♦ Creşterea numărului de locuitori dintr-un proiect rezidenţial atrage mai multe investiţii private, în special în sectorul serviciilor şi retailului ♦ Constructorul proiectului Cosmopolis se aşteaptă să depăşească pragul de 30.000 de locuitori în 2033.
În 2022, Opus Land Development a alocat investiţii de 30 milioane de euro şi îşi propune construcţia a cel puţin 500 de unităţi noi în Cosmopolis, atât apartamente cât şi vile, alături de un nou strip mall şi extinderea infrastructurii rutiere.
„După estimările noastre ajungem la 500 mil. euro în trei ani. Acum suntem la circa 367 mil. euro, până la final de an mai investim 30 mil. euro dacă luăm investiţiile medii anuale plus extinderea stripmallului care devine un retail park. Urmează ca Lidl să deschidă un magazin până la final de an“, a spus Gabriel Voicu, vicepreşedinte SVN Romania şi project manager Cosmopolis.
Noua unitate face parte din planurile Opus Land de triplare a suprafeţei comerciale totale a strip mallului deja existent în cadrul proiectului, care va ajunge astfel la peste 15.000 de metri pătraţi închiriabili.
„Acesta a fost primul stripmall într-un proiect rezidenţial, care la început avea o suprafaţă închiriabilă de 3.500 mp. Acum avem în plan extinderea sa şi să ajungem la 20.000 mp. Am atras astfel atenţia unor nume precum Maxipet, JYSK, Pepco, Spartan, suntem în discuţii cu retaileri mari de food, alţii decât Lidl. Noua extindere de circa 15.000 mp va fi gata într-un an de zile. Poziţionarea este una strategică pentru că leagă Lidl de mallul actual. Cei 20.000 mp fac ca parcul de retail să fie cel mai mare din nordul Capitalei. Comunitatea e în expansiune şi pe lângă cei 15.000 de oameni deja prezenţi, alţi 1.500 vin anual. Poziţionat strategic cu acces din Tunari, din centură, a atras mulţi retaileri“, a explicat Gabriel Voicu.
În plus, la nivel de infrastructură, Cosmopolis va avea începând cu acest an o conexiune la autostrada A3.
„Ca premieră, până la final de an vom avea şi acces direct din autostrada A3. Construcţia a demarat deja. Rondul şi benzile de separare la autostradă sunt aproape gata şi noi mai trebuie să realizăm conexiunea dintre Cosmopolis şi acel rond, fiind facilă pentru că toate terenurile pe care vor trece străzile noi sunt ale noastre. Nu sunt probleme de conexiune la rond. Până la final de an vom avea acces direct şi în autostradă. La rond nu avem nicio contribuţie, dar străzile până acolo vor fi construite de Cosmopolis. Astfel cei care locuiesc aici vor avea trei rute – prin Tunari, Centura – DN1 şi acum şi pe autostradă pentru a intra în Bucureşti. Acum orice drum spre autostradă se va scurta cu 10 minute, de la 25 minute cât se fac acum până în Floreasca, timpul va scădea la un sfert de oră. Accesul este foarte important nu doar pentru cei care locuiesc aici, ci şi pentru retaileri, pentru că mai mulţi oameni vor avea acces rapid către magazine. Acum spre exemplu va deveni o destinaţie de shopping. Acum 25-30% din clienţi vin din afară, poate mai puţin în funcţie de magazin, însă în noua formulă va deveni o destinaţie de shopping cu 40-50% din clienţi din exterior, care vor avea un acces diferit faţă de cei din interior, cu câteva puncte de control pentru cei care intră şi ies din proiect“, a spus Gabriel Voicu.
Devine o regulă ca marile proiecte rezidenţiale să aibă şi o mare componentă de retail.
„Un proiect similar va fi realizat şi la Liziera de Lac. Este normal să oferi un set de facilităţi clienţilor şi prin deschiderea de spaţii comerciale oferi locuitorilor ce au nevoie. În plus, este inestetic să mergi pe ideea de magazine la parter de bloc. Trebuie concentrate activităţile comerciale în clădiri dedicate. Odată ce proiectul are nu număr de locuitori, atunci aceste proiecte devin atractive pentru retaileri şi se dezvoltă. Acum cinci ani am deschis faza I la Cosmopolis Plaza. Am văzut replicat conceptul şi la Braşov, la vecinii de la Greenfield sau alte proiecte. Având în vedere planurile de dezvoltare, iar noi acum punem la punct detaliile pentru până în 2033 când Cosmopolis va avea circa 30.000 de locuitori, mai mulţi decât Sighişoara sau Curtea de Argeş, automat devine atractiv pentru retaileri“.
Cosmopolis va ajunge la finalul acestui an la peste 5.000 locuinţe finalizate şi o comunitate de peste 15.000 de locuitori, în urma unor investiţii cumulate de peste 350 de milioane de euro, una dintre cele mai mari investiţii realizate într-un proiect imobiliar din România.
În 2021 au fost încheiate aproximativ 550 de antecontracte şi 543 de tranzacţii finale în cadrul proiectului, obiectivul pentru acest an fiind similar.
Cosmopolis va depăşi în acest an pragul de 5.000 de locuinţe finalizate şi aproximativ 15.000 de locuitori. Investiţiile totale în cadrul proiectului se ridică la peste 380 de milioane de euro.
În afară de zona comercială, în Cosmopolis există două grădiniţe, două parcuri, o plajă privată pe malul lacului din apropiere, 35 de piscine exterioare, locuri de joacă pentru copii, restaurante şi cafenele şi o sală de fitness. Până la finalul acestui an va fi inaugurat un nou parc.
Dezvoltarea proiectului va continua până cel puţin în 2033, targetul fiind peste 12.000 de locuinţe şi o comunitate de peste 30.000 de persoane, comparabilă cu cea a unor oraşe precum Câmpina, Câmpulung Muscel sau Sighişoara.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE