ZF Investiți in România

ZF Investiţi în România! Un proiect ZF şi CEC Bank. Retailerul Republica BIO a ajuns deja în peste 500 de locuri cu produsele din gama Sănăţele, lansată în decembrie 2021

02.06.2022, 00:06 Autor: Alex Ciutacu

Compania investeşte 500.000 de euro în 2022 pentru vânzări, marketing şi produse noi Cifra de afaceri s-a situat la 1,8 mil. euro anul trecut, iar ţinta pentru finalul anului curent este de 2,5-3 mil. euro. 

Gama de gustări sănătoase lansată sub bran­dul Sănăţele a ajuns deja în peste 500 de spaţii de vânzare în mai puţin de şase luni de la lan­sare, iar negocierile cu grupurile de retail con­tinuă, a povestit Ciprian Stancu, fondator al Re­publica BIO, în emisiunea ZF Investiţi în România!, realizată în parteneriat cu CEC Bank. 

„În momentul acesta suntem prezenţi cam în 500 de spaţii, avem discuţii foarte avansate cu grupuri de retail care fac parte din segmente precum benzinării, lanţuri de magazine din retailul modern, lanţuri de cafenele, precum şi lanţuri care operează automate pentru băuturi şi gustări“. Primele spaţii în care au intrat produsele au fost cele ale Farmaciei Tei şi cele ale Bebe Tei, parteneri care au stat lângă Republic BIO încă din etapa de testare şi degustare a produselor. În ultimele luni, compania a anunţat că a semnat şi un parteneriat cu reţeaua de cafenele 5 to go.  „În 5 to go suntem în peste 200 de spaţii în acest moment şi suntem prezenţi în alte reţele mai mici. Mai avem două deal-uri în execuţie acum, sunt semnate, şi vor mai adăuga încă 100 de spaţii“. 

Antreprenorul a anunţat odată cu lansarea acestei game că vrea să ajungă la vânzări anuale de 1 milion de euro pe segmentul de Sănăţele, în timp ce vrea să intre cu ele în 1.000 de spaţii până la finalul anului. 

„Eu sunt încrezător că putem livra sta, depinde mult de ritmul de implementare al unui contract, întrucât poate dura şi până la şase luni. Acum, experienţa noastră ne spune că avem capacitatea să implementăm cam în două luni orice contract, dar nu e vorba doar de voinţa noastră. Eu îmi păstrez această estimare în privinţa vânzărilor şi îmi păstrez estimarea în privinţa punctelor de vânzare. Considerăm că până la finalul anului vom ajunge listaţi în peste 1.000 de locaţii“. 

Republica BIO va investi circa 500.000 de euro în 2022, iar aceste fonduri se vor îndrepta către vânzări, marketing şi produse noi. Antreprenorul mai are şi alte branduri pregătite de lansare. 

„Noi suntem o companie care a creat două branduri până în momentul de faţă, Republica BIO şi Sănăţele. Avem parcate mai multe alte branduri la care lucrăm şi care se află în diferite faze de maturitate, execuţie şi strategia de a ieşi în piaţă este deja făcută. Dar ca să putem naviga în vremurile pe care le anticipăm pentru următoarele luni trebuie să ne concentrăm pe aspectele care credem că ne duc nu doar la supravieţuire, ci ne şi aduc prosperitatea şi resursele pentru a investi în proiectele viitoare“. 

Produsele marcă proprie Republica BIO sunt realizate în parteneriat cu producători din mai multe ţări, inclusiv România, în contextul în care materiile prime petnru acestea vin de pe tot mapamondul în afară de China. În cazul Sănăţelelor, acestea sunt produse cu un singur partener din Italia. 

„Lucrăm în total cu şapte fabrici din Europa şi parte din ADN-ul nostru ca brand este să lucrăm doar cu ingrediente certificate şi datorită diferenţelor în certificarea ecologică dintre China, Europa şi SUA, decizia noastră a fost să nu lucrăm cu ingrediente din China, chiar dacă luăm ingrediente din SUA, America de Sud sau întreg continentul african“. 

Modelul de lucru în parteneriate de producţie în locul unei relaţii cumpărător-vânzător a ajutat Republica BIO în contextul dificil al anului 2022, astfel încât partenerii de producţie au absorbit parţial creşterile de costuri din partea de manufactură.

„Cel mai recent exemplu este un producător din Italia despre care am informaţia că multora dintre clienţi le-au crescut preţurile cu 15-20%, la noi a venit cu o creştere de 4%, spunându-ne că absoarbe o parte a acestor creşteri de preţuri la inputurile din procesul de producţie“. 

Cifra de afaceri a companiei pentru anul 2021 s-a ridicat la 1,8 mil. euro, iar Ciprian Stancu, acţionarul majoritar al firmei, consideră că în 2022 aceasta se va plasa între 2,5 şi 3 mil. euro. Numărul de angajaţi şi colaboratori ai companiei se situează la circa 20 de persoane. 

„Creşterea cea mai mare vine din Sănăţele, cred că vom termina execuţia bugetară cu o cifră oriunde între 2,5 şi 3 mil. euro, ţinând cont şi de potenţialele efecte negative dacă acests război mai continuă câteva luni. Dacă mai continuă, vom fi mai aproape de 2,5 mil. euro, ceea ce e oricum un rezultat foarte bun în contextul actual“.

O campanie Ziarul Financiar și CEC Bank