ZF IT Generation

Videoconferinţa ZF IT Generation. Companiile mici de IT pot face diferenţa în noua economie creată de criză, prin competenţele pe care le au

1 mai 2020 Autori: Alex Ciutacu , Ştefan Stan

Industria de IT rămâne un punct de interes pentru investitori şi în criză, un exemplu fiind acela că tranzacţiile care se discutau anterior izbucnirii pandemiei sunt în continuare pe masă.

Companiile mici de tehnologie pot face diferenţa în noua economie conturată de criză prin competenţele care le au şi care le pot ajuta să traverseze furtuna care urmează, au declarat partici­panţii la videoconferinţa ZF IT Generation - „Cum se adaptează start-up-urile de tehno­logie la noua criză şi care vor fi câştigătorii“.

„Companiile mici din zona de tech simt că pot să facă leverage foarte bun pe com­petenţe. Chiar dacă nu au capital disponibil, pot face diferenţa în noua economie care vine prin competenţele lor. Acesta este un semnal important şi un lucru bun pentru România, pentru că noi suntem relativ expuşi la serviciile de IT“, a declarat Sergiu Mircea - director executiv marketing, Banca Transil­vania. „Când eşti mic te poţi adapta mai repede. Orice criză te poate distruge, dar sunt şi multe oportunităţi. Am văzut în ecosis­te­mul nostru de companii că lucrurile s-au miş­cat relativ repede după prima etapă de criză“.

„În criză puterea de adaptare este elementul de bază. Multe dintre startup-uri au găsit soluţii pentru a-şi continua businessul cât mai aproape de nivelul dinainte de criză, folosind soluţii digitale şi asigurând siguranţa angajaţilor“, a punctat Ovidiu Ghiman, director executiv comercial segment business, Telekom România. El a anunţat în cadrul emisiunii că grupul de comunicaţii cu afaceri anuale de 1 mld. euro se alătură ca partner al proiectului ZF IT Generation, alături de Banca Transilvania, Stratulat & Albulescu, Cushman & Wakefield Echinox şi Mindspace.

„Cred mult în ZF IT Generation, este o oportunitate pentru noi să sprijinim startup-urile, şi ne alăturăm cu mare interes întregii iniţiative“.

 

Sergiu Mircea

director executiv marketing, Banca Transilvania

- Când eşti mic te poţi adapta mai repede. Orice criză te poate distruge, dar sunt şi multe oportunităţi. Am văzut în ecosistemul nostru de companii că lucrurile s-au mişcat relativ repede după prima etapă de criză.

- Companiile mici din zona de tech simt că pot să facă leverage foarte bun pe competenţe. Chiar dacă nu au capital disponibil, pot face diferenţa în noua economie care vine prin competenţele lor. Acesta este un semnal important şi un lucru bun pentru România, pentru că noi suntem relativ expuşi la serviciile de IT.

- Ne-am concentrat în primele zile pe zona administrativă, de continuitate, apoi pe digitalizare. Odată ce eşti digitalizat într-o bancă din România te poţi descurca bine, dar lucrurile se complică atunci când produsele originează în unităţi.

- Am reuşit să accelerăm multe proiecte care ar fi ieşit în următoarele 3-4 luni. Am reuşit zilele trecute să ducem în walletul nostru un card digital fără ca el să fie încă fizic, poţi avea cardul în BT Pay şi să plăteşti direct, iar cardul să vină peste o săptămână.

 

Ovidiu Ghiman

director executiv comercial segment business,

Telekom România

- E o situaţie specială, este clar că nu a previzionat-o nimeni, e un context nou, cu multe provocări şi oportunităţi. În această perioadă în care distanţarea este importantă vedem mai mult ca oricând cât contează comunicaţiile şi tehnologia noastră în viaţa de zi cu zi, întrucât ele sunt cele mai importante pentru a ţine legătura cu colegii, familia, într-un mod sigur.

