ZF Investiți in România

ZF Investiţi în România! Un proiect ZF şi CEC Bank. Valentin Ivănescu, Alira Grand Vins: Vrem să creştem ponderea exporturilor de la 25% spre 40%

15.06.2022, 00:06 Autor: Bogdan Alecu

Turismul viticol este unul cu potenţial în România, iar dacă în prezent toate cramele au şi spaţii pentru degustare, în următorii ani vor urma şi cele de cazare, după modelul celor din Italia sau Franţa.

„Sunt tot mai mulţi turişti interesaţi şi de turismul viticol şi astfel se pot dezvolta anumite zone şi din punctul de vedere al cazării. Acum se pot degusta vinuri la toţi producătorii. Şi la noi există spaţii de degustare, dar nu avem spaţii de cazare. Cred că mai este nevoie de puţin timp. Mai este de lucru şi la infrastructura rutieră care să faciliteze accesul. La noi şoseaua dintre Cernavodă şi Ion Corvin, care trece prin dreptul viilor noastre, este în reabilitare spre exemplu. Ar mai fi necesari 5-10 ani pentru a avea turism viticol“, a spus Valentin Ivănescu, CEO-ul producătorul vinurilor Alira Grand Vins.

Compania românească Alira Grand Vins a deschis crama Aliman, în judeţul Constanţa: o investiţie de peste 5 milioane de euro, utilată cu o linie de procesare de ultimă generaţie şi surse regenerabile de energie.  Crama Aliman a luat naştere în iulie 2019 şi a fost finalizată în acest an. Valoarea totală a investiţiei se ridică la 5,23 milioane euro, din care finanţarea publică este de 2,5 milioane euro, obţinută de la Agenţia pentru Finan­ţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

„Avem un partener nou din Cehia care a dorit să investească într-o cramă 5,2 mil. euro cu 2,5 mil. euro finanţare din fonduri euro­pene. Acolo se vor produce şi procesa şi vinurile Alira dar şi producătorilor din zonă. Va avea o capacitate de 1,2 mil. litri, capacitate care permite să avem răbdare cu vinurile. Revenirea HoReCa ne-a ajutat pentru că suntem o cramă - boutique. Revenirea deja se simte în cifre, în rulaj şi sper să revenim la rezultatele de dinainte de pandemie“, a subliniat CEO-ul companiei.

Alira Grand Vins va veni în acest an cu primul vin alb baricat pe care îl vor lansa în două luni.

„Aşteptăm să vedem cum va fi clima în perioada de coacere, iulie-august. Suntem în acest an cu un chardonnay, maturat în baric timp de şapte luni. Vor fi 3.400 de sticle pentru HoReCa şi magazine de specialitate. Peste două luni îl vom lansa şi în alte două săptămâni va ajunge la vânzare.“

„Gusturile evoluează spre vinurile mai seci iar trendul s-a păstrat în perioada pandemică. Acasă oamenii au încercat vinuri pe care nu le-ar fi gustat într-un restaurant“, a explicat CEO-ul.

Compania Alira Grand Vins a fost înfiinţată în 2016, de către unicul acţionar Patrik Simek, un investitor privat cu experienţă juridică şi un bun cunoscător de vinuri, pasionat de soiurile româneşti.

O campanie Ziarul Financiar și CEC Bank