ZF Investiți in România

ZF Investiţi în România! Daniel Popa, Reynaers Aluminium România: Vrem să deschidem trei showroomuri noi în 2023, în Braşov, Constanţa şi Chişinău

08.12.2022, 00:06 Autor: Alex Ciutacu

♦ Cifra de afaceri va ajunge la 12 mil. euro pentru acest an, comparativ cu 10,9 milioane de euro în 2021, dar creşterea vine mai mult din preţuri decât din volume.

Subsidiara locală a grupului belgian Reynaers Aluminium plănuieşte să-şi extindă reţeaua de showroom-uri în 2023 şi să ajungă la un total de 7, după ce va deschide în Braşov, Constanţa şi Chişinău, a explicat Daniel Popa, country manager la Reynaers Aluminium România, în emisiunea ZF Investiţi în România!, realizată în parteneriat cu CEC Bank.

„În zona premium unde activăm sunt câteva inovaţii pe care le împingem din spate şi prin dezvoltarea pe care o avem, cu cele 7 showroom-uri la care vrem să ajungem anul viitor, în care să expunem toate aceste soluţii, să venim în întâmpinarea cerinţelor şi să prezentăm beneficiarului, arhitectului, să aibă de unde să aleagă”.

Primele patru showroomuri au fost deschise în urmă cu doi-trei ani, reprezentând prima etapă de dezvoltare, iar ele se află în Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timişoara. Investiţia pentru a doua etapă de extindere a reţelei de showroomuri se va ridica anul viitor la 200-250.000 de euro.

Decizia ca Reynaers România să deschidă un showroom la Chişinău vine ca urmare a unei reaşezări regionale declanşate de începutul războiului de la graniţă, moment la care subsidiara locală a preluat piaţa din Republica Moldova, care era gestionată anterior de Ucraina.

„Este o piaţă în care trebuie să investim mult know-how şi e nevoie de multă informare, e cumva munca asta de training, de informare, de a ajunge ca un produs premium să fie cu adevărat o soluţie acolo. Este o piaţă orientată foarte mult pe preţ, pentru că asta este situaţia contextuală acolo. (...) Piaţa din Republica Moldova se împarte jumate-jumate între segmentul rezidenţial şi segmentul office”.

Reynaers Aluminium România activează în principal în piaţa de faţade de aluminiu, unde ţinteşte segmentul premium şi lucrează în cea mai mare parte în proiecte rezidenţiale şi proiecte de birouri.

„Piaţa de birouri a avut o stagnare, chiar aş putea spune o uşoară scădere după pandemie, încă nu şi-a revenit în 2022. În schimb, piaţa rezidenţială a cunoscut o efervescenţă destul de bună, nu aş putea spune ceva spectaculos, dar a avut o pondere şi o evoluţie considerabile”.

Mai în detaliu, piaţa rezidenţială furnizat cerere pentru companie atât în Bucureşti, cât şi în Cluj, Timişoara, Iaşi sau Braşov. Totuşi, Capitala ar putea reprezenta o problemă din cauza lipsei de autorizaţii pentru proiecte noi.

„Anul acesta a început o perioadă care probabil va continua şi în următorii unul sau doi ani legat de lipsa PUZ-urilor, de blocajul instituţional, care ne va afecta şi pe noi ca furnizori de soluţii pentru ansambluri rezidenţiale sau de birouri”.

Cifra de afaceri a companiei în piaţa locală s-a situat la 10,9 mil. euro în 2021, iar anul acesta se va ridica la 12 mil. euro, însă creşterea nu vine din volume, ci din preţurile care au fost influenţate de inflaţie şi costul materiilor prime. Reynaers Aluminium România are aproximativ 40 de angajaţi.

 

 

 

 

O campanie Ziarul Financiar și CEC Bank