- Este clar că 2020 este un context dificil pentru toate companiile. Dacă mă refer la startup-uri în mod special, cred că ele sunt într-o zona de risc şi sunt afectate pe de o parte de evoluţia cererii pentru produsele lor, pe de altă parte pot fi afectate de lipsa oportunităţilor de finanţare.

- Cred mult în ZF IT Generation, este o oportunitate pentru noi să sprijinim startup-urile, şi ne alăturăm cu mare interes întregii iniţiative. Vom urmări cu foarte mare atenţie tot ce se discută în această platformă şi o vom considera o sursă de inspiraţie pentru noi ca să înţelegem dinamica acestor startup-uri.

 

Silviu Stratulat,

managing partner, Stratulat & Albulescu

- Ca idee generală pot spune că din tot portofoliul de tranzacţii la care lucram înainte de intrarea în această vacanţă forţată, singurele tranzacţii care şi-au urmat cursul sunt cele care au vizat companii din zona de IT.

- Pot spune că toate tranzacţiile în care am lucrat în zona startup-urilor şi a companiilor de scale-up, precum şi tranzacţiile cu o valoare mai însemnată, au continuat, ba chiar au apărut şi altele noi. Am fost contactaţi de o firmă din Marea Britanie care e interesată să cumpere în România o firmă care dezvoltă softwre pentru industria hotelieră. E interesant că  în contextul în care avem sectorul turistic complet blocat, avem intenţia de achiziţie şi nu în condiţii precare financiare, ci chiar în condiţii de negociere de la egal la egal.

- Eu cred că există câştigători în orice criză, cred că există oportunităţi.

- Criza creează o altă oportunitate şi cred că cea mai importantă este cea a valorii resursei umane. Am văzut o tendinţă şi încurajez companiile din zona de tehnologie să caute oameni, şi nu neapărat IT-şti. Cred că putem atrage talent pentru mai târziu şi să avem o înţelegere financiară faţă de acel om talentat care să ne permită treptat o acomodare la condiţiile de piaţă.

 

Cristina Man

managing associate, Stratulat & Albulescu

- De ce toate lucrurile trebuie să fie aşa de complicate, în special la Registrul Comerţului? Este un proces birocratic infinit. Acum avem câteva măsuri care s-au luat în această perioadă, simplificarea unor formalităţi, care noi sperăm să rămână şi după ridicarea stării de urgenţă.

- Oamenii care lucrează în aceste instituţii nu sunt la nivelul nostru de digitalizare. Procedurile sau formalităţile de îndeplinit au intrat într-o zonă foarte lentă. Startup-urile şi antreprenorii din spate trebuie să aibă răbdare în această perioadă.

- Sunt startup-uri unde lucrăm la finanţare şi suntem blocaţi din cauza Registrului Comerţului. S-au depus documentele de câteva săptămâni şi încă nu a ieşit actul să poată merge mai departe investiţia.

- Observăm cu bucurie că investiţiile încă merg, există nu doar investiţii care au fost începute înainte de perioade de criză, ci şi proiecte noi.

- Piaţa şi munca în zona aceasta au fost caracterizate mereu de un ritm alert, care acum a încetinit. Este o precauţie acum pe partea investitorilor, care acordă mai mare atenţie negocierii unor cauza contractuale, dar nu cred că aceste realităţi ar trebui să ne înspăimânte deocamdată.

 

Cristian Munteanu,

managing partner, Early Game Ventures

- Se vede în piaţă o încetinire a ritmului de tranzacţii, o frică a startup-urilor de a veni spre investitori. S-a schimbat atitudinea.

- Foarte mulţi fondatori evită în momentele de incertitudine maximă o discuţie cu investitorul, pentru că nu au un răspuns la întrebările câţi bani ridici şi la cât evaluezi. Probabil folosesc acest timp să se gândească, dacă e momentul oportun să facă un fund raising acum sau să amâne un an sau mai mult.

- Noi încă de anul trecut am încetat să facem investiţii în startup-uri sensibile la criză, din cauză că ne temeam de o recesiune. Nu ştiam că urma să fie declanşată de o criză medicală. Din punctul de vedere al poziţionării, noi eram pregătiţi, am avut o strategie defensivă. Probabil acum vom face trecerea spre o strategie agresivă.

