♦ IMM Invest a însemnat până în prezent 93.000 de credite acordate, în sumă totală de 76 mld. lei, cu o garanţie a statului de 60 mld. lei, conform FNGCIMM.
Numărul de firme bancabile din economia românească a crescut în ultimii ani în urma derulării programelor IMM Invest, întrucât mai puţin de 20.000 de firme erau bancabile înainte ca acestea să fie demarcate, a explicat Cristian Tudorescu, consultant financiar pentru IMM şi start-up-uri, în emisiunea ZF Investiţi în România!, realizată în parteneriat cu CEC Bank.
„Reţin câteva cifre care se pronunţau înainte să fie ambalat, demarat mai în trombă programul IMM Invest, se spunea că 15-16 mii, până în 20.000 de firme ar fi fost bancabile la acel moment. Acum cred că avem de două-trei ori mai multe firme, poate 50.000 de firme, poate mai mult de 50.000 de firme bancabile. Nu am o cifră exact, dar ca să avem un ordin de mărime“.
Programul IMM Invest a însemnat până în prezent 93.000 de credite acordate, totalizând o sumă de 76 de miliarde de lei infuzată în economie, cu o garanţie a statului de 60 de miliarde de lei.
Reprezentanţii Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM) au declarat recent pentru ZF că una din două IMM ar fi bancabilă în prezent şi că ponderea companiilor cu capital negativ în economie a scăzut de la 43% la 31%.
„După părerea mea, este un program bun, l-aş caracteriza la nivel general ca fiind bun şi util economiei, pentru că el a accelerat cumva prin 2020. Exista şi anterior, dar în 2020 a fost accelerat, ramificat şi adaptat“, a sublinat Cristian Tudorescu.
Legat de apetitul de investiţii al companiilor din România, consultantul confirmă o stare de expectativă în rândul antreprenorilor. Companiile au în plan investiţii, dar anul 2025 este marcat de incertitudine la acest moment.
„În 2025 cam toată lumea ştie că vor creşte taxele, indiferent ce ni se spune din spectrul politic. (...) Nu strică un anumit grad de prudenţă, important este ca acea prudenţă să nu devină un blocaj total sau o aşteptare eternă, pentru că lucrurile nu se liniştesc, anul viitor sau peste doi ani vor fi alte tipuri de situaţii“.
De cealaltă parte, când vine vorba despre apetitul băncilor pentru a finanţa proiecte de investiţii, consultanţii pe fonduri europene au atras atenţia recent în emisiunea ZF Investiţi în România că diferite bănci sunt reticente în a credita cofinanţarea în proiectele de turism. La rândul său, Tudorescu a observat o reticenţă faţă de companiile din comerţ.
„Poate nu ca o statistică la nivel de sector, dar există firme care sunt în zona de comerţ, distribuţie, comerţ online sau offline, acolo lucrurile sunt foarte sensibile, vorbim de 1-2 procente de marjă care uneori pot să schimbe o întreagă imagine şi e posibil ca băncile să fie reticente şi să aştepte“.
De aceea, companiile care se confruntă cu această reticenţă la finanţare din partea băncilor trebuie să îşi îmbunătăţească indicatorii financiari.
„Este mai mult responsabilitatea echipei antreprenoriale respective să îmbunătăţească anumiţi KPI, dar în momentul în care se îmbunătăţesc pot deveni mai uşor eligibili pentru o finanţare bancară şi alte tipuri de finanţări, putem vorbi de investitori privaţi, poate chiar şi de bursă la un moment dat“.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE