ZF Investiți in România

ZF Investiţi în România! Ramona Bădescu, Bosch: Studenţii din România sunt pregătiţi la un nivel similar cu cei din afară

10.08.2021, 00:08 Autor: Bogdan Alecu

♦ Tendinţa în cadrul multinaţionalelor este de a avea manageri şcoliţi drept lideri încă de pe băncile facultăţii pentru ca mai apoi să preia funcţii de conducere în cadrul companiei.

Studenţii români şcoliţi în universităţile de pe plan local pot fi la fel de bine pregătiţi precum cei care studiază în afară, iar diferenţa este dată numai de nivelul de dedicare şi de atenţia acordată de aceştia procesului de învăţare, consideră Ramona Bădescu, employer branding & talent management coordinator la Bosch România.

„Sunt diferenţe între studenţii pregătiţi în România şi cei din afară. Dar avem o sumă importantă de studenţi de la universităţi din ţară la un nivel similar de pregătire cu cei din afară. Am observat că cei care acordă atenţie şi sunt concentraţi şi orientaţi către zona academică au rezultate egale cu cei din afară. Ce am observat însă este în cazul stu­denţilor români capacitatea de adaptare şi intrare mai rapidă în ritmul unei organizaţii. Ei sunt mai devreme expuşi mediului de muncă, iar acest aspect contează. De partea cealaltă, cei din afară vin cu un plus în zona de înţelegere a unui cadru larg de informaţii, au o rapiditate în a înţelege astfel încât aceste lucruri sunt greu de tranşat“, a explicat Ramona Bădescu.

Bosch a demarat în 2014 şi pe plan local programul Junior Managers (JMP) dedicat formării şi modelării viitorilor lideri din organizaţie. În 2021, compania derulează ediţia cu numărul opt a programului ce pregăteşte tineri absolvenţi cu rezultate universitare foarte bune şi cu potenţial excepţional pentru a prelua roluri de lideri în organizaţie. Bosch are şapte noi poziţii deschise, adresate celor interesaţi atât de domeniul comercial, cât şi de cel tehnic, în cadrul unităţilor sale de producţie din Cluj şi Blaj. În prezent, JMP numără la nivel naţional 25 de absolvenţi şi tineri talentaţi care se regăsesc în diferite etape ale pregătirii şi formării lor profesionale ca viitori lideri, fiind expuşi tuturor ariilor specifice activităţilor de producţie, atât în ţară cât şi în alte locaţii Bosch din lume. Durata programului variază între 18 şi 24 de luni. Anual, prin intermediul JMP, Bosch oferă oportunităţi de carieră în diferite arii de interes, de la inginerie de producţie sau calitate, până la contabilitate de gestiune, logistică sau resurse umane.

„La Bosch, credem cu tărie că liderii sunt direct responsabili de succesul şi reputaţia companiei, iar scopul JMP este să susţină această viziune de formare a tinerilor care să conducă organizaţia viitorului“, a declarat Ramona Bădescu. „JMP este răspunsul nostru, ca organizaţie, la o lume în continuă schimbare, unde necesitatea dezvoltării abilităţilor de leadership nu a fost niciodată mai importantă“, a adăugat Bădescu.

Programul Junior Managers pregăteşte tineri cu potenţial excepţional pentru a prelua roluri de lideri în JMP. Acest program este structurat ca un pachet individual de proiecte, cu o mare expunere la diverse oportunităţi de dezvoltare şi cu un ghidaj oferit de mentori experimentaţi.

„Un procent semnificativ din managerii Bosch provin dintr-un program dedicat tinerilor talente. Acest program a avut prima ediţie în România în 2014 şi derulăm programul după cerinţele Bosch. Acum suntem la a opta ediţie de roluri deschise, cu ambele segmente de business, tehnic şi comercial. Formarea unui manager începe devreme şi este un proces care continuă. Acum tot mai mulţi tineri ocupă funcţii de lideri iar aportul tinerilor este unul important“, a spus Ramona Bădescu.

Din 2014, Bosch recrutează anual noi generaţii de Junior Managers, tineri ambiţioşi cu o viziune clară asupra obiectivelor de carieră. în ultimii şapte ani, peste 1.300 de tineri şi-au manifestat interesul pentru program şi au acceptat provocarea de a-şi dovedi abilităţile pe parcursul unui proces amplu şi intens de selecţie. Structurat ca un pachet individual de dezvoltare, JMP este un program de învăţare accelerată ce oferă o privire de ansamblu asupra afacerii în toată complexitatea sa, cu o abordare practică. În timpul programului, participanţii trec prin diferite fabrici, divizii şi departamente ale companiei. Aceştia participă la sarcini asociate activităţii şi proiectelor zilnice şi au acces la propriul buget de instruire. În plus, participanţii beneficiază de o expunere complexă la ariile principale din business-ul Bosch, atât în ţară cât şi în alte locaţii din lume, trecând printr-o succesiune de staţii a câte patru până la şase luni fiecare. Astfel, aceştia au posibilitatea de a combina expunerea la funcţiuni comerciale cu cele tehnice, cărora li se adaugă şi o staţie externă într-una din locaţiile Bosch din afara ţării. Viitorii lideri îşi pot cultiva competenţele în domeniile lor de interes, pe segmentele în care care performează cel mai bine şi care vor face diferenţa în evoluţia viitoare a organizaţiei. De asemenea, participanţii beneficiază de mentorat direct din partea experţilor Bosch, dar şi de o diversitate culturală şi a proiectelor, cărora li se adaugă interacţiunea permanentă cu tehnologii de ultimă generaţie. Programul îşi propune ca tinerii ce astăzi sunt la început de drum să îşi poată asuma responsabilitatea de a conduce un departament, după o perioadă de şase până la opt ani de la absolvire.

Pentru acest program, Bosch caută persoanele care au atât rezultate academice excepţionale şi un potenţial identificat în parcursul procesului de selecţie, cât şi capacitatea de a lucra în echipă şi de a-i motiva pe ceilalţi, excelente abilităţi interpersonale şi deschidere pentru de a-şi extinde rapid nivelul de cunoştinţe şi competenţele profesionale. Pentru participanţii la programul Junior Managers, aceasta reprezintă o oportunitate de dezvoltare profesională.

 

 

O campanie Ziarul Financiar și CEC Bank