 

 

 

Dan Mihăescu,

founder, managing director, Gapminder

- Suntem puţin cam înaintea furtunii din punct de vedere economic. Nu vorbim aici doar de un îngheţ, ci de o carantină care va fi ridicată gradual. 

- Ştim că situaţia actuală nu este ceva simplu şi scurt. Va dura mult. E ceva ce va influenţa foarte mult ce se întâmplă la nivel macroeconomic, inclusiv ecosistemul de startup-uri. Estimăm că va mai fi o perioadă de distanţare de 6 luni, poate, după care credem că va începe o perioadă de relansare cam de un trimestru. Şi apoi revenirea poate merge cel puţin patru trimestre, iar acesta este un scenariu mediu. Normal că va influenţa ecosistemul de startup-uri. E liniştea dinaintea furtunii. Cred că este o perioadă foarte bună pentru ajustări.

 

 

Mihail Gîrneţ,

managing director, Bob Concierge

- Nu ne-a afectat atât de mult această criză, am continuat pe toate domeniile proiectul nostru. Am beneficiat de o accelerare a unor procese, echipa a reacţionat foarte bine. Am lansat câteva feature-uri noi pe care le planificasem, cu o viteză mai mare decât estimasem iniţial. Am reuşit să lansăm aplicaţiile mobile pe iOS şi Android în piaţă.

- Am avut o creştere din partea unui segment de clienţi pe care nu contam atât de mult, segmentul de peste 60 de ani. Şi-au făcut conturi în aplicaţie, au devenit clienţi fideli. Suntem încă în perioada de dezvoltare şi de validare a proiectului.

 

Ştefan Iarca,

cofondator, XVision

- Compania noastră se ocupă cu dezvoltarea unor algoritmi de inteligenţă artificială care să asiste în analiza radiografiilor pulmonare.

- Ce se întâmplă acum este o sabie cu două tăişuri, legat de planurile noastre de dezvoltare.

- Noi avem câteva discuţii, unele au accelerat, altele s-au oprit total. În momentul de faţă suntem integraţi în cadrul mai multor spitale din România. Am semnat de curând un parteneriat cu o serie nouă de spitale, unde aşteptăm să începem să facem integrarea şi să vedem cât putem să îi ajutăm pe doctori. Este o perioadă extrem de dificilă pentru a face planuri, mai ales pentru un startup.

 

 

Alin Dobra,

fondator & CEO, Bunnyshell

- Vedem creşteri foarte accelerate, clienţi care au crescut chiar şi cu 500% de la o lună la alta. Am încercat să privim de la zero strategia de acum înainte, prin prisma unei noi lumi. Nu ne aşteptăm ca lucrurile să se întoarcă la normalitate şi încercăm să gândim prin ochii acestei lumi noi ce vom face în continuare. Am văzut că toţi clienţii noştri din online au forţat această trecere.

- Vedem o digitalizare forţată la companii şi la stat pe zona de educaţie, ceea ce ne arată că se poate. Din cauză că este o digitalizare forţată, nu ai timp şi resurse pentru o strategie durabilă de digitalizare pentru 2-3-5 ani. Trebuie să se întâmple rapid în zona de retail, educaţie şi multe alte industrii care trebuie să se reinventeze acum.

 

Mario Popescu,

CEO & cofondator,

Mission Critical

- Este greu în această perioadă, mai ales pentru o parte din companii, care au fost foarte afectate. Dar noi putem ajuta. În orice industrie eficientizarea este necesară, automatizarea de procese va ajuta inclusiv la automatizarea părţii financiare a fiecărei companii.

- Mai avem un parteneriat în zona Asiei, discutăm cu parteneri din Elveţia, Olanda, zilele trecute am vorbit cu un potenţial lead pentru Suedia – vrem să ducem tehnologia în regiune, nu ne bazăm în principal pe piaţa din România, dar putem ajuta unde este nevoie.

 

Florin Stoian,

fondator, Milluu

- În toamnă vor fi reguli noi, sute de mii de studenţi vor avea nevoie să îşi găsească spaţii de locuit, în condiţiile în care nu vor putea sta la cămin mai mulţi în camere.

- O soluţie ca a noastră care vine să digitalizeze procesele şi să-i ajute pe oameni să închirieze o cameră într-un apartament în câteva minute nu poate decât să ajute.

- Aceste momente ne fac încă o dată să ne dăm seama că schimbarea este evidentă, este necesară şi imperativă în perioada în care urmează.

- Cererea pentru închirieri de apartamente se va dubla în următorii 3-5 ani.

- Din orice criză au ieşit lucruri bune. Aceste crize prin care trecem vin şi ne educă, aduc o nouă abordare, un nou aer asupra lucrurilor pe care le ştiam şi cum le făceam până acum.

 

Lucian Cramba,

COO & cofondator, Beez

- Traversăm cu foarte multă muncă acastă criză. Am avut noroc că am fost cu tehnologia foarte aproape să putem păşi în offline, iar acum profităm de situaţie şi listăm marii producători. Tradiţional, platforma noastră găzduieşte companii de electro-IT şi fashion, dar am găsit o oportunitate să integrăm şi micii producători locali sau chiar internaţionali.

- Ne-am asociat iniţial cu producătorul de mezeluri Elit, dar am mai semnat cu încă 50 de producători locali regionali sau importatori şi vedem o reacţie foarte bună din partea consumatorilor.

- Avem foarte mulţi parteneri care au înregistrat scăderi chiar şi cu 80% la nivelul cifrei de afaceri şi o platformă care te pune faţă în faţă cu clienţii are sens. Vedem o tracţiune din ce în ce mai mare.

 

Daniel Nicolescu,

CEO & cofondator, Symphopay

- Este o perioadă dificilă pentru noi. Cresc zona de plăţi mobile şi zona de plată cu cardul la livrare, dar mall-urile sunt închise, deci toate tranzacţiile comercianţilor pe care îi deservim sunt complet oprite.

- Şi băncile sunt într-o zonă de stres, este o perioadă în care se amână plăţi la credite, este foarte complicat să dezvolţi ceva în această zonă.

- Partea frumoasă este că am reuşit să ne mişcăm foarte repede, să ne regândim strategia. Apar oportunităţi în zona de plăţi mobile, plăţi neasistate, am accelerat motoarele în zona de tehnologie.

- Dezvoltăm proiecte în aceste zone, din punct de vedere strategic pregătim o platformă pentru bănci astfel încât să fim pregătiţi pentru ceea ce anticipăm că se va întâmpla, adică pe retail tradiţional să crească nevoia de a fi aproape de consumator.

 

Mihai Rotaru,

CEO & fondator, Neobility

- Eu văd multe lucruri pozitive în această criză. Este o perioadă foarte bună pentru startup-urile care încearcă să facă ceva disruptive. Este o perioadă bună pentru astfel de startup-uri. Cred că viaţa va fi mult mai bună când ne vom întoarce la o viaţă mai normală, poate chiar mai bună decât ce a fost înainte.

- Vedeam tranziţia în mobilitatea urbană către alternative mai sustenabile pentru următorii 2-3 ani, dar acum tranziţia a accelerat. Oamenii vor fi încurajaţi să folosească mobilitatea alternativă în locul transportului public sau al celui tradiţional.

 

Cosmin Dărăban,

CEO, Gomag

- Noi suntem în prima linie, echipa face faţă şi avem creşteri. În această lună s-au activat peste 150 de magazine online noi. Sunt creşteri foarte mari pe anumite categorii, cum ar fi zona de sport în casă, grădină, baby şi hobby-uri. Este o solicitare foarte mare de la businessuri tradiţionale din mall, din magazine, de la producători, pentru a merge spre online.

- Dacă vor continua lucrurile în această direcţie, este posibil să ne dublăm targetul pentru 2020, să dublăm numărul de magazine pe care le adăugăm.

O campanie Ziarul Financiar Partener: BCR