ZF Investiți in România

ZF Investiţi în România! Valeriu Velciu, Electrotel: În criză trebuie să investeşti dacă vrei să supravieţuieşti. Noi avem contracte inclusiv cu firmele concurente

20.05.2022, 00:07 Autor: Bogdan Alecu

Miza micilor producători o reprezintă atragerea de forţă de muncă şi supravieţuirea pe o piaţă concurenţială puternică, unde acţionează giganţi internaţionali.

Valeriu Velciu, preşedinte, director general şi acţionar în cadrul Electrotel, una dintre cele mai de succes companii din sudul României, producătoare de tablouri elec­trice de joasă şi medie tensiune şi dulapuri de automatizare, este de părere că inves­tiţiile sunt esenţiale într-o perioadă de criză, pentru a asigura dezvoltarea compa­niei.

„A trecut pandemia, acum trece peste noi o altă situaţie încordată. Filosofia noastră în această perioadă a fost aceea de a continua programul de investiţii, de dezvoltare. A mers greu însă. Am continuat investiţiile – nu la nivelul pe care ni l-am propus iniţial. Atunci când e criză trebuie să investeşti pentru ca atunci când se termină, să ieşi întărit“, a spus Valeriu Velciu în cadrul emisiunii ZF Investiţi în România!, realizată de ZF şi CEC Bank.

El a subliniat că întârzierile de pe lanţul de aprovizionare au lovit activitatea mai mult decât pandemia în sine.

„Noi dacă avem o piesă lipsă la un tablou electric nu îl putem factura clientului. Poate găsim înţelegere, unii mai plătesc în avans spre exemplu. De aceea avem parteneri care ne ajută şi există o solidaritate pe întreg lanţul. Putem sta şi 8 luni cu echipamente terminate, dar cu o componentă lipsă. Uneori trimitem aşa, alteori trebuie să aşteptăm. În aceste condiţii ne-am finanţat producţia în condiţii mai grele şi am beneficiat de înţelegerea celor de la CEC Bank, cu care colaborăm de foarte mulţi ani“, a spus preşedintele Electrotel.

El explică faptul că o parte din investiţii s-au transformat în credite de lucru pentru a face faţă decalajelor din piaţă.

„Această criză a avut ca efect nu neapărat creşterea preţurilor cât creşterea termenelor de livrare – de ladouă zile sau două săptămâni am ajuns la şase luni. În tot acest timp trebuie finanţată producţia, trebuie să plăteşti furnizorii pentru că nu toţi pot aştepta. Ce gândeam acum doi ani nu a decurs cum plănuisem. Ideea a fost să rezistăm, să supravieţuim. Firmele care vor depăşi această perioadă vor ieşi întărite. Mulţi dau faliment, firmele din alte ţări sunt mai competitive deoarece pe alte pieţe guvernele au luat măsuri foarte serioase şi există riscul ca noi să ajungem ca în România să producem mai scump decât în ţări vest-europene tocmai din cauza acestor injecţii de capital“, a spus acţionarul Electrotel.

Miza supravieţuirii şi creşterii pe o piaţă dominată de nume precum Siemens, General Electric sau Schneider a fost aceea de a deveni furnizorii acestora. „Noi am reu­şit să supravieţuim pe această piaţă, tocmai având parteneriate cu giganţii care activează pe piaţă precum Schneider sau Siemens. Noi colaborăm cu ei, cu concu­renţii noştri de 15 ani şi sunt divizii de ale lor care cumpără de la noi echipamente“, a spus Valeriu Velciu.

„Tot ce producem pentru aceste companii foarte mari sunt produse realizate şi proiectate la Electrotel şi au montată eticheta Electrotel, chiar dacă producem pentru Siemens sau General Electric. Acest lucru ne-a ajutta foarte mult, de a fi subcontractor şi partener pe termen lung.“

Pe de altă parte, provocarea o reprezintă forţa de muncă, iar Electrotel a apelat la soluţia de a „importa“ forţă de muncă din India.

„Timp de 14-15 ani am fost un angajator care a crescut încontinuu. Am pornit de la 200 de oameni, când am cumpărat de la un investitor străin. Am ajuns la peste 500, dar de când a început pandemia au fost oameni care s-au pensionat sau şi-au încetat activitatea de frică să nu se îmbolnăvească şi nu am mai angajat. Am pierdut cam 25% din oameni. Am început să recrutăm ingineri din India, cu rezultate bune. Aici nu găsim nicio formulă de a angaja ingineri români. Care mai sunt au deja un loc de muncă, nu toţi vor să lucreze într-o fabrică iar pe tineri nu reuşim să îi stabilizăm deoarece vin, învaţă şi pleacă“, a spus preşedintele companiei.

Electrotel, fostul IPTE, avea înainte de 1989 inclusiv un liceu asociat pentru pregătirea viitoarei forţe de muncă, aşa cum şi Rulmentul, actualul Koyo, are acum un liceu tehnologic asociat, lângă fabrică. În cazul IPTE/Electrotel, nu s-a mai menţinut colaborarea cu sistemul de învăţământ înainte ca aceasta să fie preluată de Valeriu Velciu.

O campanie Ziarul Financiar și CEC Bank