ZF Investiți in România

ZF Investiţi în România! Mădălin Ilie, Telerenta: Ne-am extins în Polonia, mergem către Spania şi pe termen mediu şi lung ne uităm şi la alte pieţe mari

04.12.2024, 00:05 Autor: Bogdan Alecu

Start-up-ul local Telerenta, parte din grupul NCH Capital, a înregistrat în al treilea trimestru al acestui an o dublare a numărului de închirieri de echipamente elec­tro­nice realizate de către companii pe modelul „Device as a Service“ (DaaS), segmentul B2B ajungând în pre­zent să genereze 10% din veniturile totale ale companiei.

„Avem drept clienţi atât firme şi companii, dar şi stu­denţi, elevi în anii terminali, care au nevoie de echipa­men­te performante pentru a-şi duce la îndeprinire pro­iectele pe care le au pentru şcoală sau alte activităţi. O altă categorie mai avem în zona de freelancing, acolo unde sunt poate în zona de design, în zona de progra­mare. La fel există o nevoie de echipamente foarte speci­ficate care la achiziţie au costuri mari şi noi le putem pune la dispoziţia lor cu un cost relativ scăzut, plătit lunar. Apoi mai avem şi scenariul în care există persoane care trec printr-o schimbare majoră din viaţa lor. S-au mutat într-o casă nouă, au trecut printr-o zonă de creditare ipotecară, poate mai există şi o creditare adiţională pentru alte bunuri de necesitate, şi constată că după toate aceste eforturi, nu mai rămân resurse pentru un televizor, pentru un telefon mai bun, şi atunci noi venim şi în întâmpinare a acestor clienţi“, a spus Mădălin Ilie, CEO, Telerenta în cadrul emisiunii ZF Investiţi în România! Un proiect ZF şi CEC Bank.

Platforma Tele­ren­ta a fost lansată în mai 2023, axându-se la în­ce­put doar pe segmen­tul B2C. Intrarea pe segmentul B2B a fost făcută în urmă cu mai puţin de un an. „Faptul că în mai puţin de un an închirierile de e­chipamente electro­ni­ce către companii au ajuns să genereze 10% din afacerile Telerenta reflectă capacitatea noastră de a răspunde nevoilor pieţei. Oferim atât flexibilitate contractuală, cât şi o gamă variată de produse, ceea ce ne-a permis să atragem companii din diverse industrii“, a declarat Mădălin Ilie, CEO, Telerenta.

El a adăugat că, în ultimul an, compania a consolidat segmentul B2B prin înfiinţarea unui departament dedicat şi prin creşterea flexibilităţii în ceea ce priveşte perioadele de închiriere.

Startup-ul românesc şi-a extins operaţiunile în Polonia, aleasă datorită dimensiunii pieţei şi a penetrării ridicate a internetului, cât şi a potenţialului mare de dezvoltare a acestei industrii.

„În Polonia, noi suntem primul jucător din România şi singurul de pe plan local, dar în Polonia exista deja un jucător local. Aşadar, dacă aici suntem într-o zonă de formare a pieţei de educare. Acolo clienţii au avut deja contact cu zona de închiriere şi Telerenta este doar un alt jucător de pe piaţă. În Polonia sunt pentru dispozitive ceva mai scumpe, versus România, dar nu, semnificativ, un 10%. În rest, pentru noi, lucrurile sunt în linii mari la fel. Aşa cum îşi propune Telerenta, platforma este destul de mult, multiţară, multimonedă, şi, practic, noi ne replicăm în fiecare ţară nouă în care mergem modelele, procedurile şi fluxurile pe care le-am dezvoltat în România. Şi, da, aici aş menţiona că chiar acum, în perioada în care ne aflăm, colegii mei lucrează la platforma pentru Spania, pe care ne aşteptăm să o putem anunţa ca paying-in-live către consumatori în finalul acestui an. Pe termen mediu şi lung ne uităm şi la alte piaţe mai mari“, a explicat Mădălin Ilie.

Extinderea în Polonia presupune investiţii de 1,5 milioane de euro până la finalul anului 2024 şi a implicat un proces de pregătire de aproximativ şase luni înainte de lansarea propriu-zisă. Estimările reprezentanţilor companiei indică rezultate cu 30% mai bune în Polonia comparativ cu România, prin prisma mărimii pieţei, ceea ce va ajuta la validarea proiectului pe plan internaţional şi la pregătirea extinderii în alte ţări din UE, cum ar fi Spania, în viitorul apropiat.

Pentru desfăşurarea operaţiunilor în Polonia, Telerenta a format o echipă mixtă, alcătuită din specialişti locali în eCommerce, fulfillment şi marketing online, care va fi sprijinită de echipa din România pentru suport tehnic şi dezvoltare software, au mai transmis reprezentanţii companiei.

 

 

O campanie Ziarul Financiar și CEC Bank