ZF IT Generation

ZF IT Generation. Alexandru Topor, CEO şi fondator al KidsFinance, aplicaţie mobilă de educaţie financiară pentru copii: Avem nevoie de o investiţie de 100.000 euro pentru a finaliza dezvoltarea aplicaţiei şi pentru promovare pe plan local

23 nov 2020 Autor: Ioana Nita

Start-up-ul ţinteşte să atragă peste 2.000 de utilizatori din rândul copiilor până la vară.

Start-up-ul local Kids­Finance, care dezvoltă o aplicaţie mobilă de educaţie financiară pentru copii, vrea să atragă o investiţie de circa 100.000 euro pentru a finaliza dezvoltarea soluţiei şi pentru a se putea promova pe plan local.

Aplicaţia KidsFinance ur­mea­ză să fie lansată la începutul lunii decembrie, atât în Google Play, cât şi în App Store, aceasta promovând educaţia financiară folosindu-se de bani reali prin asocierea unui card bancar preplătit pentru copii.

„În prezent suntem susţinuţi de partenerul nostru, de banca care va emite cardurile - fosta Bancă Feroviară Română, care ne ajută şi din punct de vedere financiar. Urmează să deschidem o rundă de investiţii în momentul în care aplicaţia va fi la faza de producţie şi va demonstra tracţiune iniţială. Mă aştept să adunăm un volum de utilizatori critic, după care să lansăm o companie de investiţii pentru a putea extinde această soluţie la nivel naţional mai întâi, şi apoi la nivelul Uniunii Europene. Estimez ca până vara viitoare să avem peste 2.000 de utilizatori din rândul copiilor live în aplicaţie, iar împreună cu părinţii probabil vom avea în total 4.000 de utilizatori“, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Ge­ne­ration Alexandru Topor, fon­dator şi CEO al KidsFinance. El a pornit proiectul anul acesta alături de partenerul său de business Andrei Stanca (CTO) în cadrul unui hackathon dedicat domeniului edutech.

„În iarna acestui an am participat la un hackathon în care tema era edutech şi soluţii în această direcţie. Noi am studiat piaţa şi am găsit un model de business foarte de succes în SUA şi Marea Britanie, unde se află şi principalii noştri competitori. Ideea hackathonului a fost să facem un prototip care demostrează aplicabilitatea acelui model, cu îmbunătăţirile aduse de noi, pe piaţa din România”, a precizat el.

Ce face însă mai exact aplicaţia KidsFinance? „KidsFinance este o soluţie care vine să susţină dezvoltarea de obiceiuri sănătoase pentru copii într-un joc foarte interactiv între părinţi şi copii prin intermediul unei aplicaţii mobile. Este un joc pe bani reali în care părinţii le pot seta copiilor anumite bugete, de exemplu o alocaţie în care aceştia trebuie să se încadreze în feicare lună. Părinţii îi pot motiva pe copii să efectueze anumite task-uri în gospodărie pentru a fi recompensaţi financiar. Părinţii şi copiii setează obiectivele de natură ecucaţională, iar dacă acestea sunt atinse copiii primesc recompense financiare”, a explicat fondatorul KidsFinance.

Start-up-ul are în prezent un proiect pilot cu Banca Comercială Feroviară cu ajutorul căreia se vor emite carduri de debit pentru copii. „Acesta este un aspect important al soluţiei: vom reduce cheltuielile cu cash-ul şi le vom muta către plăţi digitale. Astfel, copiii vor avea cardurile lor din care vor putea afectua plăţi şi cardurile vor fi alimentate de către părinţi. Acest lucru va face ca părinţii să stea un pic mai liniştiţi legat de modul în care îşi cheltuiesc copiii banii pentru că vor avea acces în timp real la istoricul de tranzacţii al copiilor şi astfel se pot elimina nişte comportamente nesănătoase în cazul anumiţi copii”, a subliniat el.

 

O campanie Ziarul Financiar Partener: BCR