♦ Agenţia de turism Paralela 45, unul dintre cei mai mari jucători de pe plan local, reintră pe segmentul de turism de incoming şi aduce turişti străini în România. Paralela 45 organizează evenimente, pentru turişti străini, care vin în grupuri de 50-60 de persoane.
Activitatea de incoming a agenţiei Paralela 45 este relansată în 2024 şi se concentrează pe oferirea de experienţe de neuitat străinilor despre România, de la evenimente organizate în premieră cu turişti străini la programe personalizate pe dorinţele lor.
„Se împlinesc în curând doi ani de când am reformat departamentul nostru de incoming, care se axează nu doar pe tradiţionalul turism de incoming cu grupuri mari, autocare, pentru că în genul acesta de situaţii, de cele mai multe ori, ratezi adevărata frumuseţe, a destinaţiei în care te afli. Eu mi-am dorit foarte tare să le arăt străinilor că România înseamnă atâtea lucruri, sunt atâtea de făcut şi atâtea de văzut, nu suntem doar o capitală a nightlife-ului şi a petrecerilor, nu suntem doar o zonă de plajă frumoasă. Noi avem cultură, avem istorie, tradiţii autentice. România are, cred eu, nevoie de un branding corect şi o repoziţionare în mintea turiştilor străini şi astfel va deveni una dintre destinaţiile de top din Europa“, a spus Ioana Burcea, directorul de marketing al agenţiei de turism Paralela 45 în cadrul emisiunii ZF Investiţi în România! Un proiect ZF şi CEC Bank.
Ea explică faptul că printre avantajele României sunt faptul că numărul vorbitorilor de limbă engleză este foarte ridicat, iar oraşele de aici sunt mult mai sigure decât cele din Vest.
„În marele oraşe, în micile oraşe, foarte rar se întâmplă câte ceva şi sunt destul de izolate aceste cazuri, pe când în afară, dincolo de acest aspect, au mai avut loc şi atentate teroriste. Noi suntem o ţară sigură şi e o chestie la care nu se aşteaptă nimeni când vine. Primele întrebări pe care le primesc în seara de plimbare prin centrul vechi, spre exemplu, sunt: pot lua geanta? să-mi las ceasul acasă?, la hotel?, cum mă îmbrac?, să-mi ţin ghiozdanul pe faţă?, şi eu le zic: nu este nicio problemă, suntem în cea mai sigură ţară. La Londra mi se spune să nu merg cu bijuterii pe stradă, în schimb“.
Sub brandul Paralela 45 agenţia a creat două subbranduri gândite altfel - unul care se numeşte Highlight România, care are o abordare mai tinerească, o abordare mai de natură, hiking, inclusiv programe de backpacking, nightlife în România prin care poţi face un circuit de cluburi de aici până la Vama Veche şi înapoi. Cealaltă este Bucharest Luxury Concierge, care se uită exact către grupurile acestea mai high net-worth.
Ce ţi-ai dorit să vezi mai mult în România? Ce lipseşte sau nu e suficient de bine dezvoltat?
„Nu ştim să ne promovăm. Noi avem produs, avem hoteluri bune, bineînţeles avem loc de îmbunătăţiri. Mi se pare că există şi un val recent de boutique-hoteluri, de pensiuni agroturistice, făcute bineînţeles şi cu ajutorul unor fonduri europene, dar ele există, trebuie doar să le promovăm. Trebuie să le înţelegem şi noi la rândul nostru să înţelegem exact care este misiunea lor,
care-i scopul lor, cum se poziţionează ele în piaţă şi mai departe să le promovăm ca atare. Deci nu îi lipseşte nimic, trebuie doar să le punem cap la cap. Doar să ştie lumea de ele, practic. Să avem o strategie bună şi unitară în tot ceea ce înseamnă comunicare externă“, a explicat Ioana Burcea.
Mai mult, dincolo de natură directorul de marketing de la Paralela 45 a subliniat că şi evenimentele organizate în România şi Bucureşti atrag atenţia mediului internaţional. „În septembrie la Singureni Manor a avut loc un Polo Cup, un eveniment cu vizibilitate extrem de bună în afara ţării. În octombrie a fost organizată Mercedes-Benz Bucureşti Fashion Week“, a subliniat Ioana Burcea.
Poate urma un flux mai mare de turişti străini în 2025? „Absolut! Nu doar pentru noi, cred că toate agenţiile de incoming văd anul 2025 şi nu numai. Vedem o creştere constantă în următorii 5 ani. Cumva ne ajută foarte tare toate aceste firme, businessuri de familie, deoarece la acest lucru ne referim când vorbim de Singureni Manor, care au acelaşi principiu. Noi trebuie să ne luăm de mână tot ce înseamnă brand românesc din ţara asta şi să vedem cum reuşim împreună să zicem „Suntem aici, băgaţi-ne în seamă“.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE