• Leu / EUR4.9486
  • Leu / GBP5.5502
  • Leu / USD5.1027
ZF Investiți in România

ZF Investiţi în România! Octavian Moroianu, Decor Floor CEE: România are nevoie de reglementări mai bune de siguranţă pentru faţadele clădirilor rezidenţiale

28.09.2021, 00:05 Autor: Alex Ciutacu

Grupul maghiar Decor Floor are în plan un nou hub logistic, iar destinaţia lui va fi Bucureşti sau Budapesta. Afacerile companiei pentru 2020 s-au ridicat la 10 mil. euro, iar pentru 2021 ţinta este de 14-16 mil. euro.

România are nevoie de noi regle­men­tări din punct de vedere al sigu­ranţei faţadelor clă­dirilor rezi­den­ţiale, întrucât acestea ar tre­bui să fie mai rezistente în cazul unor eve­ni­mente precum incen­diile, a explicat Octavian Moroianu, ma­na­ging part­ner al Decor Floor pentru Eu­ro­pa Cen­trală şi de Est, în emisiu­nea ZF Inves­tiţi în Româ­nia!, realizată în parteneriat cu CEC Bank.

„În ceea ce priveşte segmentul re­zi­­den­ţial lucrurile necesită o mai bună re­gle­men­tare din punct de vedere al siguranţei, iar aici mă refer la partea de exploatare în timp a unei faţade, cât şi la partea de siguranţă la in­cen­diu. Soluţiile folosite la nivel global au cla­­să de reacţie zero la foc. Nu e vorba doar de reacţia la foc, ci şi de rezistenţă“. 

Invitatul a explicat că indiferent dacă un produs este utilizat la interiorul sau la ex­teriorul unei clă­diri, aces­ta ar tre­bui să vină la un anumit stan­­dard atunci când vine vor­ba de rezistenţă şi de reacţia la foc. Dacă pe seg­mentul of­fice există o preo­cu­pare mai mare în această pri­vinţă, seg­men­tul rezidenţial încă mai are paşi de făcut. 

„Există pro­duse care nu vor în­treţine ar­de­rea, dar re­zis­tenţa lor devi­ne un factor ex­­traordinar de im­portant. Una este să ai pe fa­­ţadă un element care poate rezista 60-90 de minute în timpul unui incendiu, alta este să ai un element care se poa­te desprinde după 10-15 minute“. 

Decor Floor este o companie din Un­­garia care a intrat în piaţa din Ro­mânia în ur­mă cu 15 ani, ca un fur­ni­zor de soluţii pentru po­dele, prin­ci­pa­lul produs fiind mochetele. În pre­zent, compania a diversificat porto­foliul de soluţii şi servicii, în timp ce s-a ex­tins şi înspre seg­mentul de fa­ţade ventilate. 

„Dacă în 2014 eram undeva la 2-3 milioa­ne de euro ca cifră de afa­ceri pe Româ­nia, anul aces­ta ţin­tim 14-16 mi­­lioa­ne de euro. So­­lu­ţiile s-au schim­­bat mult, în sensul în care Decor Floor a crescut atât la ni­vel de pro­du­se, cât şi la nivel de servicii“. 

Octavian Moro­ia­nu conduce subsidiara companiei pentru Europa Centrală şi de Est, reprezentând pieţele din România, Polonia şi Bulgaria. Tot­odată, el este asociat cu 30% în acţio­nariatul firmei Decor Floor CEE, conform datelor de pe platforma Confidas.

Trebuie menţionat că România reprezintă circa 80% din businessul subsidiarei regionale. 

„Circa 70% din cifra de afaceri e generată pe segmentul office. Acum doi ani de zile am livrat unul dintre primele proiecte rezidenţiale pe partea de soluţii parchet multistratificat, e vorba de unul dintre proiectele noi din zona Barbu Văcărescu din Capitală. Sperăm ca anul acesta spre final să reuşim contractarea unui proiect similar, adică proiecte de peste 20.000 mp, iar la anul să continuăm dezvoltarea segmentului de rezidenţial“. 

Compania activează în principal pe segmentul de soluţii de pardoseli şi pe cel de faţade ventialte, cele mai puternice categorii de clienţi venind din zona office, respectiv zona industrial-logistică. 

„A trebuit să diversificăm portofoliul întrucât 40% din cifra de afaceri până anul trecut venea din partea de mochetă modulară pentru spaţii de birouri şi a trebuit să atacăm segmente precum HoReCa sau partea modulară şi chiar şi segmentul educaţional, reuşind să livrăm anul trecut Deutsche Schule Bukarest şi astăzi având altă şcoală germană în curs de implementare“. 

Decor Floor mai are un punct de lucru în Cluj, pe lângă cel din Bucureşti, iar în viitor strategia pentru regiune vizează construirea unui hub logistic. Destinaţia pentru acesta va fi Bucureşti sau Budapesta. 

Businessul Decor Floor CEE a înregistrat afaceri de peste 10 milioane de euro în 2020, în contextul în care piaţa din România reprezintă peste 80% din vânzări. 

„În Polonia am deschis acum doi ani de zile, anul trecut a fost contextul pandemic care nu ne-a permis să ne urmăm planurile şi să cheltuim bugetele de dezvoltare“. 

La nivelul businessului regional, compania ţinteşte afaceri de 70-100 de milioane de euro în următorii 7-10 ani, ceea ce va presupune investiţii noi, cât şi un proiect de rebranding. 

„Avem planuri de a integra anumite elemente ce pot fi produse direct sau sub egida viitoarei companii inclusiv în România, şi aici mă refer la elemente de structuri metalice care ţin fie de partiţionări interioare, fie de faţade. Vom extinde portofoliul să putem ajunge la această cifră de afaceri pe care o ţintim“.

Echipa Decor Floor se ridică la 50 de angajaţi, iar Octavian Moroianu spune că activitatea companiei mai generează alte 100-150 de locuri de muncă prin intermediul subcontractorilor.

O campanie Ziarul Financiar și CEC Bank