ZF IT Generation

Alexandru Stănescu, cofondator şi CEO al InstantSpace – platformă de rezervări pentru evenimente corporate: Am ajuns la investiţii totale de 600.000 euro. Anul acesta vrem să avem înrolate peste 200 de hoteluri din toată ţara

7 iul 2022 Autor: Ioana Nita

Start-up-ul a fost evaluat la 4 milioane euro odată cu finanţarea seed de 500.000 euro pe care a obţinut-o de la Early Game Ventures.

Start-up-ul local InstantSpace, care a dezvoltat o platformă de tipul Booking.com pentru rezervarea online a sălilor de conferinţă din hoteluri pentru organizarea evenimentelor corporate, şi-a propus ca până la finalul acestui an să ajungă la peste 200 de unităţi hoteliere înrolate în platformă şi la peste 100 de evenimente pe lună gestionate cu ajutorul soluţiei sale. Pentru a-şi atinge obiectivele, start-up-ul va aloca o parte consistentă din finanţarea de 500.000 euro obţinută recent pentru promovare la nivel naţional. După consolidarea pe piaţa locală, InstantSpace vrea să se extindă în Israel şi pe pieţele din Europa de Est.

„Până la sfârşitul anului ne propunem să avem cel puţin 200, dacă nu 250 de hoteluri, şi în toamnă, pentru că acum s-a terminat sezonul evenimentelor corporate, urmează vacanţa, sperăm să ajungem la peste 100 de evenimente pe lună. În acest moment, avem câteva zeci de hoteluri partenere şi avem colegi care se ocupă de înrolarea lor acum - îi ajută să se înregistreze, să se listeze în platformă. Marea majoritate a hotelurilor înscrie în acest moment în platformă sunt din Bucureşti, urmând să ne extindem în toată ţara, bineînţeles pas cu pas, oraş cu oraş. În România la ora actuală, din datele pe care le avem noi, sunt în jur de 800.000 de hoteluri, dar cele pe care le dorim ca parteneri sunt în jur de de 550-600“, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation, la rubrica Start-up Pitch, Alexandru Stănescu, cofondator şi CEO al InstantSpace. El a adăugat că printre hotelurile înrolate în prezent în InstantSpace se numără Sheraton, Hilton Garden Inn, Novotel, Ibis, Radisson ş.a.m.d.

Platforma InstantSpace a fost recent lansată către public, însă proiectul a fost demarat în 2020, chiar la începutul declanşării pandemiei, cu ajutorul unei investiţii iniţiale de tip pre-seed în valoare de 100.000 euro.

„Prima finanţare a fost micuţă, în jur de 100.000 de euro, dar a fost suficientă pentru a construi platforma. Practic, ne-a luat atât de mult timp pentru că noi nu am construit doar o platformă care face un listing, ci mai avem o tehnologie destul de sofisticată în spate, în sensul că noi ne conectăm în timp real la sistemele de management hotelier. Majoritatea hotelurilor pe plan global şi bineînţeles şi în România folosesc sistemul PMS (Property Management System) de la Oracle care se numeşte Opera şi care este un sistem extrem de complex. Noi avem un parteneriat cu Oracle, am obţinut foarte multe autorizaţii de la ei, şi am construit un API care se leagă la un API de-al lor care la rândul lui se leagă la sistemul lor şi practic aşa putem vedea în timp real dacă există disponibilitatea pe săli de conferinţe şi pe camere şi să transmitem această informaţie în platformă. În momentul în care cineva caută şi îşi introduce datele - unde vrea să facă evenimentul, la ce dată, câţi participanţi - sistemul face o selecţie pe baza criteriilor introduse de respectiva persoană şi dacă hotelul este disponibil, este afişat în platformă, iar dacă nu este disponibil, nu este afişat“, a explicat Alexandru Stănescu cum funcţionează mai exact tehnologia creată.

Fiind conectată direct la sistemele de management hoteliere, platforma InstantSpace simplifică întregul proces de rezervare a spaţiilor pentru evenimente şi de contractare a serviciilor conexe - catering, închirierea echipamentelor tehnice, cazare, etc. Practic, închirierea unui spaţiu pentru un eveniment / conferinţă şi a serviciilor necesare se poate face acum la fel de uşor ca şi rezervarea unei camere pe platforme populare precum booking.com sau expedia.com, conform reprezentantului InstantSpace.

Start-up-ul a obţinut recent o finanţare de tip seed în valoare de 500.000 euro, care se adaugă investiţiei de tip pre-seed, de 100.000 euro, pe care a primit-o în vara lui 2020.

“Am început să lucrăm cu foarte puţin timp înainte de venirea pandemiei şi practic prima finanţare de pre-seed necesară pentru a construi platforma, am primit-o puţin după eliberarea din lockdown. Adică finanţatorii noştrii, Early Game Ventures, Sparking Capital şi încă un angel investor, au avut foarte mult curaj şi încredere în noi şi au investit în primul an de pandemie. Prima finanţarea a fost pentru a construi platforma, iar a doua finantare pe care am primit-o acum o vom folosi pentru a lansa produsul practic - pentru a investi în marketing şi în continuare în dezvoltarea platformei”, a detaliat cofondatorul şi CEO-ul InstantSpace.

Cea de-a două rundă de finanţare, în valoare totală de 500.000 de euro, a fost condusă de  EGV, cu participarea Sparking Capital şi a unor business angels străini, iar evaluare a companiei a ajuns la 4 milioane euro. DLA Piper a furnizat consultanţă juridică în România, iar compania de avocatură Igal Arnon în Israel.

“Am ajuns la o evaluare destul de de mare având în vedere echipa, experienţa şi partea tehnologică pe care o avem. Banii trebuie să ne ajungă pentru un an, dar noi credem ca o să ne mişcăm mult mai repede în acest an şi vom ajunge în etapa următoare mai rapid”, a punctat el.

Pe termen mediu, InstantSpace vrea să se extindă în Israel, precum şi pe pieţele din Europa de Est.

“În momentul în care vom avea un număr de hoteluri suficient de mare, clienţi suficient de mulţi şi o să avem deja lecţiile făcute, o să începem să ieşim şi în alte ţări. Practic, tehnologia există, site-ul în engleza există, putem ieşi oricând oriunde. O să ne intereseze să lansăm şi în Israel pentru că şi o parte din investitorii noştri sunt acolo, deja am deschis şi o filială acolo şi o să ne extindem probabil în Europa de Est. Ungaria, de exemplu, este o piaţă extrem de interesantă. În România noi tre să mergem şi la Cluj, şi la Iaşi, şi la Timişoara, şi la Arad, şi la Oradea ca să vorbim cu hotelierii, în timp ce în Ungaria 80% din evenimente se întâmplă în Budapesta sau în jurul ei. Adică din punct de vedere logistic este mai simplu, este mai mică ţara, dar cifrele sunt mai mari”, menţionat Alexandru Stănescu.

 

O campanie Ziarul Financiar Partener: BCR