♦ Platforma Pix.ai poate genera de la texte, imagini şi video-uri până la audio şi linii de cod.
Start-up-ul Pix.ai, care a dezvoltat o platformă bazată pe AI menită să unifice şi să simplifice procesul de creare de conţinut pentru utilizatorii din România, şi-a propus să atragă cel puţin 100 de utilizatori plătitori în următoarele 2-3 luni şi să ajungă la un total de 1.000 de utilizatori plătitori până la începutul anului 2026. Dezvoltarea platformei a început la mijlocul anului 2024, iar acum a fost lansată oficial.
„Ne dorim să ajungem în următoarele două, maximum trei luni, la cel puţin 100 de utilizatori plătitori. Dacă vom ajunge acolo, mare parte din investiţie va fi acoperită deja. (...) Apoi creşterea ar trebui să fie mult mai accelerată, pentru că informaţia va ajunge mult mai departe, iar până în ianuarie anul viitor, targetul pe care ni l-am propus este de circa 1.000 de utilizatori care să folosească platforma“, a declarat Alecsandra Costin, fondatoarea Pix.ai, în cadrul emisiunii ZF IT Generation.
Proiectul Pix.ai a luat naştere în cadrul agenţiei de comunicare şi PR deţinute de Alecsandra Costin – 2023 Communication, ca răspuns la o nevoie identificată atât intern, cât şi pe piaţa locală.
„Am simţit nevoia să dezvoltăm ceva şi în această zonă de AI, de tehnologie, pentru că piaţa cere asta şi cere asta în mod constant. Şi am dezvoltat acest produs care este localizat exclusiv pe piaţa românească, a fost gândit pentru piaţa românească, comparativ cu alte soluţii internaţionale care nu au fost localizate chiar pentru noi (...). Şi aşa a apărut Pix.ai: din dorinţa noastră de a veni în ajutorul clienţilor noştri, de a veni în ajutorul altor agenţii de comunicare şi PR, de a veni în ajutorul creatorilor de conţinut şi chiar al părinţilor, al studenţilor, al cadrelor didactice“, a relatat ea.
Platforma se diferenţiază prin abordarea sa „all-in-one“ şi prin adaptarea specifică pentru limba şi contextul cultural românesc. Deşi utilizează în spate tehnologia OpenAI, aceasta a fost adaptată şi personalizată pentru a oferi o experienţă unitară şi relevantă local.
„Îmi place să spun şi să cred, şi ştiu că este adevărat, că Pix.ai este o soluţie all-in-one. Nu ai nevoie de trei platforme sau două platforme diferite ca să poţi să generezi de la text, la imagine, la video, la audio. Pe toate le poţi face în acelaşi loc (...). Practic, aceştia sunt cei doi diferenţiatori importanţi: că este o platformă localizată, creată special pentru piaţa românească, astfel încât limbajul folosit de AI-ul din spate va fi mai natural şi mai apropiat de felul în care vorbim noi (...). Dar, în acelaşi timp, şi faptul că integrează toate funcţiile sub acelaşi acoperiş“, a subliniat fondatoarea.
Pix.ai se adresează unui public variat, acoperind nevoile mai multor categorii de utilizatori: creatori de conţinut, specialişti în marketing şi comunicare, antreprenori şi afaceri de diverse mărimi, freelanceri, dar şi educatori, studenţi şi chiar părinţi.
Platforma oferă o gamă largă de instrumente. Utilizatorii pot genera diverse tipuri de texte (articole de blog, postări social media, newslettere, texte publicitare, rezumate), pot crea imagini pe baza descrierilor, pot transforma textul în audio şi pot genera chiar prezentări sau coduri simple pentru site-uri web.
„Intri în platformă, generezi un text, pe marginea textului poţi genera o imagine, poţi genera o extindere a textului, dacă ai nevoie poţi transforma textul respectiv în audio şi tot aşa (...). Sunt toate tool-urile într-un singur loc şi acoperă absolut toate nevoile“, a explicat Alecsandra Costin.
Printre funcţionalităţi se numără de asemenea şi instrumente dedicate zonei educaţionale, precum explicarea unor concepte complexe pe înţelesul copiilor sau rezolvarea unor probleme de matematică. Totodată, platforma include şi funcţii de colaborare pentru echipe şi posibilitatea de a defini "vocea brandului" pentru o comunicare coerentă.
Modelul de monetizare este bazat pe abonamente lunare, existând trei pachete cu preţuri accesibile, adaptate diferitelor nevoi de utilizare. Cel mai mic pachet costă 4 euro pe lună, oferind acces limitat la funcţionalităţi (ex. 10 imagini AI), în timp ce pachetul superior, destinat companiilor, are un preţ de aproximativ 22 euro pe lună şi include un volum mare de resurse (ex. peste 50 de imagini, 500.000 de cuvinte). Există şi o opţiune de testare gratuită pentru a permite utilizatorilor să evalueze platforma.
Pentru primul an de activitate, pe lângă atingerea ţintelor de utilizatori, Pix.ai se va concentra pe colectarea de feedback şi îmbunătăţirea continuă a platformei pe baza acestuia. Deşi momentan funcţionează ca un produs integrat în agenţia de comunicare, există posibilitatea ca, pe viitor, odată cu creşterea şi validarea pe piaţă, Pix.ai să devină o linie de business separată. Strategia include alocarea unui buget de marketing şi PR pentru a creşte vizibilitatea pe piaţă.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE