♦ Fondatorii au investit până în prezent aproximativ 60.000 euro în dezvoltarea soluţiei robotice care transformă containere şi spaţii comerciale în magazine complet automatizate, funcţionale 24/7.
Start-up-ul SQB Robotics din Braşov, care a dezvoltat o soluţie robotică pentru magazine automatizate, se află în proces de atragere a unei finanţări de 250.000 euro, sumă necesară pentru marketing şi dezvoltarea businessului. Echipa SQB Robotics se află în discuţii atât cu investitori locali cât şi internaţionali. Investiţia realizată până acum în proiect se situează la aproximativ 60.000 euro.
„Suntem în proces de ridicare a unei runde de finanţare de 250.000 de euro. Facem şi parte din a şaptea cohortă a unui accelerator cunoscut la care am aplicat pentru că am înţeles importanţa unei comunităţi şi unui mentorat. Jumătate din banii pe care vrem să îi atragem se vor duce pe partea de creştere şi marketing. E clar că nu poţi să foloseşti, de exemplu, reţele sociale. Trebuie să te conectezi direct cu retailerul să înţelegi nevoile, să vezi dacă soluţia aceasta este ceva ce poate să-i rezolve problemele“, a spus Alexandra Boroş, cofondator al SQB Robotics, în cadrul emisiunii ZF IT Generation.
Proiectul SQB Robotics a fost demarat în urmă cu peste doi ani, Victor Tanvuia fiind cel care a dezvoltat complet soluţia robotică. La începutul anului acesta, start-up-ul a lansat primul prototip în testare beta cu un public restrâns de aproximativ 100 de potenţiali clienţi, iar în prezent soluţia este funcţională şi disponibilă publicului larg.
„Practic noi am dezvoltat un mic robot specializat care poate fi pus în diverse scenarii - de la un container sau chiar într-un magazin fizic într-o zonă dedicată, care poate să culeagă produsele de pe raft conform comenzii clientului. Este o soluţie de vânzare fără a fi nevoie de angajaţi efectiv care să fie acolo atunci când clientul vrea să cumpere ceva. Practic este o zonă închisă, clientul are un meniu, alege ce vrea din oferta care este pusă la dispoziţie şi roboţelul face cumpărăturile în aşa fel încât stocul este în siguranţă, nu există scăpări“, a explicat Victor Tanvuia, cofondator SQB Robotics.
Soluţia dezvoltată de start-up-ul românesc poate fi implementată în diverse scenarii, de la centre aglomerate până la locaţii îndepărtate sau chiar în vârful pârtiilor de schi. În prezent, un container poate găzdui până la 400 de coduri de produse, depăşind capacitatea unui automat clasic (vending machine).
„Ca idee, gândiţi-vă că în vârful pistei de schi vreau să duc să îmi iau apă sau vreau să mă duc să îmi iau o mănuşi sau mi s-au rupt. Şi un retailer sau o marcă ar vrea să aibă prezenţă exact în punctul în care eu, ca şi client, am nevoie de ceva. Această soluţie practic serveşte ca să ajungă mai rapid la cumpărător, exact atunci când el are nevoie“, a punctat Alexandra Boroş.
Start-up-ul oferă soluţia ca „Hardware as a Service“ sau „Robotics as a Service“, putând să se ocupe şi de partea operaţională dacă este necesar.
„Produsul în sine, adică roboţelul în sine, se poate lega la orice WMS - Warehouse Management System. El e făcut stand-alone, adică roboţelul poate să culeagă produse de pe raft chiar şi în alte scenarii decât cele de magazine. Dincolo de această parte de integrare cu WMS-ul, avem partea de magazin care se ocupă de zona de plăţi. Noi momentan avem făcut o integrare cu un procesator de plăţi, dar nu este bătut în cuie, se poate lucra cu oricine, practic orice soluţie de plăţi poate fi integrată, nu există limitări în această direcţie“, a menţionat Victor Tanvuia.
Recent, start-up-ul a dezvoltat şi un al doilea produs, destinat fabricilor. „Este o variantă mai simplificată sau mai mică a aceluiaşi produs. El a fost gândit ca o variantă modulară pentru interior, pentru controlul stocurilor, în special produsele de valoare ridicată, astfel încât să elimine cumva necesitatea unui magaziner care să stea 24 din 24 la dispoziţia celor din fabrică. Practic, înlocuim acea persoană cu un roboţel care are nişte module de stocare pe care le deserveşte. Este o soluţie complet flexibilă, poate creşte pe măsură ce cresc şi nevoile fabricii şi aşa simplificăm puţin procesul de magazinare a produselor de valoare criticată“, a detaliat Victor Tanvuia.
Pentru 2025, start-up-ul ţinteşte instalarea a minimum 10 containere automatizate, dar planurile vor evolua în funcţie de feedback-ul pieţei. Un nou segment identificat recent îl reprezintă micii antreprenori care se confruntă cu lipsa personalului.
„Ne gândeam iniţial că ar fi frumos şi bine să avem cel puţin 10 containere, în formatul pe care îl avem acum, dar ca în orice business, ideea evoluează şi înţelegi că ai diferite pieţe ţintă. Am văzut recent într-un comunicat că micile întreprinderi se plâng că patronii magazinelor trebuie să meargă ei înşişi să lucreze pentru că nu au cu cine să lucreze. Şi atunci vrem să ne îndreptăm şi să ne adresăm şi lor şi să le spunem că există această soluţie, putem să le implementăm această tehnologie, să o punem în magazinul lor şi să poată dormi liniştiţi pentru că el va funcţiona 24/7“, a precizat Alexandra Boroş.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE