ Telios Care a ajuns la 100.000 de utilizatori la nivelul întregii platforme ♦ Numărul de medici prezenţi pe platformă este în jur de 100.

Primăriile din România ar putea începe să facă o practică din con­tractarea de servicii de teleme­di­cină în interesul cetăţenilor, atât pen­tru a le oferi acestora acces la medici, cât şi pentru a reduce numărul celor care ajung efectiv în spitale, iar până la finalul anului viitor peste 20% din­tre UAT-urile din România ar putea accesa astfel de ser­vicii, a explicat Adrian Danciu, cofon­dator şi direc­tor medical la Telios Care, în emi­siu­nea ZF In­ves­tiţi în Româ­nia!, rea­lizată în par­te­neriat cu CEC Bank.

„Dacă vom fur­niza un mo­del bun - şi lu­crul aces­ta dorim să îl fa­cem pâ­nă la sfâr­şi­tul anu­lui şi pen­tru alte pri­măr­ii - în opi­nia mea multe din­tre oraşele de di­mensiune medie şi mică vor putea adera la un ser­viciu de tele­me­dicină. Aproxi­ma­tiv 20-25% dintre UAT-urile din România ar putea bene­ficia de astfel de servicii pâ­nă la sfârşitul anului viitor.“

Telios Care şi primăria oraşului Borşa din Maramureş au anunţat re­cent un parteneriat prin care cetă­ţenii oraşului primesc acces la ser­vicii de telemedicină pe cheltuiala primă­riei. Parteneriatul a debutat cu seg­men­tul oamenilor cu handicap din oraş, însă în 2-3 ani va fi extins la ni­velul întregii populaţii de 29.000 de borşeni.

„În opinia mea a fost salutar fap­tul că s-au întâlnit două părţi am­bi­ţioase în acest proiect şi ambele părţi au fost dispuse să facă paşi spre ex­plorarea acestui sector al tele­me­dici­­nei aplicate la nivelul unui UAT.“

Directorul medical a spus că după anunţarea parteneriatului răs­­pun­sul a fost unul încurajator şi a fost contactat de mai mulţi primari care au dorit să discute despre con­tractarea unor astfel de servicii.

Aşa cum au ex­pli­cat atât Adrian Danciu, cât şi Ion Sorin Timiş, pri­ma­rul Borşa, pre­zenţi în aceeaşi emi­siune, situaţia din oraşul aflat în ju­deţul Maramureş a fost una favo­ra­bilă, întrucât administraţia locală era deja intrată pe un drum al digita­li­zării ser­viciilor.

Cu toate acestea, direc­torul medical al Telios Care a su­bliniat şi o serie de provocări care apar în discuţiile cu primăriile.

„Problema nu rezidă neapărat în prelucrarea datelor cu caracter per­sonal, cât în gradul redus de alfabe­ti­zare IT pe care îl întâlnim, în special în unităţile mai mici şi aş merge puţin mai departe să spun că există şi o uşoa­ră rezistenţă din partea facto­rilor locali în a trece cu curaj la infor­matizarea unităţilor pe care aceştia le gospodăresc.“

Serviciile de telemedicină sunt disponibile pentru cetăţenii din Borşa în regim 24/7. Aceştia le pot ac­cesa fie prin intermediul unui apel telefonic, fie prin trimiterea unor do­cumente medicale necesare în opinia me­dicului, fie prin intermediul unui apel video, acolo unde este cazul.

„Putem interveni în practicarea actului medical şi prin acces de tipul audio-video, în special atunci când trebuie să observăm anumite posturi ale pacientului sau pentru a examina anumite segmente anatomice pe care acesta le are lezate, astfel încât pacientul să prezinte cât mai în amănunt semnele şi simptomele înaintea medicului curant.“

Platforma Telios Care cuprinde în acest moment circa 100 de medici, iar cei care contactează furnizorul de servicii sunt interceptaţi iniţial în call-center, unde sunt angajaţi asistenţi medicali specializaţi, astfel încât triajul să fie realizat de personal cu pregătire de specialitate.

Adrian Danciu a subliniat că Telios Care ar putea extinde soluţia către toţi cetăţenii oraşului Borşa chiar în 2-3 zile, în timp ce primarul a subliniat că din cauza modului în care merg lucrurile în instituţiile publice procesul va dura 2-3 ani.

„Cam asta e diferenţa de timp între întreprinzătorul privat şi statul român: 2-3 zile versus 2-3 ani. Va trebui să aşteptăm cu răbdare apariţia a noi şi noi reglementări legale în domeniul telemedicinei, iar o parte dintre lucrurile acestea au fost făcute deja pe perioada pandemiei. Ne dorim ca progresul legislativ să continue, să apară norme de aplicare.“

Telios Care este un startup de telemedicină fondat pe plan local de americanul de origine română Philip Choban împreună cu echipa sa. Platforma a ajuns până acum la 100.000 de utilizatori, în contextul în care a fost fondată în 2017.

Startup-ul a ajuns la investiţii totale de peste 1,5 milioane de euro, odată cu cea mai recentă rundă de investiţii care cumulat s-a situat la peste 1 milion de euro, compania fiind astfel evaluată la circa 6,5 milioane de euro.

„Avem trei direcţii importante de dezvoltare: o continuă perfecţionare a platformei noastre la care să mai adăugăm şi alte domenii şi alte direcţii de dezvoltare. Al doilea domeniu este cel de acoperire a bolilor cronice non-transimisbile. Suntem în curs de dezvoltare cu o astfel de direcţie care va ajuta mult sistemul sanitar din România, întrucât sunt peste 6 milioane de pacienţi cu boli cronice la nivel naţional şi putem acoperi măcar în parte nevoile acestora. Al treilea domeniu este legat de extinderea în alte ţări din jurul nostru şi adaptarea la sistemele medicale ale ţărilor din jur, precum Republica Moldova, Ungaria şi Bulgaria.“

 

O campanie Ziarul Financiar și CEC Bank