ZF Investiți in România

ZF Investiţi în România! Bogdan Cange, Fortim: Investitorii se vor uita şi la birouri de clasă B sau C pe care să le renoveze şi ulterior să le reînchirieze. Volumul total al investiţiilor de pe piaţa imobiliară din România a fost de 919,45 milioane de euro în 2021, în creştere cu 4% faţă de anul precedent

24.02.2022, 00:07 Autor: Bogdan Alecu

♦ Piaţa investiţiilor imobiliare se află pe trend crescător în ultimii trei ani, nefiind influenţată de pandemie.

Apetitul investitorilor pre­zenţi pe piaţa locală pentru active din zona office îi va determina să se uite şi la clădiri de clasă B sau C pe care să le renoveze şi ulterior să le reînchirieze, a explicat Bogdan Cange, managing partner, business development, Fortim Advisors, în cadrul emisiunii ZF Investiţi în România, realizată de ZF&CEC Bank.

Piaţa investiţiilor imobiliare se află pe trend crescător în ultimii trei ani, nefiind influenţată de pandemie. Volumul total al investiţiilor de pe piaţa imobiliară din România a fost de 919,45 milioane de euro în 2021, în creştere cu 4% faţă de anul precedent, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanţă imobiliară Fortim.

„Anul acesta tot zona de birouri va fi driverul pe piaţa locală. Vor fi active core, proiecte noi, la primul sau al doilea ciclu de închiriere, cu un grad mare de ocupare. Anul trecut acestea au fost 80% din tranzacţiile de pe zona de birouri. Credem că vom vedea o modificare şi spre active value-add, precum clădiri de birouri de clase inferioare şi care se pot reînchiria în urma unor investiţii. Indotek a cumpărat în zona Băneasa o clădire de clasă B în Băneasa. Ne aşteptăm la mai multe astfel de tranzacţii deoarece cele core nu mai sunt la fel de multe“, a explicat Bogdan Cange.

Anul 2021 a adus tranzacţii investi­ţionale de 919,45 mil euro, în condiţiile în care în anul 2020 s-au realizat tranzacţii de 884,6 mil euro, iar în 2019 de 714,2 mil euro. În topul segmentelor de piaţă pentru care şi-au arătat interes investitorii în 2021 pe primul loc se situează clădirile cu destinaţie de birouri, pe locul doi segmentul industrial, pe locul trei retailul (malluri şi centre comerciale), pe locul patru domeniul hotelier şi pe ultimul loc sectorul public.

„La nivel european tranzacţiile de investment au fost anul trecut de 270 mld. euro, iar 50% din această sumă în UE a fost reprezentată de zona industrială. În România vorbim de tranzacţii de 920 mil. euro, unde industrialul reprezintă numai 30%. La noi în continuare pe primul loc sunt birourile cu 40%. La nivel de UE birourile nu sunt nici măcar pe locul doi – unde sunt hotelurile cu 30% din investiţii, care la noi au un procent extrem de mic. Comun avem însă nivelurile de volum, de tranzacţionat, au revenit la perioada de dinainte de pandemie. În 2022 ne aşteptăm să depăşim pragul de 1 mld. euro, valoare pe care am mai trecut-o în 2008 şi 2018“, a spus consultantul.

În trimestrul al patrulea din 2021 s-au dat în folosinţă patru clădiri de birouri cu spaţii de clasă A, cu o suprafaţă totală de 91.900 mp. Una din aceste clădiri premium se află în zona ultracentrală: Dacia One, cu o suprafaţă totală de 15.000 mp, iar cealaltă clădire Miro Offices se află în zona de nord, având o suprafaţă închiriabilă de 22.900 mp. Proiectul Dacia One este închiriat 100% încă de la deschidere, iar Miro mai are disponibile doar circa 4.000 mp (mai puţin de 20% din totalul spaţiilor).

Tot la sfârşitul anului s-au livrat şi două clădiri în zona de centru-vest: prima fază din proiectul One Cotroceni Park din apro­pierea staţiei de metrou Răzoare, cu spaţii care au o suprafaţă de 46.000 mp şi un proiect de mai mici dimensiuni, Politehnica Tower, de 8.000 mp.

Cu aceste clădiri noi, stocul modern de spaţii de birouri se ridică astfel la o suprafaţă totală de 3.947.000 mp, la începutul acestui an. Gradul de neocupare a crescut uşor în ultimul trimestru din 2021, la 12,68% (de la 12,41% cât a fost în trimestrul trei din 2021).

 

O campanie Ziarul Financiar și CEC Bank