ZF Investiți in România

ZF Investiţi în România! Roxana Mircea, REI Grup: Ministerele care gestionează fondurile europene trebuie să îşi crească urgent capacitatea administrativă

11.05.2023, 00:06 Autor: Alex Ciutacu

♦ Guvernul a încercat să contracteze şi experţi externi, însă sumele puse la bătaie sunt mici şi nu atrag interes.

Ministerele care gestionează programele sau măsurile pe fonduri europene trebuie să îşi crească urgent capacitatea administrativă astfel încât să realizeze mai repede şi mai atent evaluarea proiectelor, atra­ge atenţia Roxana Mircea, managing partner REI Grup, în emisiunea ZF Investiţi în România!, realizată în parte­neriat cu CEC Bank.

„Avem câteva ministere cu care lucrăm noi, Ministerul Mediului, Mi­nisterul Energiei, unde este clar că es­te necesară urgent creşterea apara­tu­lui care se ocupă de gestionarea aces­tor fonduri. Le-am transmis-o în ne­nu­mărate rânduri, sperăm să-şi anga­jeze urgent oameni sau să con­tracteze nişte firme, pentru că nu poţi gestiona miliarde de euro cu 20-30 de colegi“.

Consultanţii specializaţi în finan­ţări nerambursabile discută despre această lipsă de capacitate adminis­tra­tivă în dreptul ministerelor încă din 2020-2021, când zecile de mili­ar­de de euro din noul cadru multianual şi din PNRR existau doar la nivel de per­spec­tive şi discuţii. Acum, unele com­pa­nii ajung deja să renunţe la proiecte.

„Ne întrebăm cu toţii de ce nu s-au făcut lucrurile astea de anul trecut pentru că avem PNRR-ul aprobat de mult timp, eu sper să se găsească urgent o soluţie pentru că deja în rândul mediului de afaceri sunt nemulţumiri, oamenii nu mai au aşa multă încredere şi deschidere când văd că durează încă evaluarea un an astăzi în 2023“.

Roxana Mircea a semnalat şi modul în care abordează ministerele analiza proiectelor, întrucât multe proiecte sunt respinse fără a mai fi cerute clarificări. La un proiect, un minister chiar a transmis că există „po­sibilitatea de a cere două clari­fi­cări, nu obligaţia“.

„Avem nevoie de mai multă deschidere către mediul de afaceri şi haideţi să nu mai dăm cu ei de pă­mânt. Pe axa POIM 11.1 s-au respins 50% din proiectele depuse, pe pri­mării pe 11.2 s-au respins 75-80% din proiectele depuse. Noi am tras nişte semnale de alarmă, am spus că nu este în regulă să vehiculăm doar în spaţiul public declarativ că ne dorim absorbţie şi de fapt realitatea nu este atât de roz, din păcate“.

Guvernul se pregăteşte să înghe­ţe angajările la stat, ceea ce înseamnă că lipsa de capacitate din aceste mi­nis­tere nu se va rezolva prin angajări. Cealaltă soluţie ar putea fi contrac­tarea unor experţi externi, dar acest demers nu a avut succes până acum.

„Au făcut licitaţii dar sumele alocate au fost foarte mici. Chiar îmi spuneau colegii mei că pe şcoli era undeva la 100 şi ceva de lei să faci o evaluare.“

„Sumele alocate sunt micuţe, iar nişte oameni cu competenţe în zona de management de proiect cu 10-15 ani experienţă, sau chiar 5-6 ani, nu îţi vin să evalueze pe 150 de lei“.

Luna mai este una în care sunt anunţate mai multe axe şi măsuri pe fonduri europene, fie din cadrul multianual, fie din PNRR, iar consultanţii REI Grup estimeză că acestea totalizează circa 2 miliarde de euro pentru investiţii şi circa 2 miliarde de euro pentru producţia de energie verde.

„În momentul de faţă este deschisă axa pentru digitalizare şi eu spun să nu neglijeze aceşti 347 mil. euro pe digitalizare. Acele companii, medii, mijlocii, care au nevoie de software, să acceseze aceşti bani pentru că nu ne vom mai întâlni cu aceste finanţări. Vorbim de finanţări care merg până la 90% finanţare nerambursabilă“.

Această măsură ar trebui să finanţeze circa 7.000 de proiecte, iar până în prezent sunt aproximativ 200 depuse. Proiectele trebuie depuse până la finalul lunii iunie.

O campanie Ziarul Financiar și CEC Bank